28 octombrie

 Vorbeam acum cîteva zile despre atacul dat asupra valorilor, naţionale, culturale şi mai ales la adresa credinţei, lucru ce mi se pare extrem de periculos şi cu nişte consecinţe incalculabile pe termen lung. 

Sub tot felul de pretexte, oameni ce se închină mai ales banului, îşi găsesc scuze că l-au uitat pe Dumnezeu. Asta dacă l-au cunoscut cîndva, pentru că e greu de crezut că te poţi ruga la doi Dumnezei, iar astfel de oameni au ales demult cu cine merg în viaţă. Restul e ipocrizie!

Din păcate, atacul nu e doar la adresa preoţilor, asta e o perdea de fum ca proştii să nu vadă că adevărata ţintă e credinţa, cu setul ei de valori: familie, pace, iertare, solidaritate şi nu în ultimul rînd toleranţă. De toleranţă între oameni de credinţe şi culturi diferite le e cel mai frică celor care azi se închină zeului ban. Vor învinge ei sau noi, ceilalţi ?

 De răspunsul la această întrebare e responsabilă la noi, Patriarhia, care de ani de zile nu dă semne că ar dori să-şi educe slujitorii în spiritul conducerii cu dăruiere a turmei ce le-a fost încredinţată şi nu în ideea dobîndirii unei modalităţi comode şi adesea luxoase de existenţă, în dispreţul dogmelor bisericii ortodoxe.

27 octombrie

Există mulţi oameni despre care am păreri bune şi despre care nu se vorbeşte deloc, iar despre alţii se vorbeşte doar de rău. Eu vreau să vorbesc despre unul pe care aproape toţi l-au vorbit de rău, uitîndu însă un lucru foarte important din cariera sa.

Vreau să vorbesc despre Adrian Năstase, Mai exact vreau să arăt ce nu s-a vorbit despre el, deşi pe unii ne interesează.

Nu ştiu cîţi îşi mai aduc aminte momentul în care Adrian Năstase, pe atunci minisstru de externe, aducea în ţară rămăşiţele pămînteşti ale lui Nicolae Titulescu. A fost un moment de mare emoţie şi printre punţinele cînd am încercat să ne recuperăm trecutul, cu valorile lui. Fie şi doar pentru asta, Adrian Năstase merită mai multe aprecieri decît a primit pînă acum pentru calităţile sale politice. Nu ştiu cît de corecte au fost lucrurile întîmplate în timpul mandatului său de Premier, deocamdată justiţia nu a reuşit să dovedească nimic, dar pot să fac o afirmaţie, Ardian Năstase nu e arogant, decît pentru cei ce se simt inferiori. E un tip rezervat, ceea ce nu e o crimă. Eu mă aflam la o întîlnire şi asteptam să se elibereze o sală în care el se întîlnise cu oameni de partid, pentru că urma să înceapă campania electorală. Îl aşteptau şi simpatizanţi, cu mîinile întinse. Omul a dat mîna cu toată lumea, inclusiv cu noi şi pot să asigur pe cei care nu au propria părere, că aroganţa e foarte departe de acest om.

Pe mine m-ar interesa dacă, în loc să-l tot critice, ne-ar spune cineva cîte cărţi a scris şi mai ales ne-ar prezent modul în care ni l-a redat pe Titulescu, nu doar printr-un mormînt, ci şi prin activitatea de la institut. Ce ziceţi, domnilor din televiziuni, îl întrebaţi şi asta, ori numai bîrfe ? Că  a început să-mi fie dor de emisiunile lui Merius Tucă, unde se discutau lucruri inteligente. Şi dacă ar insista cineva pe lîngă domnul Năstase să ofere odată la cîţiva ani măcar, un premiu pentru diplomaţie, ce credeţi, s-ar recompensa nişte oameni care chiar merită asta ?

26 octombrie

Fiindcă e sărbătoare, am să redau aici o reţetă pe care am auzit-o de la un om de excepţie care, din păcate, nu mai e printre noi, Radu Anton Roman, povestind într-o emisiune tv despre "Darurile toamnei", care se face exact de ziua asta. Se umplu: ardei, dovlecei, vinete, roşii, ciuperci, cartofi ţi frunze de varză cu aceeaşi compoziţie folosită la sarmale sau ardei umpluţi. Din miezul dovleceilor, vinetelor , cartofilor scobiţi şi mai multe roşii se face un sos. Desigur, fiecare legumă umplută se fierbe separat. În farfurie se pun fiecare din cele şapte legume şi deasupra sosul, iar cine doreşte, poate adăuga smîntînă.

Îţi ia foarte mult timp toată distracţia, dar ca s-o faci odată în an, merită!

25 octombrie

Pentru că e ziua armatei nu voi vorbi azi despre cultură. De altfel am putea să ne întrebăm pe bună dreptate: care cultură ? Să nu fi observat nimeni că pe planetă se dă o adevărată bătălie pentru a se promova incultura, spiritul de turmă ? O turmă fără valori, fără artă, fără suflet, e mai uşor de condus! Poate de aceea şi lupta îndîrjită contra tuturor valorilor creştine. Şi lumea, cel puţin în Occidentul bogat a muşcat din momeala asta. Cît despre armată, am putea să întrebăm pe drept şi tocmai azi, cică de ziua ei,: Care armată ? Ce a mai rămas din armată în afara unor mercenari trimişi aiurea să lupte pentru cauze străine. Nu-ţi aperi ţara pentru bani, din cîte ştiu eu, iar prin alte ţări nu prea ai ce căuta, aşa pentru că unii au nişte interese. Din păcate oamenii care făceau fală armatei sînt acum tineri pensionari, iar despre conducerea a ceea ce a mai rămas din armată, mai bine să nu vorbim! Nu merită!

Şi nici nu cred că azi, dacă s-ar mai cînta "Treceţi batalioane române Carpaţii" ar mai avea cine să apere ţara asta, cu excepţia foştilor militari, ieşiţi prematur la pensie, atît cît mai există ei. În rest numai de bine armatei ce se supune acum intereselor NATO

24 octombrie

M-am săturat! Are dreptate Mircea Badea, majoritatea celor ce fac ştiri şi chiar emisiuni de televiziune bat cîmpii! Nu ştiu şi nici nu-i interesează ce ne deranjează pe noi cei care îi privim. Nu, nu pot schimba canalul dacă vreau să aflu ce e în ţară şi în lume, pentru că sînt la fel peste tot. Ceea ce deranjează cel mai mult ar fi, într-o relativă ordine, următoarele:

1. Clişeele. Fie că sînt de expresie, pe drept ironizate cu mult har de domnul Badea, fie că sînt, chipurile de gîndire. Exemplu: tot ce fac americanii e bun, tot ce fac ruşii ori chinezii e rău. Pe chinezi îi lăudăm cu jumătate de gură doar cînd nu avem încotro. Clişeul comunist e penibil, mai ales atunci cînd se referă la o civilizaţie de peste 5 milenii, dar de unde să ştie "gazetarii" noştrii asta ?

2. Însistenţa asupra unui subiect, uneori minor. I se dedică ore, ori zile! Exemplu: O bătaie între clanuri, cum au mai fost douăzeci la fel, chestia de la Deta, o aterizare forţată, fără victime. Se întoarce subiectul pe toate feţele, dar nu se pun întrebări celor responsabili cu aplicarea legii în ţara asta.

3. Felul în care mulţi reporteri urmăresc diferiţi oameni, le bagă microfonul în ochi şi pun întrebări stupide. Exemplu, cînd filmează la o nuntă: "Ce reprezintă ziua asta pentru dumneavoastră ?" sînt întrebaţi mirii. Ori, dacă a fost prins un răufăcător: "Regretaţi fapta ?" După părerea mea, dacă nu au fost testaţi la angajare, ar trebui să li se atragă atenţia şi la prima recidivă să fie daţi afară. Alţii care să le ia locul se găsesc şi poate că ar fi puţin mai buni!

4. Modul în care foarte mulţi moderatori îşi întrerup invitaţii, mai ales cînd aceştia nu spun ce şi-ar dori ei să audă. Un moderator nu e acolo să ne spună ce crede el despre un fapt, mai mult, să impună o anume părere, ci să-i asculte pe invitaţi, mai ales să ne lase pe noi să ne facem o părere despre ce spun ei. Sper să înţeleagă şi doamnele Dana Grecu şi Corina Drăgotescu asta! Dar nu sînt singurele, e o modă printre moderatori să vorbească mai mult decît invitaţii, care şi aşa sînt, de cele mai multe ori prea mulţi şi abia apucă să spună două vorbe. De aceea ziceam că ar fi bine ca unele emisiuni să-şi schimbe formatul ori să limiteze numărul de invitaţi, aşa cum face Radu Tudor

23 octombrie

Aştept cu nerăbdare să văd ce se va întîmpla pe 25. Dincolo de vorbe frumoase şi poate convingătoare pentru unii, eu nu văd decît jocuri duplicitare. Din toate părţile! Din păcate, pe nimeni nu interesează ţara asta. Şi de ce să-i intereseze, cînd nici oamenilor nu le pasă de soarta lor, ci mai degrabă se preocupă de fleacuri. În orice caz, în momentul de faţă nu mai cred în nimeni că ceva bun ni se poate întîmpla. Dacă domnii din opoziţie vor continua tot aşa, pot să-şi ia adio de la alegeri. Nu sînt pe măsura manevrelor absolut diabolice ale celor de la putere şi singurul lucru care i-ar putea salva ar fi greşelile pe care ceilalţi le vor face. De fapt, au început să facă greşeli, doar că nimeni nu le speculează. Mare atenţie, ceea ce ei consideră greşeli, multă lume nu le vede astfel. Şi mai încet cu ploconeala asta permanentă în faţa Europei, că oamenilor a început să le cam fie greaţă. Or fi fost cei mai mulţi încîntaţi altădată de perspectiva Uniunii Europenei, dar acum la fel de mulţi i-ar da dracului şi ar vrea să se întoarcă la statutul anterior, dar cu economia pe care o aveam atunci şi am distrus-o. Aşa că, dacă opoziţia nu vine cu propuneri concrete, nu încheie un fel de pact cu alegătorii, iar asta din poartă în poartă, să le explice ce va face pentru un mai bine, chiar dacă într-o anume perioadă de timp, dacă nu le va spune adevărul, mă tem că va avea o mare surpriză.

P.S. Deocamdată au început şi cei din opoziţie să se certe pentru ambiţii deşarte. Ore membri lor nu-şi dau seama că, dacă nu lasă în acest moment orgoliile mărunte ca să se concentreze asupra unui singur scop, cîştigarea viitoarelor aleger, ar putea să nu mai existe deloc ?!

Trist exemplu cel al domnului doctor de la Iaşi. Un medic mai mult ca oricine ar trebui să se gîndească la alţii, nu la propriile ambiţii, mai ales că are ocazia să constate în orice clipă că în faţa morţii orice altceva e deşertăciune.

22 octombrie

Rămînînd în lumea Americii Latine, încă puţin despre Simon Bolivar, de data asta prin ceea ce a afirmat el şi voi începe cu :

"Titlul de "El Libertador" este superior tuturor celor pe care le-a primit orgoliul uman."

- Într-adevăr, pentru un om care a eliberat un continent, dar a eliberat şi sclavii, un om care şi-a împărţit propria avere şi a pedepsit aspru pe toţi cei care au furat din visteria statului, un om care a renunţat la putere pentru a nu o transforma în dictatură, un astfel de titlu înseamnă totul.

Dar va rosti şi un alt mare adevăr ocolit de "apărătorii" democraţiei:

"Un guvern democratic absolut este tot atît de tiranic ca şi un despot."

Sau, altădată:

"În zece ani de lupte de nedescris, în zece ani de lupte inumane, am cunoscut indiferenţa Europei şi a fraţilor noştri din Nord, care au rămas spectatori impasibili ai exterminării noastre."

Iar cu altă ocazie va constata:

"…Şi Statele Unite, care par sortite să semene mizeeria în America, în numele Libertăţii."

"Vă sfătuiesc să arătaţi cea mai mare vigilenţă faţă de aceşti nord-americani care frecventează ţărmurile noastre, ei sunt în stare să vîndă Columbia pentru un real."

Şi nu se înşela, pentru că auncio cînd Bolivar ducea lupta pentru independenţa continentului, iată cu ce se ocupau agenţii admericani şi ce scriau ei:

"… Speranţa că proiectele lui Bolivar s-au năruit acum efectiv este una dintre cele mai încurajatoare… Statele Unite au scăpat pe viitor de un inamic periculos."

- Aşa au făcut întotdeauna. Ar fi de adăugat doar că, după ce au transformat ţările Americii Latine în ţări ale "Domnului Preşedinte", le-au luat bogăţiile şi le-au afundat într-o criză din care nu au ieşit pînă azi, sînt pe cale să piardă ascendentul asupra acestei părţi a lumii. Pentru că nimeni nu-şi poate clădi fericirea şi prosperitatea pe răul altuia.

21 octombrie

Am constatat în ultimul timp cîţi oameni valoroşi avem, despre care nu vorbeşte nimeni şi care adesea mor singuri şi abia atunci se face gălăgie cîteva zile, cerem părerea despre decedat, ne prefacem că îl omagiem, că îl regretăm, apoi lăsăm iarăşi să se aştearmă uitarea. Înţeleg că nu poţi vorbi tot timpul despre valori cînd viaţa este atît de dificilă, dar ce-ar fi ca instituţiile de cultură, dar şi televiziunile să aibă mai mare grijă de cei în viaţă, să-i antreneze în diferite evenimente şi emisiuni ? Şi să-i omagieze. Pe cei vii, dar şi pe cei care nu mai sînt printre noi. La diverse evenimente pot fi comemoraţi sau onoraţi cei care mai sînt în viaţă. Nu zic că nu se face nimic, dar foarte puţin. Poate că ar trebui să o facem mai des în viitor, ne va ajuta ca naţie!

P.S. Văd că au revenit pe Antena 3 cu "În premieră". Măcar de s-ar apuca să dedice cîteva minute cîte unui om care ne face cinste şi despre care cei mai mulţi nu ştiu aproape nimic!

20 octombrie

Sîntem în plină toamnă aşa că vă propun un

 Tort de castane.

Pentru asta aveţi nevoie de piure, făcut din 1 kg castane fierte şi pasate, frecat apoi cu un sirop din 150 gr zahăr şi cam 5 linguri de apă, fierte bine apoi, cînd s-a răcit puţin, pus peste castane, plus 100 ml rom. Se poate pune şi un plic de zahăr vanilat. Pireul se poate folosi ca atare (servit în cupe sau farfurii de compot) cu ciocolată rasă deasupra şi, pentru cei ce preferă, frişcă.

Piure gata preparat se găseşte şi în comerţ. În borcane, dar e cam moale, ori în pachet, ca margarina, acela e puţin tare şi necesită ca să-l întinzi pe tort o lingură de unt, ori 2-3 linguri rom. E însă mai preactic pentru cine nu are timp sau posibiliatet de a-şi procura convenabil castane.

Pentru tort, se face un blat din 5 ouă, 5 linguri de zahăr, 3 linguri făină şi două cacao, ca orice pandişpan. Se coace, se taie în două, se însiropează cu un sirop dintr-un plic de zahăr vanilat, 50 ml apă şi 50 ml rom şi se umple cu pirueul de castane.

Apoi, după preferinţă, tortul se poate îmbrăca într-o glazură de ciocolată şi decora cu alune sau migdale, ori se poate îmbrăca în frişcă, peste care radem apoi puţină ciocolată amăruie sau folosim décoraţiuni din ciocolată care se găsesc în comerţ

Pentru gospodinele mai curajoase, o sugestie: tortul arată minunat îmbrăcat în galzură de ciocolată şi decorat cu castane glasate.

19 octombrie

Gabriel Garcia Marquez  este cu siguranţă unul dintre cei mai mari scriitori ai secolului ce s-a încheiat şi cartea sa desre Bolivar, "Generalul în labirintul său", probabil una dintre cele mai bune cărţi pe care le-a scris. E o carte extrem de amară, din care se poate învăţa mai ales ce înseamnă adevărata valoare, dar şi cît de mari pot fi iluziile şi deziluziile noastre, oameni excepţionali ori oameni obişnuiţi. Bolivar a fost o existenţă excepţională, iar eu îndrăznesc să afirm superior lui Napoleon Bonaparte, cel puţin din două motive: a luptat pentru indenendenţa continentului, nu pentru cucerirea lui, ca în celălalt caz şi nu s-a lăsat furat de titluri şi glorii efemere, dimpotrivă a renunţat la tot pentru a evita instaurare unor viitoare dictaturi, pe care le-a anticipar, dar nu a reuşit să le oprească. Ceea ce-i aseamănă pe cei doi e curajul, ataşamentul oamenilor şi faptul că, deşi unul a sfîrşit victorios, iar celălalt învins au murit aproape la fel de singuri.

Dar iată două fragnente din roman:

"Era sfîrşitul. Generalul Simon Jose Antonio de la Serenisima Trinidad bolivar y Palacios pleca pentru totdeauna. Smulsese stăpînirii spaniole un imperiu de cinci ori mai mare decît teritoriul european, dusese timp de douăzeci e ani războiae ca să-l păstreze liber şi unit şi-l condusese cu mînă fermă pînă săptămîna care trecuse, dar în ceasul plecării nu-i rămînea nici măcar mîngîierea de a fi crezut."

………………………………..

"Atunci îşi încrucişă braţele pe piept şi începu să asculte glasurile limpezi ale sclavilor  din fabrică intonînd rugăciunea de la orele şase, iar pe fereastră văzu diamantul lui Venus de pe cer care pierea pentru totdeauna, zăpezile eterne, tinerele plante agăţătoare ai cărăr clopoţei galbeni nu-i va mai vedea înflorind în sîmbăta următoare din casa închisă, cufundată în doliu, ultimele scîntei ale vieţii care niciodată, în vecii vecilor, nu avea să se mai repete."

Ce carte minunată. Recomand pentru cei ce au considerat "Toamna patriarhului" ori "Un veac de singurătate " mai greu de citit, să citească romanul despre Bolivar. Nu se citeşte uşor, dar e minunat.

18 octombrie

Mijlocul lui octombrie înseamnă pentru mine o perioadă tristă. Şi tristeţea asta creşte atunci cînd trebuie să constat că opera, cea pe care iubitul meu Maestro m-a învăţat să o privesc altfel, din alt unghi, nu mai e ceea ce a fost. Revin la spectacolele de pe Mezzo şi nu pot să nu mă întreb cine ne împinge spre superficialitate. Pentru că eu ştiam că sfîntă e partitura şi nu poţi veni cu tot felul de fantezii dacă nu îţi găseşti susţinere în muzică şi în text. Din păcate spectacolele ce ne sînt prezentate, multe din ele, sînt simple făcături şi e limpede că regizorul habar nu are de partitură şi încropeşte nişte chestii doar ca să pară genial. Ori cu genul ăsta de găselniţe nu vom reuşi decît să îndepărtăm lumea de spectacolul de operă. Îl vor frecventa doar cei ce vînează acute ori, mult mai grav, snobii!

La TVR Cultural s-a transmis pentru a nu ştiu cîta oară, "Cosi fan tutte". A mai dat-o şi Mezzo ne du ştiu cîte ori. Încă puţin şi încep să urăsc opera asta!

17 octombrie

Simon Bolivar

Unul dintre cei mai mari oameni pe care îi are istoria modernă. Omul care a eliberat un întreg continent de stăpînirea spaniolă şi care a renunţat la tot, de teama de a nu împinge continentul spre dictatură. Sacrificiul nu i-a folosit la nimic altceva decît, poate, a-l înălţa şi mai mult în ochii popoarelor, pentru că au existat unii care au avut grijă să folosească independenţă recent cucerită în beneficiul lor.  

Deşi în bună parte contemporan cu Napoleon, Simon Bolivar a luptat pentru eliberarea continentului nu pentru cucerirea lui şi a renunţat la tot, inclusiv la propria sa avere, totul de dragul Americii Latine pentru a cărei independenţă şi-a închinat scurta trecere prin această lume. Aşa că, pentru cei ce abia au auzit despre Simon Bolivar, să facem o scurtă trecere în revistă:

S-a născut pe 24 iulie 1783, în 1795, după ce îi mor părinţii locuieşte o vreme în casa unchiului său, iar în 1799 pleacă în Spania. În 1802 se căsătoreşte şi se întoarce cu soţia sa în Venezuela, dar aceasta moare după cîteva luni.

Începe să fie preocupat de lupta pentru independenţă. În 1811 are loc declaraţia de independenţă a Venezuelei, iar Bolivar se alătură luptei pentru libertate. Dar visul său este elibararea întregului continent. În 15 decembrie 1812 lansează în Noua Granadă, Manifestul de la Cartagena. În 15 februarie 1819, după ani de lupte, formează congresul de la Angostura, cînd rosteşte un celebru discurs.

În 7 august acelaşi an are loc lupta de la Boyaca, iar pw 17 decembrie Bolivar întemeiază Republica Columbia, iar congresul îl alege preşedinte.

Lupta pentru independenţă continuă. În 1825 Anglia recunoştea independenţa noilor state din America de Sud. Din păcate, odată independenţa dobîndită, încept să apară deja neînţelegeri între ţări.

În1930, pe 20 ianuarie, Bolivar îşi prezintă demisia din funcţia prezidenţială, iar pe 8 mai părăseşte Bogota, plecînd în ultima sa călătorie. Moare pe 17 decembrie în acelaşi an, înconjurat de foarte puţini prieteni.

Simon Bolivar a eliberat America Latină, a încercat s-o unească, ceea ce i s-ar potrivi mai mult decît nouă Uniunea Europeană şi apoi a părăsit conducerea pentru a evita o dictatură. N-a reuşit, pentru că de instaurarea dictaturilor s-au îngrijit alţii, în interes propriu, iar astăzi nu este doar un erou cinstit de toţi, ci şi un exemplu. Şi, după secole de dictatură, se poate spune că faţa Americii Latine e pe cale de a schimba  situaţia tocmai acum, cînd nimeni nu mai credea asta.

15 octombrie

Mă întorc la traseele turistice. Cucoana de la minister zicea că face ea turism ecumenic. În cazul în care ştie ce înseamnă. Probabil să promoveze iară şi iară Bucovina. Asta ştie orice prost. Hai să vedem alte locuri cu mănăstiri despre care ştiu mai puţini. De exemplu: Comlexul de la Bârsana, locuri foarte frumoase din Maramureş, chiar merită văzute. Se poate face tot Maramureşul astfel, cuprinzînd, desigur, Săpînţa şi Moisei, ba chiar un ocol să vezi şi Rohia, alt loc minunat şi încărcat de spiritualitate. Un alt traseu poate fi în Dobrogea, acea "Dobroge de aur", cum o numea un mare scriitor român despre care refuzăm cu încăpăţînare să vorbim, Dobrogea unde în afară de Dervent sau de Grota Sfîntului Andrei, mai există şi mănăstirea Cocoş (fără nici o intenţie, aşa se cheamă!), dar şi Celic-Dere, aproape de poarta Deltei, pentru că Tulcea nu e departe. Asta ca să nu vorbim de minunatele bijuterii de pe Valea Oltului, începînd cu poetica şi pomenita Cozia, dar şi alte locuri minunate despre care se vorbeşte mai puţin. Îi mai putem sugera ministresei un alt traseu, ce ar putea începe la mănăstirea Zamfira şi termina la Vălenii de Munte, unde ar trebui să păstrăm vie amintirea marelui Nicolae Iorga. Mă tem însă că orice sugestie e în van. Dacă nu e vorba de pantofi, poşete ori haine de firmă, slabe speranţe că ar interesa-o! P.S. Dacă ar căuta bine, mă rog, ar trebui să ştie şi unde, persoana care răspunde de turism ar putea vedea ce eforturi se fac pentru a păstra cît de cît frumuseţile şi valorile acestei ţări care, administrată de cineva competent şi bine intenţionat chiar ar putea aduce beneficii pe termen lung. Dar dumneaiei face parte dintre cei de zic "După noi potopul!",  aşa că nu va face nimic. Nici nu e capabilă să aprecieze ce are ţara asta! Şi aş mai observa un lucru. Am văzut recent un ghid al caselor memoriale. Multe nume lipseau din el, dar cel mai mult m-a frapat că nu am văzut o casă memorială Nicolae Titulescu.Mă întorc la traseele turistice. Cucoana de la minister zicea că face ea turism ecumenic. În cazul în care ştie ce înseamnă. Probabil să promoveze iară şi iară Bucovina. Asta ştie orice prost. Hai să vedem alte locuri cu mănăstiri despre care ştiu mai puţini. De exemplu: Comlexul de la Bârsana, locuri foarte frumoase din Maramureş, chiar merită văzute. Se poate face tot Maramureşul astfel, cuprinzînd, desigur, Săpînţa şi Moisei, ba chiar un ocol să vezi şi Rohia, alt loc minunat şi încărcat de spiritualitate. Un alt traseu poate fi în Dobrogea, acea "Dobroge de aur", cum o numea un mare scriitor român despre care refuzăm cu încăpăţînare să vorbim, Dobrogea unde în afară de Dervent sau de Grota Sfîntului Andrei, mai există şi mănăstirea Cocoş (fără nici o intenţie, aşa se cheamă!), dar şi Celic-Dere, aproape de poarta Deltei, pentru că Tulcea nu e departe. Asta ca să nu vorbim de minunatele bijuterii de pe Valea Oltului, începînd cu poetica şi pomenita Cozia, dar şi alte locuri minunate despre care se vorbeşte mai puţin. Îi mai putem sugera ministresei un alt traseu, ce ar putea începe la mănăstirea Zamfira şi termina la Vălenii de Munte, unde ar trebui să păstrăm vie amintirea marelui Nicolae Iorga. Mă tem însă că orice sugestie e în van. Dacă nu e vorba de pantofi, poşete ori haine de firmă, slabe speranţe că ar interesa-o! P.S. Dacă ar căuta bine, mă rog, ar trebui să ştie şi unde, persoana care răspunde de turism ar putea vedea ce eforturi se fac pentru a păstra cît de cît frumuseţile şi valorile acestei ţări care, administrată de cineva competent şi bine intenţionat chiar ar putea aduce beneficii pe termen lung. Dar dumneaiei face parte dintre cei de zic "După noi potopul!",  aşa că nu va face nimic. Nici nu e capabilă să aprecieze ce are ţara asta! Şi aş mai observa un lucru. Am văzut recent un ghid al caselor memoriale. Multe nume lipseau din el, dar cel mai mult m-a frapat că nu am văzut o casă memorială Nicolae Titulescu

14 octombrie

Zi de mare sărbătoare. La Iaşi, ca de obicei,lumea se va buluci la moaşte. Din păcate, cei din biserica ortodoxă, care ar putea schimba mentalitatea, nu fac nimic să educe puţin oamenii şi să le arate că rugăciunea e primită oricînd şi contează mai ales dacă e făcută cu smerenie.

Să sperăm deci că, rugînd-o pe sfîntă pentru sănătate şi apărarea noastră de rele, se va întîmpla ceva pozitiv, astfel ca iarna să ne pară mai puţin grea.

P.S. Vinerea apar, de obicei, surprize plăcute. Am constatat cu surprindere, mai ales la emisiuni tv, că am început să nu ne mai lăsăm păcăliţi de ce spun cei puternici. Asta e bine, pentru că numai încetînd să îi privim ca pe zei vom înţelege interesele meschine care le au faţă de ţări cum sîntem noi, Grecia, Irlanda şi tot ce nu a reprezentată cîndva o putere colonială. E adevărat, acum e tîrziu să facem o altfel de uniune, doar dacă de cea pretenţios numită europeană s-ar alege praful, sper însă ca măcar în ceasul al doisprezecelea să pricepem că acea clamată renunţare parţială la suveranitate nu ne-ar aduce nimic, decît că ne-ar reduce şi mai mult la starea de colonie, pentru că de renunţat am renunţa doar noi, cei mici, nu şi cei puternici, care ar continua să dicteze.

13 octombrie

Încă mai avem legume şi iz de Americă Latină. Să profităm!

Tocană de carne şi legume

( reţetă mexicană)

-Reţeta conţine 5 ardei chili, ceea ce pentru orice român înseamnă un dezastru. de aceea voi recomanda ca cine doreste şi poate mînca iute să pună chili(ardei iute) după cît crede că poate suporta, fără a distruge mîncarea sau stomacul.

Deci:

Într-o cratiţă mai mare se pune ulei sau untură şi se prăjeşte 1/2 kg carne de porc tăiată cuburi, se adaugă roşiile decojite şi tăiate mărunt, o ceapă tăiată mărunt, 3-4 căţei de usturoi zdrobiţi, chilli, pentru cine poate, piper, sare, puţină scorţişoară şi cuişoare.

Se mai poate adăuga oregano sau coriandru. Se pune 700-900 ml supă şi se lasă să fiarbă pînă carnea e moale, apoi se adaugă 200 gr cartofi dulci (există şi la noi, dar foarte scumpi), ori cartofi de la noi, din cei roz, cuburi de ananas (proaspăt sau din consevă, dar atunci bine scurs), asta în ultimele 15 min ale preparării. e gata cînd a scăzut sosul fiind destul de gros.

Reţeta presupune şi o banană, e vorba însă de altfel de banană, specială pentru gătit, aşa că nu recomand, totuşi, dacă cineva insistă, poate să o pună odată cu ananasul, dar să aleagă una mai verde.

12 octombrie

Voi rămîne puţin în atmosfera lumii latino-americane, nu doar pentru că semănăm cu ea, ci şi pentru că acea lume a dat mari scriitori ai secolului XX. Despre unii am vorbit, din alţii vreau să citez acum. Nu înainte de a reaminti cele mai mari nume, unii laureaţi ai premiului Nobel pentru Literatură, care s-au ocupat de dictaturi. Ei sînt, fără intenţia unei ierarhizări, care de altfel nici nu ar fi posibilă: Miguel Angel Asturias, Mario Vargas Lliosa, Gabriel Garcia Marquez, Alejo Carpentier….

Mai vreau să-mi exprim şi admiraţia pentru cel mai mare scriitor pe care îl avem încă în viaţă, cei mai mulţi au plecat fără să observăm cînd şi aproape fără să ne pese. Mă refer desigur, la Augustin Buzura, pe care nu sîntem capabil să îl preţuim cum se cuvine şi asta nu doar pentru că cei care ar trebui să o facă sînt fie invidioşi, fie inclulţi.

Şi eu sînt invidioasă pe domnul Buzura, dar în sensul bun, în sensul că mi-aş dori şi eu să pot scrie la fel de bine ca domnia sa, ori măcar să fac la fel de mult pentru cultura română cît a făcut domnia sa, cu bani puţini şi mult entuziasm. Mă întreb însă dacă mai interesează pe cineva cu adevărat cultura, ori rasa umană trebuie redusă la o turmă ? Pentru că, încet, lipsa de cultură începe să fie încurajată cam peste tot. Însă ceea ce facem noi, modul în care ingorăm valorile pe care le avem reprezintă, din păcate, doar una dintre feţele tăcerii pe care o păstrăm despre toate lucruri grave din viaţa noastră.

11 octombrie

Mă întorc la emisiunile tv de la noi şi voi puncta ce cred că merită observat.

1. A revenit domnul cu laptopul. Iar ne dă lecţii de toate felurile, de parcă noi am fi tîmpiţi. În schimb pe cei care mai înţelegem cîte ceva despre muzică, artă plastică ori literatură, ne irită modul şcolăresc în care o face. Mi se pare evident că omul culece concluziile unor critici, neavînd păreri personale despre ceea ce ne prezintă.

Totuşi, a făcut un lucru bun, a dat momentul în care R. Mutti dirija mai mult sala decît scena, interpretînd corul din "Nabucco". Şi chiar dacă momentul nu prea avea legătură cu ce prezenta domnul în acel moment, a fost unul care a meritat.

În rest, mă tot întreb de ceva vrem, ce jocuri face el şi alţii ? Şi, mai ales, de ce naiba le tolerează domnul Voiculescu ?

2. Constant bune emisiunile domnului Soviani, singurul care prezintă cu seriozitate problemele economice de la noi şi de la alţii. Are întotdeauna invitaţi de marcă şi e o plăcere să-l urmăreşti. Mai sînt şi alte emisiuni bune pe postul respectiv, dar nu chiar întotdeauna la fel de bune.                                    

3. Constat cu regret că în afară de posturile loclale şi uneori de TVR Info, posturile noastre nu prea dau documentare. Dar unele bine făcute. Ar fi mare nevoie în lumea în care trăim, în loc să ne preocupăm de tot felul de pipiţe şi de manelişti, ori personaje aşa-zis mondene, care se împacă ori divorţează.

4. Drăguţă emisiunea de dimineaţă a Gabrielei Cristea. E aceeaşi persoană cu simţul măsurii pe care o ştiam. Şi caută să aducă destule lucruri interesante. Păcat că eu nu am decît rareori timp dimineaţa. Sper să se menţină aşa.

Nu pot spune acelaşi lucru despre fosta sa emisiune, care acum şi-a schimbat titlul şi s-a mutat pe Antena 1. Am privit şi eu de două ori cîteva minute, din păcate duduia care e moderator nu a învăţat nimic din eşecul din primăvară. Continuînd în acelaşi ritm îi va face probabil să regrete pe cei care au preluat emisiunea sub noul format.

5. Greţos modul în care unii ziarişti îi tot laudă pe americani! Şi mai greţos modul în care alţi indivizi îl laudă pe unul pe care ani de zile l-au criticat pe bună dreptate, iar acum ar merita-o mai mult ca oricînd. Şi cred că abia în astfel de momente cineva ar fi în măsură să spună: "Ruşine, Dinu Patriciu!"

10 Octombrie

Mai păstrez încă amintirea despre Che, aşa că voi încheia cum am început, adresînd cîteva cuvinte liderilor opoziţiei. Le doresc să citească nu atît despre Che, ci despre tot ce s-a întîmplat în ultima jumătate de secol pe planetă şi să se întrebe de ce oare sau din vina cui ?!

Le doresc să deschidă ochii şi să înţeleagă ce trebuie făcut pentru a se apropia de oameni şi pentru a nu pierde puterea la următoarele alegeri, situaţie în care noi ne-am putea asemăna Americii Latine, dar nu a celei de acum, care începe să aibă speranţă.

Le reamintesc idealurile de demnitate şi dreptate, care-i pot face pe oameni mai buni, mai ales pe tineri, cîţi or mai avea idealuri, dar şi faptul că lumea s-a săturat de enunţurile golite de conţinut ale societăţii de consum. Între opulenţa unora, disoluţia autorităţii, ori folosirea ei doar în sprijinirea celor cu bani şi putere, soluţia pare doar a dictaturii, a ţării "Donului Preşedinte" ori a patriarhului lui Marquez, care vor fi apoi greu de înlăturat. Iar criza ce se profilează, nu cred să ne ajute.

Aşa că mare atenţie la ce fac, în caz că intenţionează realmente să facă ceva, adica să se poarte ca nişte bărbaţi politici (lucru de care mă cam îndoiesc), bărbaţi care, chiar dacă nu urmează neapărat exemplul lui Che, pot cel puţin să înveţe din trecut!

8 Octombrie

Nu pot încheia săptămîna dedicată lui Che Guevara fără părerea unor oameni mai avizaţi decît mine sau decît politicienii ori "ziariştii" de la noi, despre Che

Unul este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, scriitorul portughez Jose Saramango, care spunea:

"A fost văzut ca un Crist care coborîse de pe cruce pentru a izbăvi umanitatea, ca o fiinţă dotată capabil să scoată din pietre apa, cu care se va stinge toată setea şi să transforme apa în vinul din care să bea splendoarea vieţii. Şi toate acestea erau adevărate, căci portretul lui Che Guevara a fost în ochii a milioane de persoane, portretul demnităţii supreme a fiinţei umane."

…………………

Sau, tot el:

"Che Guevara, dacă se poate spune astfel, continuă să existe după ce a murit. Pentru că Che Guevara reprezintă doar celălalt om, latura cea mai dreaptă şi demnă a spiritului uman. Cea care de atîtea ori trăieşte adormită în interiorul nostru. Cea pe care trebuie să o trezim pentru a cunoaşte şi pentru a ne cunoaşte, pentru ca fiecare dintre noi să ne alăturăm drumului urmat de toţi."

(Jose Saramago, Presesncia literaria, 8 iunie 1997)

Dar să vedem şi cîteva opinii ale lui Frei Betto, un călugăr dominican, autor a peste 50 de cărţi şi deţinătorul unor premii literare.

"Figura exemplară a lui Che reprezintă o încurajare pentru toţi cei care încă mai cred în puterea speranţei."

………….

"A reînvia amintirea lui Che, aşa cum face doctorul Reinaldo Ustariz Arze, este un serviciu adus speranţei de dreptate şi pace. Noi putem astfel să credem că omul reprezintă încă un proiect viabil, atîta timp cît este animat de "Puternice sentimente de iubire", după cum proclama Che Guevara." (Frei Betto, Prolog la cartea lui R. Ustariz)

Sau, cu altă ocazie:

"…existau multe din elementele de seducător în înfăţişarea lui Ernesto Guevara, acel surîs glumeţ, care-l derutează pe duşman, cu ochii mîndri sub bereta albastră, fixaţi către utopia de a elibera Patria Latino-Americană."

Cu regretul de a nu putea evoca aici nici interviurile lui Fidel, nici ale lui Alberto Granados, pe care eu le-am urmărit în 1997 pe posturile străine, interviuri absolut excepţionale, care ar termina definitiv cu manipulările americane ori cu interpretările tîmpite de pe la noi, voi încheia această săptămînă despre Che cu o afirmaţie care rezumă totul. Ea aparţine editorialistului cotidianului din Cochabamba, Edwin Tapia Frontanilla, care spunea:

"CHE A PIERDUT RĂZBOIUL DE GHERILĂ, DAR A CUCERIT  ISTORIA"

Iar istoria la el este scrisă cu literă mare. Eu am considerat că toată această frază definitorie pentru Che şi de luat în seamă de către noi, ceilalţi, trebuie scrisă cu litere mari. Pentru că exemple ca cel al lui ce, sînt în acest moment extrem de importante ca să ne păstrăm demnitatea.

7 Octombrie

După cum am amintit, Reginaldo Ustariz, medic şi el ca şi Che, a fot la Vallegrande în momentul în care se dădea vestea morţii lui Che şi nu doar că a denunţat faptul că nu murise în luptă, ci şi-a dedicat 40 de ani din viaţă pentru a lămuri unele aspecte. A folosit în această documentare spusele unor oameni care l-au cunoscut pe Che şi au participat cu el la diferite acţiuni, fie că e vorba de oameni simpli, de prieteni cum e Alberto Granado ori Fidel, sau a consultat documentele existente, dar şi însemnările altora sau acte oficiale, la care a avut acces mai tîrziu. Atunci cînd ceva e discutabil, prezintă afirmaţii din ambele părţi şi te lasă să tragi concluzia. Nu e patimă în analizele sale, doar fapte şi, cum e firesc, unele  păreri personale.

Vreau să cred că o persoană care a făcut să se scrie despre el cărţi, dintre care şi aceasta, reprezentînd o serioasă documentare, nu e un simplu aventurier.

Dar iată cum se pare că a început legenda. Dau citatul din Ustariz tocmai pentru a se vedea cum se pot schimba impresiile într-o clipă:

"…Dintr-odată, o doamnă şi-a croit drum prim mulţime strigînd: "Şi eu vreau să-l văd pe acest Che. Acest invadator, cel care ne-a omorît soldaţii" Brusc, a tăcut şi a rămas nemişcată cînd l-a văzut pe Che în faţa ei. Vocea i s-a domolit; vorbele i se topeau: "Acesta aşa… Dumnezeule!", gîngăvind: "Ce bărbat frumos! Sărăcuţul, pare a fi Iisus Hristos…"…."

E descrierea unui martor ocular! De aici pînă la a-l venera, în ciuda faptului că i s-a îngropat cadavrul într-un loc neştiut, nu a mai fost decît un pas. Şi, cu ajutorul americanilor, pasul a fost repede făcut.

Însă rămăşiţele pămînteşti ale lui Che au fost căutat mult timp, mai exact pînă în 1997, cînd s-au întors în Cuba, cu tot ceremonialul demn de un erou.

Şi totuşi eu cred că Che Guevara a fost altceva, nu doar un erou. Şi o mai cred şi alţii, mult mai îndreptăţiţi la o părere. Iar dacă ar fi să admitem că a fost un aventurier, atunci a fost aşa cum s-a caracterizat el însuşi, "unul care îşi riscă viaţa pentru a demonstra adevăruri."

6 Octombrie

Ernesto Guevara dela Serna, cunoscut mai ales cu apelativul de Che, s-a născut în 1928 în Rosario, Argentina, a studiat medicina, a făcut o călătorie pe motocicletă cu prietenul său Alberto Granado prin întreaga Americă Latină unde a văzut toată mizeria de pe continent, a plecat din ţara sa întîi în Guatemala şi mai apoi în Mexic unde i-a cunoscut pe Fidel şi Raul Castro. S-a alăturat cubanezilor şi a pornit cu iahtul Granma spre Cuba, unde a participat la luptele contra dictaturii lui Batista, din Sierra Maestra pînă la victoria finală din 1 ianuarie 1959. Deşi deţinea înalte funcţii în Cuba, fiind apreciat şi iubit de cubanezi, în 1965 renunţă la tot şi pleacă la început în Congo, apoi în Bolivia unde, cu o mînă de oameni va ţine în şah armata boliviană şi va da dureri de cap yankeilor. Este asasinat pe 9 octombrie în satul La Higuera, în trufia lor, americanii fac greşala de a se lăuda cu moartea lui CHE şi-i arată trupul presei. Fotografia va face urgent înconjurul lumii şi va un avea efect de bumerang. Din acel moment şi cei care nu ştiau prea multe despre Guevara îl vor considera un simbol al luptei împotriva opresiunii şi aşa se întîmplă şi azi.

Mai puţin la noi, desigur, care nu mai gîndim de mult cu propriul nostru cap!

Şi, ca să închei portretul lui CHE, voi da un fragment din scrisoarea către Fidel Castro, prin care explică motivul plecării şi încă un citat pe care sigur nici domnul Antonescu nici alţi indivizi slugarnici nu-l cunosc, altfel s-ar gîndi de două ori pînă să deschidă gura şi să vorbească fără argumente, numai ca să facă plăcere celor ce încă susţin o doctrină care de douăzeci de ani nu a însemnat decît nenorocirea planetei şi drumul spre criza pe care o trăim acum şi anume neoliberalismul!

Deci: 

 "Hago formal renuncia de mis cargos en la Directio del Partido, de mi puesto de ministro, de mi grad de comandante, de mi condicion de cubano. Nada legal me ata a Cuba, solo lazos de otra clase que no se pueden romper como los nombramientor.

……………………………………………………….

Otras tierras del mundo reclamas el concurso de mis modestos esfuerzos… y llego la hora de separarnos."

( Renunţ în mod formal la funcţiile mele din conducerea partidului, la postul de ministru, la gradul de comandant, la naţionalitatea cubaneză. Nimic legal nu mă mai leagă de Cuba, decît legături de alt gen, care nu se pot rupe ca şi nişte funcţii. ..… Alte locuri din lume reclamă concursul modestelor mele eforturi… şi a sosit ora despărţirii )

Şi al doilea text, în traducere aproximativă:

"Toată acţiunea noastră este un strigăt de luptă contra imperialismului… Nu contează unde ne va surprinde moartea, ea va fi binevenită din moment ce strigătul nostru de luptă ajunge la o ureche receptivă şi dacă o altă mînă se va întinde pentru a prelua armele noastre …"

Cîţi ar fi renunţat la tot pentru a-şi da viaţa pentru un crez, cîţi ar fi considerat moartea binevenită, dacă alţii vor continua lupta ?! Aventurier ?  Doamne, cîtă nevoie am avea azi de astfel de "aventurieri" pentru a putea să existăm, să trăim cu demnitate!

5 Octombrie

Anii trecuţi a apărut o carte despe Che Guevara, alături de un ziar. O carte ce reprezintă o documentare de 40 de ani, a unui om prezent pe data de 1o octombrie în locul unde a fost asasinat CHE şi care atunci şi mai tîrziu a avut curajul să-şi asume riscul de a denunţa ceea ce a fost o crimă, blocînd versiunea căderii sale în luptă. Gafa imensă făcută de americani, aceea de a-l expune apoi pe Che Guevara mort în faţa presei, nu a făcut decît să alimenteze legenda, iar faptul că, aşa cum spune Reginaldo Ustariz, şefii armatei boliviene au decis să îi ascundă pentru decenii mormîntul nu a diminuat cu nimic interesul oamenilor, ci numai a sporit misterul. La carte voi reveni în altă zi.

Vreau să amintesc aici şi apariţia în 2010 la Polirom a Jurnalului bolivian al lui CHE, din care am să citez cîteva fragmente, ceea ce reprezintă, alături de cartea lui Ustariz, unul din puţinele acte de respingere a mentalităţii slugarnice faţă de americani, de care s-a dat dovadă la noi în ultimii ani. Pentru neavizaţi, Jurnalul nu e o lucrare literară ci un manual al luptei de guerillă, notiţe zilnice despre cele întîmplate, despre erori şi despre dificultăţile întîmpinate, concluzii aparent seci, dar cine ştie să citească printre rînduri poate afla destule despre personalitatea omului devenit pentru mulţi un simbol.

"23 februarie

Zi neagră pentru mine; am făcut pneomonie din cauza epuizării. Marcos, Braulio şi Tuma au plecat de dimineaţă să lucreze la drum, în timp ce noi aşteptam în tabără. Am descifrat un mesaj nou în care se confirmă în care se confirmă primirea mesajului meu trimis printr-o căuţă poştală din Franţa."

4 aprilie

"Eşec aproape total. La ora 14.30 am ajuns într-un loc unde se puteau observa urme ale soldaţilor, chiar şi o beretă de paraşutist şi resturi de mîncare nord-americană, raţii individuale."

12 septembrie

"Se pare că oferta lui Barrientos a determinat o reacţie; în orice caz, un ziarist dement credea că 4200 de dolari este prea puţin dacă se ia în considerare ce pericol reprezint. Radio Havana a anunţat că OLAS a primit un mesaj de susţinere din partea ELN; minunile telepatiei!"

7 octombrie

"Armata a dat o ştire ciudată despre prezenţa a 250 de oameni în Serrano ca să oprească trecerea celor 37 (de luptători) despre care se spune că sunt înconjuraţi. Refugiul nostru se presupune că se află între rîurile Acero şi Oro.

Ştirea pare diversionistă.

h - 2000 m."

Însemnarea din data de 7 octombrie e ultima din jurnalul lui CHE. A doua zi avea să fie rănit, iar pe data de 9 asasinat din ordinul americanilor.

Despre conţinutul cărţii şi mai ales despre păreri avizate, privind pesronalitatea lui CHE, voi mai scie încă…

4 Octombrie

Televiziunile străine au transmis, nu odată, imagini şi comentarii corecte referitoare la Cuba sau la Che Guevara. Nu toate, pentru că cele americane nu pot intra în categoria obiectivităţii. Dar am văzut cîndva nu doar interviuri cu Fidel Castro, vorbind despre Che, ci şi cu Alberto Granado, cel care străbătuse America împreună cu prietenul său, intrat mai tîrziu în legendă. Şi a fost extrem de instructiv şi de interesant.

Noi, nu! Noi am adus la televiziune (una pe care încă o mai apreciez) un criminal ca să se laude cum a slujit el CIA nu doar contra lui CHE, ci şi împotriva propriei ţări. Şi, din păcate, nu s-a găsit nici măcar cineva care să exprime o opinie contra acestui ticălos, dar să-i mai dea una (figurativ vorbind şi în limbajul lui Mircea Badea) peste bot.

Televiziunile noastre nu vor însemna mare lucru atîta vreme cît dudui inculte şi băieţi agramaţi vor pretinde că fac presă, transformînd-o într-una de scandal, ceea ce pare că se poartă. Chiar şi persoane respectabile din presă, se lasă tentate să comenteze, în locul unor lucruri serioase, scandaluri momdene. Cît despre ceilalţi, cei care fac emisiuni politice sau politică pur si simplu şi nu se pot lepăda de clişee, poţi să spui, păcat!

Aşa că voi lăsa deoparte astfel de indivizi şi voi încerca să conturez personalitatea lui CHE cu ceea ce am la îndemînă, fără să mă tem de etichete.

P.S. Singurii care au uneori curaj să dea documentare străine, cu opinii ce nu prea sînt însuşite de persoanele publice de la noi şi nu convin administraţiilor SUA sînt, ori măcar erau, cei de pe TVR Cultural. Păcat doar că domul Badea nu le urmăreşte! Sînt mai puţin manipulatoare decît jocurile altor televiziuni, care de aproape o lună nu vorbesc decît despre Ceauşescu ori despre monarhie. Un scop or fi avînd!

- Regret că trebuie să îi aduc o corecţie domnului Gâdea. În iarnă, cînd într-o altă emisiune despre o tînără care a cîştigat un premiu, domnul profesor Athanasiu i-a spus de Mădălina Lefter, pe care o urmărisem probabil amîndoi la RAI, nici nu l-a băgat în seamă, aşa cum nu a băgat-o în seamă pe Mădălina însăşi cînd a invitat-o în spectacolul său pentru Crăciun, Ştefan Bănică Jr. şi a pomenit nu doar de premiul ei, ci şi că va fi o mare cîntăreaţă. Acum, a vorbi despre Mădălina mi se pare cam tîrziu. Oricum, noi nu părem capabili de aceleaşi vorbe frumoase pe care le-a spus la timpul potrivit şi cu nişte încurajări ce trebuiau să vină de la alţii, A. Clerici, de care dl Gâdea pare să nu fi auzit, chiar dacă prezentatorii din România nu vor ajunge la nivelul ei.

3 Octombrie

Omul despre care voi vorbi în această săptămînă are, într-un fel aparte, legătură cu cei doi lideri ai opoziţiei noastre.

Unul, Victor Ponta, purta nu cu multă vreme în urmă, în ciuda tuturor snobilor care strîmbau din nas pentru că la noi era la modă neoliberalismul, portretul său pe tricou. Nu sînt de acord cu acest mod de a aprecia un om, dar tot e mai bine decît să-l consideri un aventurier, cum făcea domnul istoric Antonescu. Că cei doi lideri fac acum alianţă, îmi dă serios de gîndit. Pentru că, fie domnul Ponta nu a înţeles mare lucru din mesajul pe care ni-l dădea ommul pe care altădată îl admira, fie a fost repede convertit la nişte idei tîmpite! Că domnul Antonescu nu înţelege nimic din respectivul personaj şi nici ce sens poate avea uneori cuvîntul aventurier, am să exemplific cu un citat:

"Mulţi îmi vor spune aventurier, …numai că unul de un gen diferit şi dintre aceia care-şi riscă viaţa pentru a demonstra adevăruri."

CHE Guevara, pentru că despre el e vorba, şi-a riscat viaţa şi, fie că le place unora fie că nu, a devenit legendă şi idealul său a fost preluat, aşa cum de altfel spera, de mulţi oameni de pe planetă, în aceşti ultimi zeci de ani.

Neoliberalismul, simbol al egoismului absolut s-a dovedit neviabil, în schimb imaginea lui CHE flutură pe steagurile tuturor celor care protestează împotriva nedreptăţilor acestei lumi şi va mai flutura încă, fie că îi convine domnului Antonescu sau nu.

Deci, pentru că se apropie 9 octombrie, despre CHE Guevara voi vorbi întreaga săptămînă, poate învaţă şi cei ce nu şi-ar risca nu viaţa, ci nici măcar o clipă de comoditate, ori căldura fotoliului de parlamentar pentru noi, oamenii obişnuiţi.

P.S. Uitîndu-mă la ce se petrece în lume, mai ales în nordul Africii şi în special în Libia, la modul în care cei puternici s-au repezit ca ulii să-şi împartă o ţară sau alta, nu pot să nu remarc cît de adevărate erau cuvintele lui Che, oricît ar strîmba din nas unii care cred că imperialismul nu mai există. Pentru că spunea Che despre altă situaţie, dar avînd ca iniţiatori pe aceeaşi potentaţi: "Am trăit în propria ţară ca nişte străini. Orice yankeu imperialist are mai multe drepturi decît noi pe teritoriul nostru naţional." Tare mă tem că asta o vor constata curînd şi autointitulaţii "revoluţionari" din Libia. Părinţii au luptat pentru independenţă, ei pun pe tavă ţara intereselor străine. Ca şi noi, dacă mă gîndesc mai bine!

1 Octombrie

America Latină reprezintă locurile la care ne gîndim foarte rar, poate să o facă mai des doar cei ce se uită la telenovele. Şi e păcat, pentru că am avea multe de învăţat, mai ales că ne îndreptăm spre un sistem în care ei trăiesc de două secole.

America Latină înseamnă tot teritoriul de la Mexic la Ţara de foc, un continent şi mai bine, cu toate frumuseţile, istoria şi cultura sa, adesea uimitoare şi, nu odată, superioară cuceritorilor.

Faţă de acele locuri ar trebui să avem două feluri de sentimente:

De admiraţie pentru tot ce a reprezentat civilizaţia acelor locuri şi

De ruşine pentru tot ce au distrus europenii şi nord-americanii!

Ar mai trebui ca noi, românii, să vedem ce s-a întîmplat acolo vreme de secole, să nu ne lăsăm amăgiţi de o anumită propagandă, ci să ne folosim capul şi să analizăm informaţiile şi apoi, să nu facem aceleaşi greşeli!