7 septembrie

Mă întorc la Grecia, despre care se vorbeşte doar că s-ar afla în faliment. Nu cred că ţara care i-a dat pe Platon Şi Aristotel, pe Sofocle şi Euripide, ori atîţia mari arhitecţi şi constructori, mari sculptori şi matematicieni, poate să fie cu adevărat în faliment. Şi chiar dacă Grecia de azi nu mai e cea de odinioară, amintirile sînt mult prea puternice.
Mă voi limita să dau o mostră de ceea ce înseamnă sculptura antică, fără să fac apel la cele mai celebre lucrări din muzee şi la cîteva texte din tragediile greceşti, jucate odinioară la Epidaur, aşa cum ar putea fi foarte bine jucate şi astăzi acolo, dacă noi nu am fi tot mai puţin interesaţi de cultură.
Dar să ne întoarcem la Sofocle:
„Ah, în neant să se fi dus,
Sau iadul să-l fi înghiţit
Pe-acel ce-a învăţat pe-ahei
Să mînuiască armele!
Ce hîde-s armele şi cît
Amar şi jale-aduc! Şi sînt
Năpasta omenirii întregi.”
Sofocle, „Aias” (1192-1198)
Cum va fi sunat acest adevăr valabil şi azi şi în urmă cu mii de ani, în teatrul din Epidaur?
Dar să continuăm:
„În lume-s mari minuni
Mai mari ca omul însă nu-s!”
„Antigona” (332-333)
Era o vreme cînd omul putea fi considerat o minune, azi însă unii încearcă să ne sugereze că nu valorăm nimic. Indivizilor fără suflet şi sensibilitate ce cred asta, ar trebui să le mai dăm un citat din „Antigona”:
„Ah, chibzuinţa-i har zeiesc... Şi cel
Cui soarte-i va fi dat-o-n dar va fi
Găsit şi taina fericirii... Dar
Acei trufaşi ce-or înfrunta pe zei,
Vor fi cumplit loviţi...”
(1346-1351)
Atenţie, deci! Trufia banului va fi mai devreme sau mai tîrziu lovită de zeii tuturor credinţelor pe care cei nechibzuiţi îi înfruntă acum. Iar un astfel de gînd dă speranţă nu doar Greciei, ci şi nouă tuturor, care mai credem în principala minune a lumii.