Nu voi vorbi despre politica de la noi, care seamănă mai degrabă cu ce am întîlnit deja în dictaturile latino-americane, aşa că e mai bine să rămînem la 1973 şi la S. Allende, poate se deşteaptă demnitatea din sufletele noastre, dacă ne-o mai fi rămas aşa ceva.
Salvador Allende a venit la conducerea statului în urma cîştigării alegerilor de către forţele de stînga, unite într-o coaliţie numită Unidad Popular. A fost un mare entuziasm al celor mulţi. Allende era un democrat, cu respect pentru Constituţie şi puterea votului, dar cu multă doriţă de a schimba în mai bine viaţa celor sărmani. El dorea sincer ca toţi oamenii să o ducă mai bine şi credea că are mijloace legale pentru a o face. Asta a fost iluzia generală prin anii 70, dar cineva s-a opus din răsputeri mai binelui pentru cei mulţi. N-am aflat nici pînă acum exact cine, nici cum a reuşit să transforme deceniile următoare în coşmar, numai şi numai ca să ucidă speranţa.
Printre cei care au susţinut gruparea victorioasă în alegerile din 1970 s-a aflat şi marele poet Pablo Neruda, laureat al premiului Nobel pentru literatură. Asta ca să nu existe dubii! Noua putere nu avea nimic comun cu ceea ce au încercat americanii să sugereze mai tîrziu, cînd lumea a început să-i condamne pentru Chile.
Ce a făcut preşedintele pentru a deştepta ura americanilor ? A naţionalizat cuprul. Aşa spera că va putea curînd să asigure fiecărui copil din Chile, zilnic, o jumătate de litru de lapte, iar pentru cei fără posibilităţi, gratuit. Desigur asta nu intra în calculele firmelor profitoare (una se numea "Anaconda", ce nume predestinat!), astfel că s-a ajuns la înlăturarea guvernului prin forţă.
Preşedintele Allende, cel care, asemeni liderului incas Tupac Amaru, afirma că "Nu vrem ca stăpînii să se îmbogăţească din mizeria indianului" şi care credea că în Chile toţi oamenii meritau o viaţă mai bună, s-a văzut atacat chiar în palatul La Moneda, unde îşi avea sediul, de cîţiva ofiţeri trădători, care cu sprijin CIA luaseră în stăpînire armata. Ultimele cuvinte adresate de preşedinte poporului chilian le voi relua aici, poate ne intră în cap şi nouă:
"Poporul trebuie să se apere, dar nu să piară. Poporul nu trebuie să se lase călcat în picioare sau învins, dar, mai mult, el nu trebuie să se lase umilit."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu