10 septembrie

Pentru că anul ăsta 11 septembrie cade duminica şi eu nu scriu în zi de odihnă, am să reamintesc o poveste de demult. Nu, nu voi scrie despre făcătura din 2001, despre care americanii ştiau, dar le-a convenit de minune atacul, cel puţin celor puternici! Ce mai contau „pagubele colaterale”, cînd mari interese erau în joc?!
Deci, 11 septembrie 1973, zi în care CIA şi ITT (numit de un ziarist american, Anderson, „monstrul carnivor” şi considerat întruchiparea lăcomiei şi corupţiei; dar alea erau alte vremi, acum la putere sînt manipulările CNN!), dădeau lovitura de stat din Chile, o monstruozitate de care „apărătorii democraţiei” ar cam trebui să se ruşineze. Dar ei nu ştiu ce e ruşinea! Un personaj cinic, pe numele lui Kissinger, care are multe pe conştiinţă, afirma după victoria lui S. Allende în alegerile absolut democratice din 1970: „Cred că venirea lui Allende la putere în Chile va crea mari dificultăţi pentru noi şi pentru forţele noastre în America Latină.” Desigur că le crea probleme celor care stăpîneau toate bogăţiile continentului. Un alt sistem, unul apropiat de cei mulţi şi săraci ar fi dăunat monopolurilor americane, nu doar lui ITT, ci mai ales celuia asupra cuprului, de unde cîteva firme americane extrăgeau un beneficiu egal cu necesarul statului chilian pentru alimente. Asta îi mîna în luptă pe „campionii democraţiei” şi nu s-au dat în lături de la absolut nimic ca să-şi păstreze profiturile.
Aşa că au sabotat de la început guvernul nou instalat şi au culminat cu lovitura de stat din 11 septembrie, instalînd pentru aproape două decenii un dictator sîngeros, dar care le era fidel. Pentru cei interesaţi, să caute să se documenteze asupra oribilei operaţiuni numită cinic „Condor” pe care mai apoi acest dictator şi CIA au pus-o la cale ca să-i elimine pe toţi cei ce gîndeau altfel.
Lovitura de stat a dus nu doar la moartea preşedintelui, ci şi a cîtorva mii de oameni. Unii dintre ei erau doar dispăruţi, dar nimeni nu i-a mai găsit niciodată. Rănile din Chile (ca şi cele din Argentina, despre care voi vorbi cu altă ocazie) nu s-au cicatrizat pe deplin nici azi. Iar faptul că vinovaţii au plătit măcar în parte, nu e destul. Aşa că, atunci cănd se oripilează, pe drept, de ceea ce s-a întîmplat în 2001 în SUA, anumiţi indivizi ar trebui să facă la fel şi cînd e vorba de ceea ce au făcut americanii în Chile. Pînă la urmă, în lume există măcar dreptatea Divină, dacă la alta nu putem spera!

P.S. Cu acel monstruos personaj, pe numele lui Pinochet, era prietenă „Doamna de fier” pe care unii par să o admire atît! Felicitări domnului care, într-o seară pe Realitatea, a afirmat că pe respectiva doamnă mai mult noi decît englezii o vedem în alb, ea avînd multe, multe umbre negre! Aşa e, fie că ne gîndim ce a făcut în propria ţară, fie în Argentina, fie în multe alte părţi. Că un alt domn o simpatizează, e treaba lui, au multe afinităţi, aşa că nu mă mir!