30 septembrie

Aşi avut măcar odată nostalgia trecutului, a lumilor pe care le ştim doar din cărţi, pe care nu vom reuşi să le trăim decît cu imaginaţia ? Ei bine, să facem un astfel de effort de imaginaţie şi să căutăm lumea bizabtină!

Biserica Sf. Sofia din Istanbul (fostul Constantinopol), Turcia

29 septembrie

Acum, la sfîrşit de sezon, o reţetă care, într-o variantă sau alta se face repede prin toate ţările de la porţile Orientului.

Deci o salată din: castraveţi, roşii, ardei, ceapă (de preferinţă roşie), brînză (Feta sau telemea), măsline negre, fără sîmburi. Castraveţii se taie rondele, ardeii fîşii, roşiile felii puţin mai groase, ceapa ineluşe, brînza cuburi, apoi măslinele, adăugăm puţină sare (au şi brînza şi măslinele), piper, un pic de ulei de măsline şi puţină zeamă de lămîie. Cine vrea salata mai apetisantă şi mai colorată, poate adăuga 2-3 ouă de prepeliţă. fierte tari şi tăiate pe jumătate.

28 septembrie

Voi rămîne puţin în lumea balcanică şi voi aminti că literatură, avem cam toţi. Uneori şi premii Nobel. Vă amintiţi de d-l Pamuk, e din Turcia şi a luat un astfel de premiu! Există şi pictori şi mănăstiri frumoase, în afară de ale noastre cele din Kossovo, dacă nu le-o fi distrus guvernul impus de americani, ei nu cred decît în zeul ban, e mănăstirea Rila din Bulgaria, aflată în patrimoniu UNESCO. Asta ca să nu vorbim de comorile din Turcia şi de lucruri minunate din ceea ce numim fosta Yugoslavie. Fosta, pentru că cineva s-a îngrijit s-o facă bucăţi, aşa cun ne vrea pe toţi. Regiunile sînt mai uşor de cucerit decît o ţară cu sentiment naţional.

O ţară ca cea a Ciocîrliei, ca să mă întorc la Enescu! Încă odată felicitări pentru organizatori, dar şi pentru cei ce au făcut mediatizarea! Excelent moment de cultură!

Deocamdată atît! De săptîmîna viitoare, intrînd în luna oactombrie, mă voi întoarce la America Latină. Şi chiar am multe de povestit!

27 septembrie

Lumea telenovelelor se pregăteşte să ne aducă alte banalităţi! De "Acasă" nu mă mir, ei doar din întîmplare nimeresc ceva bun, dar Antenele merg tot mai slab. Şi iar revin cu tîmpenia aia cu Narcisa, prost jucată, cu dialoguri penibile şi fără acţiune coerantă… Am privit şi eu ca să văd cum mai arată Gabriel Corrado, dar n-am rezistat mai mult de zece minute. Da-ţi domnule "CANDIDATUL", mai ales dacă vreţi să luptaţi cu ceea ce se petrece în politica de la noi!!!! Cu emisiuni nesărate şi invitaţi plictisitori, slabe şanse!

26 septembrie

Iarăşi politica noastră mă face să mă gîndesc la trecut. Dacă ar fi să o iau cronologic, ar cam trebui să vorbesc despre romani, poate despre Iulius Cezar, un mare strateg militar, dar mie nu-mi plac imperiile. Şi dacă tot nu pot evita să amintesc de epoca romană, o voi aminti pe cea de sfîrşit, pe cea care tocmai dădea naştere unui alt imperiu, cel bizantin. Îl voi aminti deci pe Constantin cel Mare, devenit sfînt, pentru că într-o noapte de inspitaţie visase că pe cer apăruse semnul crucii şi însuşi Dumnezeu îi spusese că în numele acelui semn va învinge. Şi învinsese nu doar în bătălia de a doua zi, ci în lupta cu timpul. Pentru că, după acea victorie efemeră, ridicase creştinismul la rang de religie de stat şi făcuse din Constantinopol capitala unui nou imperiu. Iar el şi mama sa aveau să devină sfinţi, pomeniţi secole la rînd în calendarul creştinătăţii, iar oraşul său avea să dea nu doar împăraţi importanţi precum Iustinian, ci şi capodopere ale artei creştine. Şi doar cînd oraşul şi-a uitat principiile, transformînd iubirea în trufie, a căzut în mîinile unui alt imperiul la fel de trecător. Dar numele împăratului ca a văzut semnul pe cer a sămas şi azi întru pomenirea noastră.

P.S.

Aştept cu nerăbdare reacţiile ferme ale USL la tot ce se petrece. Se pare că opoziţia nu a înţeles că politica nu se face doar la emisiunile Tv, ci mai ales în parlament şi în teritoriu, mai ales în teritoriu, altfel cîştigă tot Boc şi ai lui. Prea multe vorbe goale! Deocamdată nu m-au convins. Nici ei, nici televiziunile, cîte or fi rămas! Celor de la televiziuni le-a spus cineva că nu urmăresc un subiect pînă la capăt. Şi avea dreptate!

24 septembrie

"Dacă poţi să-ţi păstrezi cumpătul, cînd toţi în jurul tău şi-l pierd,

Dacă ştii să aştepţi, fără ca aşteptarea să te obosească,

Dacă poţi să te întîlneşti cu triumful şi cu dezastrul;

Şi să tratezi exaxt la fel pe aceşti doi impostori

Dacă ştii să faci pe alţii să rîdă atunci cînd sufletul tău plînge.

Dacă poţi să asişti fără să clipeşti la distrugerea rodului muncii tale

                       şi tot fără să clipeşti,  să o iei de început

Dacă ştii să vorbeşti la fel cu regii şi cu cerşetorii

Dacă poţi în fiecare zi să fii egal cu tine însuţi cel puţin

Dacă ştii dă visezi fără să devii sclavul viselor tale

Dacă poţi să gîndeşti fără să faci din gînduri un scop în sine

Dacă ştii ca auzindu-ţi cuvîntul drept, răstălmăcit la colţuri de neghiobi

            să continui să vorbeşti mereu la fel

Dacă poţi să iubeşti toţi oamenii, dar pe niciunul mai mult decît merită

Atunci pămîntul cu tot ce-i mai  de preţ pe el îţi aparţine, dar ceea ce e mai mult

            decît atît, vei fi un OM, fiul meu!!"

                                                                                                                                                                                    R. Kipling

Cele de mai sus par a fi imposibil de realizat pentru omul obişnuit. Doar sfinţii ar putea fi pe aproape! Majoritatea nu sîntem sfinţi, dar am putea încerca să fim măcar o parte din ceea ce ni se cere mai sus şi ne-ar fi mai bine ca persoane şi ca naţie.

23 septembrie

Dacă tot am vorbit despre Enescu, să ne bucurăm de cîteva imagini din ţara ciocîrliei.

Ateneul Român

 Casa Memorială George Enescu de la Bucureşti

  Casa Memorială George Enescu de la Liveni

  Casa Memorială George Enescu de la Sinaia

22 septembrie

Mîncare de varză creaţă

Luaţi o varză creaţă şi tăiaţi-o în lung. Puneţi la fiert în apă cu sare. Cînd s-a înmuiat se pune la scurs.

 Se taie cuburi mai mari 4-5 cartofi, depinde de mărime,  se pun la fiert şi după 5 min de cînd au început să fiarbă se adaugă varza. Se desfac 2 linguri de făină în apă şi se adaugă peste varză şi cartofi, se potriveşte de sare şi piper, se adaugă puţină maiorană (măghiran), se lasă încă 2-3 min şi se ea de pe foc. Se serveşte ca atare sau lîngă carne fiartă sau chiftele. La masă poţi aduce şi un bol cu smîntînă pentru cine doreşte.

* Dacă păstrezi din varza creaţă fiartă,  poţi s-o prăjeşti într-un aluat subţire, ca de clătită, făcut din fărină şi o lingură de amidon, iar în loc de apă să îl subţiezi cu bere.

21 septembrie

Deci, un omagiu adus lui Enescu de nota 10. Cu marcarea Festivalului şi în alte oraşe mari ale ţării. Spre cinstea organizatorilor, am găsit de toate; muzică modernă şi  barocă, operă, Wagner, aşa cum îi plăcea lui Enescu, muzică românească, spectacole în puaţă, la îndemîna tuturor…

În toată aiureala în care trăim, luna septembrie a fost un moment nu doar de respiro, ci şi de încurajare. Mai există, chiar dacă rareori, apreciarea adevăratelor valori. Să de-a Domnul să ne trezim! Sper să mai fie timp, sper să mai fim încă un popor şi nu doar o populaţie. Sper ca experimentul "turmă", început de cineva, unedeva, să eşueze iarăşi, cum s-a mai întîmplat!

