duminică, 6 noiembrie 2011

Vineri 4 nov


Zile de toamnă, dacă alternanţele astea de temperatură mai au ceva comun cu toamna. Iar au năvălit unii pe Valea Prahovei! În loc să-şi piardă vremea, dacă tot vor să iasă, ar putea merge în jurul capitalei. Snobi nu, ei merg la Sinaia şi, dacă se poate, la schi! De ce să facă o excursie pînă la Tîrgovişte, să treacă pe la Mănăstirea Dealu, peisajul e superb şi nu numai, apoi alături, la Viforîta, ori să dea o fugă şi pînă la Pucioasa şi la Moreni să vadă şi alte peisaje.
Ar mai putea să facă o plimbare pe Valea Doftanei. Nu ştiu cum e drumul acum, dar peisajul e superb. Şi dacă tot vorbim de distanţe, decît să meargă la Sinaia, ar putea ajunge la Cheia. Sau la Mănăstirea Comana, o bijuterie! Se mai şi roagă pentru mulţimea păcatelor, fără să se înghesuie pe la moaşte! Am dat doar distanţe care se apropie de cea a drumului pînă la Sinaia ori predeal, unde se înghesuie toţi. Locuri frumoase de vizitat sînt, har Domnului, destule în ţara asta, numai să te uiţi pe hartă! Şi dacă ştii ce e aia! Snobi şi parveniţii nu ştiu! Ei au două direcţii, pardon, trei: la mare, pe Valea Prahovei şi în străinătate, de obicei prin insule exotice, în America ori la Paris. Puah!!!
Şi dacă tot vrea să facă individa de la turism promovare, ce-ar fi să-şi angajeze nişte oameni competenţi, care să ia harta pe bucăţele şi să vadă ce frumuseţi demne de vizitat se află acolo ? Cu puţină bunăvoinţă vor găsi cam peste tot!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu