miercuri, 26 octombrie 2011

27 octombrie


Există mulţi oameni despre care am păreri bune şi despre care nu se vorbeşte deloc, iar despre alţii se vorbeşte doar de rău. Eu vreau să vorbesc despre unul pe care aproape toţi l-au vorbit de rău, uitîndu însă un lucru foarte important din cariera sa.
Vreau să vorbesc despre Adrian Năstase, Mai exact vreau să arăt ce nu s-a vorbit despre el, deşi pe unii ne interesează.
Nu ştiu cîţi îşi mai aduc aminte momentul în care Adrian Năstase, pe atunci minisstru de externe, aducea în ţară rămăşiţele pămînteşti ale lui Nicolae Titulescu. A fost un moment de mare emoţie şi printre punţinele cînd am încercat să ne recuperăm trecutul, cu valorile lui. Fie şi doar pentru asta, Adrian Năstase merită mai multe aprecieri decît a primit pînă acum pentru calităţile sale politice. Nu ştiu cît de corecte au fost lucrurile întîmplate în timpul mandatului său de Premier, deocamdată justiţia nu a reuşit să dovedească nimic, dar pot să fac o afirmaţie, Ardian Năstase nu e arogant, decît pentru cei ce se simt inferiori. E un tip rezervat, ceea ce nu e o crimă. Eu mă aflam la o întîlnire şi asteptam să se elibereze o sală în care el se întîlnise cu oameni de partid, pentru că urma să înceapă campania electorală. Îl aşteptau şi simpatizanţi, cu mîinile întinse. Omul a dat mîna cu toată lumea, inclusiv cu noi şi pot să asigur pe cei care nu au propria părere, că aroganţa e foarte departe de acest om.
Pe mine m-ar interesa dacă, în loc să-l tot critice, ne-ar spune cineva cîte cărţi a scris şi mai ales ne-ar prezent modul în care ni l-a redat pe Titulescu, nu doar printr-un mormînt, ci şi prin activitatea de la institut. Ce ziceţi, domnilor din televiziuni, îl întrebaţi şi asta, ori numai bîrfe ? Că  a început să-mi fie dor de emisiunile lui Merius Tucă, unde se discutau lucruri inteligente. Şi dacă ar insista cineva pe lîngă domnul Năstase să ofere odată la cîţiva ani măcar, un premiu pentru diplomaţie, ce credeţi, s-ar recompensa nişte oameni care chiar merită asta ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu