Lecţii de supravieţuire

Am promis că din septembrie voi reveni cu noutăţi. Nu mă voi ocupa de politică decît în măsura în care aceasta ne obligă să găsim o modalitate de supravieţuire.
Cum prevăd că ne aşteaptă zile grele, cred că vom avea nevoie să supravieţuim.
Voi împărţi săptămîna în cîteva teme: viaţa noastră de fiecare zi, inclusiv sub semnul destinului ; cum să trăim sănătos şi nu mă voi referi neapărat la mîncare ; reţete ieftine, rapide şi bune ; cum să trăieşti cu bani puţini ; ce poţi face în timpul liber.
Voi începe de săptămîna viitoare, cu viaţa noastră de fiecare zi. Voi încheia spunînd că nu poţi face nimic fără dragoste. E absolut necesară ca să reuşeşti în ceea ce intreprinzi.

Lecţia italiană

A treia lecţie italiană : să nu te dai bătut şi să-ţi aperi valorile.

Peste Italiau trecut de toate. Războaie, dezastre, corupţie. Spre deosebire de noi, eu nu s-au resemnat.
În Italia se respectă valorile naţionale şi mai ales se apără. Dacă cineva ar fi avut curiozitatea ar fi putut observa că în fiecare vară se prezină oraşe şi munumente pentru ca turistul, italian sau străin, să afle ce ce are de văzut. Şi apoi, dacă într-o localitate există o biserică de cîteva secole şi cîteva case avînd un anumit stil, ori dacă o personalitate s-a născut într-o anumită localitate poţi să afli imediat.Şi ai posibilitatea să şi ajungi acolo, fără a fi o aventură, cum e pentru noi să ajungem la Sarmisegetuza. Chiar dacă nu o duc prea bine, ei nu îşi lasă trecutul în paragină.
Mai mult, toţi cîntăreţii şi ceilalţi artişti, indifirent de vîrstă sînt respectaţi şi invitaţi în spectacole sau li se iau interviuri. Nimeni nu este considerat prea bătrîn sau depăşit, dimpotrivă, există loc pentru toţi!
În plus, ei nu se tem de probleme. Fiind înconjuraţi din trei părţi de mare, fluxul migranţilor dinspre Africa şi Orient este peste tot. Mai ales în centrul de la Lampedusa e greu de făcut faţă. De cele mai multe ori Europa nu i-a ajutat. Totuşi s-au descurcat. E adevărat că în ultima vreme s-au trezit şi vecinii că au probleme şi atunci au înţeles că e nevoie de un plan şi că Italia are nevoie măcar de sprijin logistic.
În sfîrşit vreau să vorbesc despre ceva ce am văzut recent. O închisoare de pe o insulă, un fel de regim semideschis de la noi. Oamenii erau învăţaţi o meserie, aveau o grădină unde puteau lucra, dar şi un atelier de lemnărie. În curte erau săli unde se puteau întîlni cu familiile, nimeni nu i-a oprit pe reporteri să filmeze şi să ia interviuri. Mai mult erau foarte organizaţi în activitatea de la bucătărie şi de făcut ordine atît în curte cît şi în grădiniţa de flori. Unul dintre deţinuţi spunea că a decis să termine cu viaţa dinainte şi să devină altfel de om.
Noi în schimb o avem pe doamna Prună, care a rămas surdă chiar şi la solicitările UE, de unde provine. Aşa că noi toţi vom plăti milioane de euro pentru sadismul sau nepriceperea respectivei persoane.
Eu cred că o astfel de persoană ar fi trebuit fie să plece deja demult, fie să răspundă pentru prejudicii. Ea şi cel care o ţine acolo, deşi a dat dovadă că nu se pricepe sau se bucură de răul semenilor săi.
Din păcate românii nu au reacţionat nici măcar la gîndul că banii plătiţi vor fi de la noi toţi şi astfel viaţa noastră va fi mai puţin bună. Şi nici cei care au rude în închisori nu au reacţionat. Aşa că vom plăti. Iar noi, cei din ţară, se pare că, indiferent cine va veni la putere, va trebui să ne pregătim pentru supravieţuire. Şi ceva îmi spune că nu va fi deloc uşor.

Lecţia italiană

A doua lecţie: Lecţia demnităţii şi curajului

Azi slujba pentru cei care au fost victimele curtrenurului a a vut loc la Amatrice, probabil cea mai lovită localitate, aproape distrusă total. Iarăşi au fost toate oficialitpţile italiene, iarăşi Papa Francesco a trimis un reprezentant. Au fost şi un episcop român şi un imam, dar şi domnul prim ministru Cioloş. Mai bine mai tîrziu!
Dar nu despre funerarii vreau să vorbesc, ci despre suferinţa tăcută a celor prezenţi şi mai ales despre faptul că vor să rămînă pe loc şi să reconstruiască tot ce s-a distrus.
Italia a mai făcut-o şi cu alte ocazii cînd au lovit cutremure sau alunecări de teren. A refăcut chiar şi frescele lui Giotto din Biserica Sfîntului Francisc de la Assisi. Pentru că ei au această tărie. Şi dragoste pentru valorile lor, de aceea au avut curajul să lupte şi cu cel mai perfid duşman care ameninţa Italia : Mafia! Mafia care, la fel ca acum la noi, ameninţa să pună mîna pe toate structurile statului.
Numai că la ei existau şi destui oameni care doreau să lupte contra acestei situaţii. Unii au plătit cu viaţa: poliţişti, preoţi şi mai ales procurori şi magistraţi. Am să pomenesc numaai doi: Giovanni Falcone, procurorul simbol al luptei contra mafiei, aruncat de aceasta literalmente în aer cu maşină şi şosea cu tot şi un alt magistrat fratele actualului preşedinte Mattarella, ucis de mafia cu ani în urmă.
Demnitatea şi curajul oamenilor au dus la o asemenea presiune încît acţiunile justiţiei au reuşit să elibereze statul captiv de această caracatiţă care ameninţa să-l sufoce. Desigur, acţiuni şi atentate ale mafiei se mai întîlnesc prin unele locuri ale Italiei, dar influenţa acesteia este sporadică şi nu se poate compara cu ceea ce se întîmpla în anii 80.
Numai că pentrua a ajunge aici e nevoie de curaj, de spirit de sacrificiul!
Mă întreb dacă noi le avem. Cîţi dintre magistraţii noştri au luptat cu adevărat contra mafiei autohtone care ne sufocă ? Puţini, desigur! Şi ce s-a întîmplat cu ei ? Unii au fost eliminaţi din cauze, alţii au plecat singuri, cîţiva au avut parte de morţi suspecte.
Ce au făcut românii ? Au supravieţuit! Doar că fără demnitate şi mai ales fără curajul de a protesta. Păcat! Dacă vrem să supravieţuim în adevăratul sens al cuvîntului, trebuie să învăţăm ceva din lecţia italiană!

Lecţia italiană

Am decis să revin pe blog cu nişte lecţii de supravieţuire într-o Românie care, în ultimele luni, s-a dus în cap.
Din păcate, evenimentele recente din Italia, mi-au dat cîteva exemple care trebuie să fie în atenţia românilor, mai ales că am putea învăţa ceva din asta. Am intitulat această postare "Lecţia italiană", dar vor fi de fapt trei astfel de lecţii.
Prima lectie o voi numi : Lecţia solidarităţii

Imedia după cutremurul care a ras cîteva localităţi de pe faţa Italiei, transformîndu-le într-o grămadă de moloz, atît pompierii, poliţia pădurilor, forţe de ordine, au început acţiunile de salvare. Lor li s-a adăugat un apreciabil număr de voluntari, Caritas, preoţii şi episcopi, Papa însuşi s-a rugat special pentru cei din zonă şi a promis că imediat ce va fi posibil se va afla printre oamenii atît de loviţi, au început ajutoarele şi mesajele de solidaritate... Televiziunile noastre de ştiri, spre cinstea lor, au prezentat imediat evenimentele şi s-au interesat primele de situaţia românilor loviţi de cutremur.
La slujba de la Ascoli, unde o sală de sport a fost transformată în biserică şi au fost aduse o parte din sicriele cu victimele cutremurului, au participat preşedintele ţării, primul ministru şi cei doi preşedinţi ai camerelor. Asta da reprezentare! După ceremonie aceştia a u vorbit cu rudele victimelor, dar şi cu ceilalţi supravieţuitori veniţi în număr mare la Ascoli pentru comemorarea victimelor.
În predica sa episcopul de Ascoli a concluzionat cu mesajul pe care l-au dat toţi reprezentanţii bisericii, dar şi ai statului italian: NU VĂ VOM LĂSA SINGURI!
Vreau să mă opresc mai ales la prezenţa preşedintelui Mattarella, de care Italia (republică parlamentară!) poate să fie mîndră . Lecţia de solidaritate oferită de acesta a fost într-adevăr emoţionantă. Sîmbătă dimineaţa acesta a fost prezent în zona devastată, mergînd în cea mai mare parte pe jos, a întîlnit oameni cazaţi pe moment în corturi, a mulţumit salvatorilor, s-a interesat de problemele pe care aceştia le întîmpină, apoi, după slujbă a stat minute în şir de vorbă cu membri fiecărei familii aflate în jurul sicrielor, dar şi cu ceilalţi oameni prezenţi. I se citea pe faţă emoţia, preocuparea şi înţelegerea durerii fiecărui cetăţean. Nu era un gest de imagine, era o împărtăşire sinceră a durerii semenilor săi.
În schimb ce am avut noi, în aceste zile cînd zece români au decedat la cutremur, cînd avem încă în spitale răniţi şi  mai există încă zece dispăruţi ? Cei doi oameni care conduc România, erau în vacanţă şi, pe cale de consecinţă, Ministerul de Externe a făcut singur tot ce a putut. Mai mult, nici măcar nu ştiam unde sînt plecaţi cei doi, nici cînd se întorc.
Primul care a dat semne de viaţă a fost primul ministru, care, cu întîrziere enormă şi destul de stîngaci, a luat şi ceva măsuri şi zice că va mai lua. Să venem!
Cît despre preşedinte, pînâ sîmbătă dimineaţa n-am avut idee pe unde se află. Abia atunci a apărut o poză cu el, incognito, în aeroportul din Mallorca. Nu că e de aşteptat să simtă compasiune pentru cineva, dar măcar  să mimeze, de dragul imaginii.
Azi au apărut amîndoi la Bucureşti, crezînd că nu s-a făcut simţită lipsa lor şi mai ales lipsa oricărui mesaj în aceste zile. Mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă ne-ar fi atacat cineva, dacă ar fi fost un atentat ? Cum i-am fi găsit pe cei doi reprezentanţi ai "statului de drept", cînd nimeni nu pare să fi ştiut pe unde se află ?
Oricum, dacă la lecţia solidarităţii reprezentanţii statului italian au luat note maxime, ai noştri au rămas iarăşi repetenţi.

Lecţie de supravieţuire

Am spus că voi reveni pe blog în jur de 1 septembrie şi o voi face în mod serios.
Deocamdată, avînd în vedere că situaţia din ţară e pentru foarte mulţi absolut deprimantă, voi scrie uneori pe scurt despre ceea ce urmează să dezbat pe larg în toamnă. Ceea ce mi-am propus este să vin cu o lecţie de supravieţuire.
Supravieţuirea nu înseamnă doar să treci cu bine peste un accident sau boală, ci şi să şti să-ţi duci viaţa cît de cît frumos, într-o lume care nu îţi prea lasă speranţe. Aşa că voi aborda tot felul de metode. Pe propria-mi piele am văzut altădată că se poate, că întotdeauna există ceva frumos de care să te bucuri şi că speranţa te poate ridica pe linia de plutire.
E adevărat că viaţa noastră pare să nu ne prea lase speranţe, dar trebuie să ne amintim că pe cei care astăzi pretind să ne organizeze vieţile sau şi mai rău, să ni le supravegheze, tot noi i-am făcut puternici, deci îi putem obliga să revină în nişte limite. Greşala cea mai mare a fost că nu ne-am întrebat unde a dispărut, într-o clipă, securitatea lui Ceauşescu şi puternicii fostului sistem. Au crezut mulţi dintre noi că sistemul era reprezentat de doi oameni, iar azi suportăm consecinţele. Poate deschidem în sfîrşit ochii! Sau fugim în lumea mare, crezînd că acolo e altfel doar pentru că privim superficial situaţia Europei şi a lumii...
Dar dacă rămînem, atunci trebuie să învăţăm temeinic lecţia de supravieţuire!

De la 1 septembrie voi reveni pe blog cu sfaturi pentru supravieţuire.
În lumea noastră unde banii se taie, iar dacă nu măcar se scumpesc toate serviciile şi ( în ciuda scăderii tva) preţul la cele mai importante produse, trebuie să înveţi să te descurci cu bani puţini. Cu multă chibzuinţă se poate, ba chiar fără frustrări.
În plus voi împărtăşi din experienţa mea, după ce am ascultat şi sfaturile astrologilor, numerologilor şi bioterapeuţilor. În ciuda scepticismului celor crescuţi în lumina materialismului dialectic, dacă ştii ce să iei şi mai ales de la cine să iei învăţături, vă asigur că funcţionează! Totul depinde de fiecare cum înţelege să-şi trăiască viaţa. Chiar şi mulţumirea (ca să nu zic fericirea) şi sănătatea pot fi la îndemîna noastră.
Aşa că, pe curînd!

28 iunie 2016

Organizarea blogului mai durează. Deşi profund schimbat din punctul de vedere al subiectelor tratate, voi păstra o zi în care să comentez evenimentele interne şi externe, asupra cărora, ca de obicei, am o altă abordare decît cea susţinută în cor de anumite medii sau persoane.
Noua abordare de pe blog va începe, probabil, în jur de 1 august. Pînă atunci voi scrie ocazional, ca astăzi.

14 iunie 2016

Am tăcut destul de mult. M-am gîndit dacă merită să mai scriu. Api am decis. merită, dar despre altelele.
Aşa că, foarte curînd voi reveni!