20 septembrie

Festivalul "Enescu" e aproape de sfîrşit. Ediţie jubiliară, excelent mediatizată şi cu multe transmisiuni în direct, spre deosebire de ediţiile trecute. Nici acum nu-mi vine să cred, gîndindu-mă la cît de puţin s-a transmis în ediţiile anterioare. În sfîrşit au făcut şi televiziunile noastre ceva bun. Mai ales TVR Cultural. Chiar merită o notă bună pentru că ne-au permis să ne bucurăm de muzică şi de invitaţi unul şi unul. Pînă la urmă, cînd vrem, chiar putem face lucruri minunate!
P.S. O menţiune specială pentru spectacolul susţinut de Grigore Leşe şi de interpreţii aduşi de domnia sa din Orientul de aproape. Magnigică demonstraţie nu doar că muzica noastră are aceleaşi izvoare, doar sîntem copiii aceluiaşi Dumnezeu al luminii, indiferent ce cred unii, ci şi a faptului că, atunci cînd ai cu tine muzica te poţi înţelege cu celălat fără să fie nevoie de cuvinte. Dacă oamenii şi-ar vorbi doar prim muzică, pe planeta Pămînt ar domni cu siguranţă pacea! Mulţumiri pentru acel regal de neuitat!

19 septembrie

Domnul Ponta ne promitea pe la sfîrşitul lui august o toamnă grozavă, din punctul de vedere al opoziţiei. Voi face doar cîteva consideraţii:
1. Toată povestea cu Roşia Montană şi celelalte exploatări date firmei cu sediul în Barbados mi se par de domeniul penalului. Nu am auzit nimic în sensul ăsta. Pînă şi ecologiştii au cam tăcut. Sau nu toţi sînt ecologişti adevăraţi ? Totuşi, trebuie să remarc drept bune intenţiile anunţate de USL în problema aurului şi a desecretizării cît mai repede a contractelor. Sper să poată organiza referendumul, ceea ce ar fi cu adevărat un cîştig, poate pentru prima oară în cei douăzeci de ani. Numai să înţeleagă şi populaţia ce înseamnă asta. Tare mă tem că, nu, pentru că nu mai sîntem un popor!
2. Îl anunţ pe domnul Ponta, pe domnul Antonescu nu are rost, e prea încrezut, că în teritoriu, mai ale în localităţile mai mari sau mai mici de la ţară, partidele nu există. Există oameni, dacă ei valorează ceva pentru comunitate. Aşa că, dacă nu vor conta pe o analiză foarte lucidă pe cine pun să candideze, surpriza ar putea fi neaşteptată pentru noi toţi şi nu una fericită. Deocamdată, propunerile lor, în ciuda unor sondaje, nu spun nimic nimănui. Poate ar trebui să se întrebe şi cum se fac acele sondaje? Şi să vină cu figuri noi, cu unele care să reuşească să captiveze. Numai aşa vor demonstra că doresc cu adevărat schimbare. Cît priveşte sondajele, unele sînt făcute prost, cu întrebări care nu le permit oamenilor să aibă un răspuns adevărat şi dau unul să scape! Aşa că, tot discuţia din uşă în uşă va fi cea cîştigătoate!
3. Singura şansă ca vocile opoziţiei să fie recepţionate în acest moment, ar fi să pledeze pentru domnia legii. Oameni au, Norica Nicolai, domnul Ponta însuşi, domnul Bolhaş şi încă destui. Dar o lege care să se aplice tuturor în chip egal, mai ales celor cărora nu li s-a prea aplicat pînă acum, terminarea simulacrelor de anchete penale şi a materialelor pe surse, responsabilizarea procurorilor şi magistraţilor cînd e cazul, adica o altă justiţie nu parodia doamnei Macovei, Şi nu vă mai oripilaţi cînd se vorbeşte de tragerea la răspundere a magistraţilor! De ce să nu fie întrebat de sănătate un magistrat care e mînă în mînă cu mafia imobiliară (cea a restituirilor, ca să fie mai clar), ori cineva care acceptă judecarea în stare de reţinere a unuia care a furat 3 găini, dar nu şi a unui violator?
Deocamdată atît!

17 septembrie

Mi se pare sinistru că, în vreme ce se întreabă pe cine să mai bombarteze în numele democraţiei, mai marii lumii nu manifestă nici măcar o vagă strîngere de inimă la ceea ce se întîmplă în Africa. În Somalia în primul rînd, unde ar trebui urgent intervenit, dar nu cu bombe. De altfel nu i-a impresionat nici ce se petrecea anii trecuţi în Congo, nici nu se-au crispat la numele de Darfur, lăsînd organizaţiile umanitare să rezolve ce pot. Iar ele, oricît de bine intenţionate ar fi, nu pot face prea mult. Aşa că nu vreau să mai aud nici de bunele intenţii ale SUA, nici de puternicii Europei. Sau dacă aud singurul sentiment care mă copleşeşte e de ruşine. Pentru că admiraţia, cel puţin pentru unii, s-a terminat de ceva vreme. Pentru americani nu am avut-o niciodată, prea au făcut multe rele, dar la ele voi reveni.
Mai am doar o idee. Dacă în loc să se plîngă de criză ar începe cu toţii să facă bine prin lume, nu gratis, dar echitabil, poate că nu ar mai fi atît de rău pentru planetă. Pînă la urmă economia, cu excepţia apei şi a mîncării, e o chestiune de oportunitate pe care o putem rezolva mulţumitor, dacă nu ne considerăm superiori celorlalţi şi nu dorim doar pentru noi bogăţiile. Dar şi despre asta vom mai vorbi!

16. septembrie

A venit toamna, timpul vacanţelor şi al drumeţiilor a trecut, nu şi al celor imaginare, ca să-i spunem unei individe cam ce se află prin ţara asta.
Să luăm un alt exemplu şi să vorbim pe scurt despre judeţul Buzău, judeţul de unde vine persoana ce se ocupă de trurism. Ce avem de văzut aici ?
În primul rînd vulcanii noroioşi. O raritate! dar atenţie, nu mergeţi cînd plouă!
Ar mai fi o zonă minunată, zonă de munte cu nume poetic, Lacul Vulturilor, iar apoi muzeul chihlimbarului .
La muzeul chihlimbarului e cam problematic de ajuns, dar dacă tot face drumuri judeţene, poate îl face şi pe ăla; nu sînt prea mulţi kilometri!
Ar mai fi şi turismul gastronomic, cîrnaţii de Pleşcoi, ţuica, două-trei pensiuni cu mîncare specială, sper că nu le-a falimentat!, un fel de mîncare ce se cheamă chiar vulcanii noroioşi şi e apreciat mai mult de străinii care i-au făcut reclamă…
Am mai putea găsi şi ceva artizanat autentic şi alte cîteva locuri frumoase, dar asta nu e treaba ministrului turismului. Mai ales cînd e o persoană care, fără să cunoască bine locurile, se ruşinează de zona de unde provine. Doamne, ţi se face silă să vezi cine conduce în ţara asta! Şi nu poţi să nu te întrebi, pentru cîtă vreme încă ?!

15 septembrie

J 15 septembrie

E perioada ardeilor. Sînt foarte sănătoşi, nu întotdeauna uşor digerabili. Totuşi, să vedem două salate.

Salata de ardei copţi o ştie toată lumea, se coc ardei în principal cărnoşi şi cît mai drepţi, se gurăţă şi se face un ameste din apă, sare după gust, o linguriţă de zahăr, o lingură de ulei şi 2 linguriţe de oţet de vin, care se toarnă peste ardei aşezaţi într-un castron.
*Păstraţi o parte din ardeii copţi, de preferinţă cei mai mici, pentru o altă reţetă.

Salată de ardei

Se iau mai mulţi ardei cărnoşi(în funcţie de cîtă salată doriţi să faceţi), de preferinţă de mai multe culori. Tăiaţi felii mari, aveţi grijă să nu rămînă seminţe şi apoi tăiaţi pe lungime felii foarte subţiri. Adăugaţi sare şi lăsaţi puţin să stea.
Pregătim un amestec de apă, oţet de vin, o linguriţă de zahăr şi praf de usturoi (sau usturoi pisat) şi turnăm peste salată.
Cine nu suportă usturoilul poate renunţa la el şi, după preferinţă, poate să taie foarte fin cam 2-3 cm din partea albă a unui praz sau o ceapă roşie mai mică.

*În ce priveşte ardreii copţi pe care i-am păstrat, (e important ca numărul lor să fie cel puţin dublu faţă de cel al persoanelor ce ce află la masă), amestecaţi în cantităţi egale brînză dulce şi telemea (ex:100/100gr), la care adăugaţi, după preferinţă: boia, piper, coriandru, chimen şi amestecaţi bine. Cu pasta obţinută umpleţi ardeii, dar nu mult, să-i puteţi aplatiza, lăsînd cam 1 cm la capăt pentru a prinde cu o scobitoare. Tăvăliţi ardeii prin făină, ou bătut şi apoi pesmet şi prăjiţii pînă pesmetul devine auriu. E preferabil să o faceţi în ulei de palmier, care se mai găseşte uneori şi prin magazinele noastre.
De asemenea puteţi înlocui pasta de brînz cu un triunghi de caşcaval, nu mai gros de o jumătate de cm. Se pot servi calzi sau reci, alături de friptură sau ca aperitiv.

14 septembrie

Şi dacă tot am evocat un episod trist din istoria recentă a Americii Latine, să evocăm acum figura unui mare poet, pe care deja l-am amintit.:

PABLO NERUDA
Născut la 12 iulie 1904, avea să devină unul dintre marii poeţi ai secolului XX, laureat al premiului Nobel pentru literatură 1971, avea să moară la 23 septembrie 1973 (de cancer!), fără să mai vadă, pentru binele său, dezastrul ce se întîmpla în acele zile în ţara sa natală. Făcuse parte din Unidat Popular, renunţase la candidatura pentru preşedinţie în favoarea lui S. Allende şi sprijinise guvernul nou creat. Două din titlutile ultimelor sale volume par a fi o prevestire: "Espada ardiente"(Spada arzîndă) şi mai ales "Las piedras del cielo"(Pietrele cerului), aceleaşi care se vor prăvăli curînd peste speranţele oamenilor, rănind şi poezia. Pentru că în acele zile de septembrie 1973, în casa devastată de forţele reacţionare, prea puţini îndrăzniseră să stea la căpătîiul poetului. După o preluare din "Le monde diplomatique", totul era devastat, geamurile fuseseră sparte, bibliotecat distrusă; în grădină se vedeau urmele unor cărţi arse, telefonul fusese pur şi simplu smuls, iar sicriul cu două garoafe albe şi cîteva bucheţele de flori timide pe el, se afla într-o cămăruţă unde ajungeai cu greu. Cineva lăsase o carte de vizită în care se rezuma tot tragismul momentului: "Nos duele, Chile" (Chile, ne doare) şi nu cred că va exista iertare pentru cei ce au transformat în acele zile într-un lagăr de concentrare, stadionul care doar cu un an în urmă îl omagiase pe poet.

Dar să se întoarcem la cîteva fragmente de poezie.

"Dragostea mea, "Acolo unde te aştept eu
de-am întîlnit vom fi întotdeauna singuri,
însetoşaţişi ne-am băut toată apa vom di întotdeauna numai tu şi eu,
şi tot sîngele; singuri pe pămînt,
ne-am întîlnit înfometaţi pentru a ne începe viaţa."
şi ne-am muşcat (Totdeauna)
aşa cum muşcă focul,
lăsîndu-ne unul pe altul răniţi."
(Absenţă)

Frumos, nu-i aşa ? Ce păcat că în ultima vreme am uitat nu doar poezia, ci şi ce înseamnă demnitatea noastră ca popor. Poate că versurile lui Neruda şi amintirea evenimentelor din 1973 să ne mişte o fibră în suflet. Şi să ne îndemne să ne întoarcem la literură, la cultură, altfel sîntem pierduţi.

13 septembrie

Nu pot rezista! La o televiziune mică de tot, cu audienţe ce provoacă rîsul, un ins se chinuie de ceva vreme să-l concureze pe Mircea Badea. M-am oprit şi eu de cîteva ori să văd ce are de zis (e pe acelaşi interval orar şi vrea să vorbească despre orice) şi nu pot să nu mă întreb de ce dracu pătrund în televiziuni toţi neaveniţii ? Pentru că ori nu ai simţul măsurii, ori eşti dispus la orice compromis numai ca să te vezi pe sticlă. Tu! Că alţii nu cred să reziste mai mult de 2-3 minute.
Şi dacă tot şi-a pus în minte să concureze pe cineva, tocmai pe Mircea Badea s-a găsit ? În primul rînd domnul Badea spune adevăruri atît de incomode încît ţi se face frică de ceea ce ar putea păţi, ceea ce la celălalt nu e cazul! Apoi, domnul Badea are deja o imagine creată, un stil. Pe lîngă faptul că îl ajută vîrsta şi fizicul. Nu spun că aş fi de acord cu tot ce spune domnul Badea, dar trebuie să recunosc, o face cu har! Iar cînd cineva fără har încearcă să-l imite, îţi vine să-i strigi:" Opreşte-te domnule, eşti ridicol!"

12 septembrie

Nu voi vorbi despre politica de la noi, care seamănă mai degrabă cu ce am întîlnit deja în dictaturile latino-americane, aşa că e mai bine să rămînem la 1973 şi la S. Allende, poate se deşteaptă demnitatea din sufletele noastre, dacă ne-o mai fi rămas aşa ceva.
Salvador Allende a venit la conducerea statului în urma cîştigării alegerilor de către forţele de stînga, unite într-o coaliţie numită Unidad Popular. A fost un mare entuziasm al celor mulţi. Allende era un democrat, cu respect pentru Constituţie şi puterea votului, dar cu multă doriţă de a schimba în mai bine viaţa celor sărmani. El dorea sincer ca toţi oamenii să o ducă mai bine şi credea că are mijloace legale pentru a o face. Asta a fost iluzia generală prin anii 70, dar cineva s-a opus din răsputeri mai binelui pentru cei mulţi. N-am aflat nici pînă acum exact cine, nici cum a reuşit să transforme deceniile următoare în coşmar, numai şi numai ca să ucidă speranţa.
Printre cei care au susţinut gruparea victorioasă în alegerile din 1970 s-a aflat şi marele poet Pablo Neruda, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Asta ca să nu existe dubii! Noua putere nu avea nimic comun cu ceea ce au încercat americanii să sugereze mai tîrziu, cînd lumea a început să-i condamne pentru Chile.
Ce a făcut preşedintele pentru a deştepta ura americanilor ? A naţionalizat cuprul. Aşa spera că va putea curînd să asigure fiecărui copil din Chile, zilnic, o jumătate de litru de lapte, iar pentru cei fără posibilităţi, gratuit. Desigur asta nu intra în calculele firmelor profitoare (una se numea "Anaconda", ce nume predestinat!), astfel că s-a ajuns la înlăturarea guvernului prin forţă.
Preşedintele Allende, cel care, asemeni liderului incas Tupac Amaru, afirma că "Nu vrem ca stăpînii să se îmbogăţească din mizeria indianului" şi care credea că în Chile toţi oamenii meritau o viaţă mai bună, s-a văzut atacat chiar în palatul La Moneda, unde îşi avea sediul, de cîţiva ofiţeri trădători, care cu sprijin CIA luaseră în stăpînire armata. Ultimele cuvinte adresate de preşedinte poporului chilian le voi relua aici, poate ne intră în cap şi nouă:
"Poporul trebuie să se apere, dar nu să piară. Poporul nu trebuie să se lase călcat în picioare sau învins, dar, mai mult, el nu trebuie să se lase umilit."

10 septembrie

Pentru că anul ăsta 11 septembrie cade duminica şi eu nu scriu în zi de odihnă, am să reamintesc o poveste de demult. Nu, nu voi scrie despre făcătura din 2001, despre care americanii ştiau, dar le-a convenit de minune atacul, cel puţin celor puternici! Ce mai contau „pagubele colaterale”, cînd mari interese erau în joc?!
Deci, 11 septembrie 1973, zi în care CIA şi ITT (numit de un ziarist american, Anderson, „monstrul carnivor” şi considerat întruchiparea lăcomiei şi corupţiei; dar alea erau alte vremi, acum la putere sînt manipulările CNN!), dădeau lovitura de stat din Chile, o monstruozitate de care „apărătorii democraţiei” ar cam trebui să se ruşineze. Dar ei nu ştiu ce e ruşinea! Un personaj cinic, pe numele lui Kissinger, care are multe pe conştiinţă, afirma după victoria lui S. Allende în alegerile absolut democratice din 1970: „Cred că venirea lui Allende la putere în Chile va crea mari dificultăţi pentru noi şi pentru forţele noastre în America Latină.” Desigur că le crea probleme celor care stăpîneau toate bogăţiile continentului. Un alt sistem, unul apropiat de cei mulţi şi săraci ar fi dăunat monopolurilor americane, nu doar lui ITT, ci mai ales celuia asupra cuprului, de unde cîteva firme americane extrăgeau un beneficiu egal cu necesarul statului chilian pentru alimente. Asta îi mîna în luptă pe „campionii democraţiei” şi nu s-au dat în lături de la absolut nimic ca să-şi păstreze profiturile.
Aşa că au sabotat de la început guvernul nou instalat şi au culminat cu lovitura de stat din 11 septembrie, instalînd pentru aproape două decenii un dictator sîngeros, dar care le era fidel. Pentru cei interesaţi, să caute să se documenteze asupra oribilei operaţiuni numită cinic „Condor” pe care mai apoi acest dictator şi CIA au pus-o la cale ca să-i elimine pe toţi cei ce gîndeau altfel.
Lovitura de stat a dus nu doar la moartea preşedintelui, ci şi a cîtorva mii de oameni. Unii dintre ei erau doar dispăruţi, dar nimeni nu i-a mai găsit niciodată. Rănile din Chile (ca şi cele din Argentina, despre care voi vorbi cu altă ocazie) nu s-au cicatrizat pe deplin nici azi. Iar faptul că vinovaţii au plătit măcar în parte, nu e destul. Aşa că, atunci cănd se oripilează, pe drept, de ceea ce s-a întîmplat în 2001 în SUA, anumiţi indivizi ar trebui să facă la fel şi cînd e vorba de ceea ce au făcut americanii în Chile. Pînă la urmă, în lume există măcar dreptatea Divină, dacă la alta nu putem spera!

P.S. Cu acel monstruos personaj, pe numele lui Pinochet, era prietenă „Doamna de fier” pe care unii par să o admire atît! Felicitări domnului care, într-o seară pe Realitatea, a afirmat că pe respectiva doamnă mai mult noi decît englezii o vedem în alb, ea avînd multe, multe umbre negre! Aşa e, fie că ne gîndim ce a făcut în propria ţară, fie în Argentina, fie în multe alte părţi. Că un alt domn o simpatizează, e treaba lui, au multe afinităţi, aşa că nu mă mir!

9 septembrie

Să rămînem tot la Grecia şi să vorbim despre credinţă. M-am întrebat dacă nu cumva ceea ce s-a întîmplat recent cu Grecia are doar explicaţii economice sau unii nu-i iartă două lucruri:
- Că toată cultura şi filozofia şi chiar Renaşterea lor, îşi are rădăcina în Grecia antică;
- Al doilea ar fi că, după căderea Bizanţului, a rămas stîlpul ortodoxiei. Ori credinţa noastră ortodoxă se dovedeşte mai puternică decît cea din vest (catolicismul e mai real în ţări din America latină, dar e diferit), iar în Grecia există încă, chiar dacă nu la fel de puternice ca odiniorară, Meteora şi Muntele Athos. V-aţi gîndit şi la acest punct de vedere, în loc să luaţi în seamă doar afirmaţiile împăunaţilor din UE ? mai ales că, de ceva vreme, Grecia pare să nu mai fie un exemplu atît de negativ. Cine să mai înţeleagă lumea asta ?!

8 septembrie

Zi de sărbătoare. De fapt azi se serbează cele ce poartă numele de Maria. Aşa că voi da o reţetă specială pentru prietenele mele care poartă acest nume.
Tort fantezie.
Faceţi un blat obişnuit de pandişpan, dar la 6 ouă, 6 linguri de zahăr, puneţi 5 de făină şi 2 de cacao. Bateţi albuşurile, adăugaţi zahărul continuînd să bateţi, adăugaţi apoi gălbenuşurile cîte unul, iar la sfîrşit, treptat, făina şi cele 2 linguri de cacao. Puneţi în forma tapetată şi coaceţi.
După ce s-a răcit, tăiaţi şi umpleţi balatul cu următoarea cremă:
250 ml smîntînă dulce(de frişcă) se amestecă cu 15o gr zahăr, pe foc, apoi, cînd s-a răcit, se pune în compoziţia rezultată 150 gr unt frecat spumă. Cînd s-a omogenizat, adăugaţi treptat 1oo gr cocos şi 5o ml rom.
Însiropaţi blatul cu rom în care aţi dizolvat un plic de zahăr vanilat (cam 100 ml apă şi rom, nu doar alool).
O parte din cremă o veţi păstra pentru exterior. După ce aţi îmbrăcat tortul în cremă, radeţi ciocolată sau cerneţi puţină cacao şi decoraţi cu vişine din vişinată, ori cu decoraţiuni de ciocolată din comerţ. Sper să vă invitaţi prietenii şi să vă laude pentru prăjitură. Atenţie însă, dacă nu lucraţi crema cu multă grijă, se poate tăia. Deci smîntîna cu zahărul se amestecă rece cu untul, iar romul se pune încet în cremă.

7 septembrie

Mă întorc la Grecia, despre care se vorbeşte doar că s-ar afla în faliment. Nu cred că ţara care i-a dat pe Platon Şi Aristotel, pe Sofocle şi Euripide, ori atîţia mari arhitecţi şi constructori, mari sculptori şi matematicieni, poate să fie cu adevărat în faliment. Şi chiar dacă Grecia de azi nu mai e cea de odinioară, amintirile sînt mult prea puternice.
Mă voi limita să dau o mostră de ceea ce înseamnă sculptura antică, fără să fac apel la cele mai celebre lucrări din muzee şi la cîteva texte din tragediile greceşti, jucate odinioară la Epidaur, aşa cum ar putea fi foarte bine jucate şi astăzi acolo, dacă noi nu am fi tot mai puţin interesaţi de cultură.
Dar să ne întoarcem la Sofocle:
„Ah, în neant să se fi dus,
Sau iadul să-l fi înghiţit
Pe-acel ce-a învăţat pe-ahei
Să mînuiască armele!
Ce hîde-s armele şi cît
Amar şi jale-aduc! Şi sînt
Năpasta omenirii întregi.”
Sofocle, „Aias” (1192-1198)
Cum va fi sunat acest adevăr valabil şi azi şi în urmă cu mii de ani, în teatrul din Epidaur?
Dar să continuăm:
„În lume-s mari minuni
Mai mari ca omul însă nu-s!”
„Antigona” (332-333)
Era o vreme cînd omul putea fi considerat o minune, azi însă unii încearcă să ne sugereze că nu valorăm nimic. Indivizilor fără suflet şi sensibilitate ce cred asta, ar trebui să le mai dăm un citat din „Antigona”:
„Ah, chibzuinţa-i har zeiesc... Şi cel
Cui soarte-i va fi dat-o-n dar va fi
Găsit şi taina fericirii... Dar
Acei trufaşi ce-or înfrunta pe zei,
Vor fi cumplit loviţi...”
(1346-1351)
Atenţie, deci! Trufia banului va fi mai devreme sau mai tîrziu lovită de zeii tuturor credinţelor pe care cei nechibzuiţi îi înfruntă acum. Iar un astfel de gînd dă speranţă nu doar Greciei, ci şi nouă tuturor, care mai credem în principala minune a lumii.

6 septembrie

M-am săturat de felul în care noi transmitem informaţii, chiar m-am săturat! Cei care se lasă influenţaţi de o pungă cu ulei, zahăr şi mai ştiu eu ce, se vor lăsa oricum! Pe de altă parte să discuţi trei zile despre un accident, oicît de trist ar fi, ori despre o bătaie, ce s-a petrecut undeva, într-un orăşel de la marginea ţării, denotă doar lipsa de profesinalism a ceea ce se numeşte la noi, în mod eronat, presă! Aşa că, să mă ierte domnii Gîdea, Tudor, Dumitrescu, dar mi-a ajuns! Cînd vor face emisiunile inteligente de odinioară, nu ca cele de acum, cînd bat apa în piuă (chiar dacă politica noastră e de rahat, tot ar putea scoate ceva!), tocmai ei, care au suficientă inteligenţă pentru a ne oferi ceva interesant. Noul format al Sintezei zilei mă lasă rece, pentru că e artificial! Doar Mircea Badea rămîne să facă observaţii cinice. Mai face şi poante, de cele mai multe ori drăguţe şi care chiar îi folosesc pentru propria sa imagine. În rest... Mi-e dor de emisiunile cu Octavian Paler!

5 septembrie

Mă tot întreb cine a provocat haosul din lumea de azi ? Crize, căderi de burse, oraşe incendiate, acţiuni teroriste... Ce minte diabolică le pune la cale de cîteva decenii ? Ce se urmăreşte, de fapt ? Pentru că e limpede, totul a fost gîndit cu multă vreme în urmă, dar cu ce scop ? Presupunînd că cei ce au trensformat planeta în coşmar, vor reuşi s-o şi stăpînească, la ce le-ar folosi să fie stăpîni pe o astfel de lume ? Sau ei, care vin din infern, nu se simt bine decît în atmosferă de fum şi pucioasă ? Din păcate, noi nu facem nimic să-i oprim. Pentru că, în planul lor, a existat mereu ideea să ne distrugă valorile şi să ne transforme în turmă. Şi par să reuşească de minune, chiar mai bine decît au făcut-o comuniştii, doar dacă 2013 nu va fi şi anul care îi va opri.
P.S. Acasă lucrurile se îndreaptă spre nicăieri. Din păcate, chiar dacă are intenţii bune, opoziţia nu are forţă!

3 septembrie

Din păcate a venit iarăşi toamna. Nu zic, e un anotimp frumos, puţin cam trist, care în clipa de faţă nu face altceva decît să ne spună că am mai pierdut un an. Din păcate, timpul a trecut degeaba! Cîndva, la ţară în această vreme se auzeau greierii. Acum nu prea se mai aud. Şi chiar aş fi curioasă dacă i-a mai auzit cineva.

2 septembrie

Am promis să vorbesc despre locurile cu care ne putem mîndri. Primul, pentru că e cel mai important, deşi foarte rar amintit, e fără urmă de îndoială sanctuarul de la Grădiştea, construcţie dinainte de Decebal, care poartă multe taine care ar necesita lămuriri. Dar pe noi nu ne interesează, vorbim rar despre acea minune, iar drumul pînă acolo e practic un coşmar. Bine că avem frunză ca să facă reclamă turismului românesc!

1 septembrie

Mîncare de morcovi.

Poate fi servită ca atare sau ca garnitură.

Se curăţă ½ kg morcovi şi se taie beţisoare sau se dau pe răzăzoarea mare. Într-o cratiţă se pune 50 gr unt şi o lingură de ulei şi cînd e deja fierbinte se adaugă o ceşcuţă de apă şi morcovii. Se potriveşte de sare şi se lasă să fiarbă pînă se înmoaie. Dacă e nevoie se mai adaugă apă, dar cîte puţin. Se amestecă aproape tot timpul avînd grijă să nu se închidă la culoare. Cînd sînt aproape moi, se adaugă o linguriţă de zahăr şi ½ linguriţă nucşoară. Cui îi place, poate adăuga şi 1-2 căţei de usturoi pisaţi. Se mai învîrte puţin apoi se închide focul şi se pune capacul, lăsînd să stea cîteva minute. Atenţie, trebuie să scadă toată apa!