Lecţia italiană

Am decis să revin pe blog cu nişte lecţii de supravieţuire într-o Românie care, în ultimele luni, s-a dus în cap.
Din păcate, evenimentele recente din Italia, mi-au dat cîteva exemple care trebuie să fie în atenţia românilor, mai ales că am putea învăţa ceva din asta. Am intitulat această postare "Lecţia italiană", dar vor fi de fapt trei astfel de lecţii.
Prima lectie o voi numi : Lecţia solidarităţii

Imedia după cutremurul care a ras cîteva localităţi de pe faţa Italiei, transformîndu-le într-o grămadă de moloz, atît pompierii, poliţia pădurilor, forţe de ordine, au început acţiunile de salvare. Lor li s-a adăugat un apreciabil număr de voluntari, Caritas, preoţii şi episcopi, Papa însuşi s-a rugat special pentru cei din zonă şi a promis că imediat ce va fi posibil se va afla printre oamenii atît de loviţi, au început ajutoarele şi mesajele de solidaritate... Televiziunile noastre de ştiri, spre cinstea lor, au prezentat imediat evenimentele şi s-au interesat primele de situaţia românilor loviţi de cutremur.
La slujba de la Ascoli, unde o sală de sport a fost transformată în biserică şi au fost aduse o parte din sicriele cu victimele cutremurului, au participat preşedintele ţării, primul ministru şi cei doi preşedinţi ai camerelor. Asta da reprezentare! După ceremonie aceştia a u vorbit cu rudele victimelor, dar şi cu ceilalţi supravieţuitori veniţi în număr mare la Ascoli pentru comemorarea victimelor.
În predica sa episcopul de Ascoli a concluzionat cu mesajul pe care l-au dat toţi reprezentanţii bisericii, dar şi ai statului italian: NU VĂ VOM LĂSA SINGURI!
Vreau să mă opresc mai ales la prezenţa preşedintelui Mattarella, de care Italia (republică parlamentară!) poate să fie mîndră . Lecţia de solidaritate oferită de acesta a fost într-adevăr emoţionantă. Sîmbătă dimineaţa acesta a fost prezent în zona devastată, mergînd în cea mai mare parte pe jos, a întîlnit oameni cazaţi pe moment în corturi, a mulţumit salvatorilor, s-a interesat de problemele pe care aceştia le întîmpină, apoi, după slujbă a stat minute în şir de vorbă cu membri fiecărei familii aflate în jurul sicrielor, dar şi cu ceilalţi oameni prezenţi. I se citea pe faţă emoţia, preocuparea şi înţelegerea durerii fiecărui cetăţean. Nu era un gest de imagine, era o împărtăşire sinceră a durerii semenilor săi.
În schimb ce am avut noi, în aceste zile cînd zece români au decedat la cutremur, cînd avem încă în spitale răniţi şi  mai există încă zece dispăruţi ? Cei doi oameni care conduc România, erau în vacanţă şi, pe cale de consecinţă, Ministerul de Externe a făcut singur tot ce a putut. Mai mult, nici măcar nu ştiam unde sînt plecaţi cei doi, nici cînd se întorc.
Primul care a dat semne de viaţă a fost primul ministru, care, cu întîrziere enormă şi destul de stîngaci, a luat şi ceva măsuri şi zice că va mai lua. Să venem!
Cît despre preşedinte, pînâ sîmbătă dimineaţa n-am avut idee pe unde se află. Abia atunci a apărut o poză cu el, incognito, în aeroportul din Mallorca. Nu că e de aşteptat să simtă compasiune pentru cineva, dar măcar  să mimeze, de dragul imaginii.
Azi au apărut amîndoi la Bucureşti, crezînd că nu s-a făcut simţită lipsa lor şi mai ales lipsa oricărui mesaj în aceste zile. Mă întreb ce s-ar fi întîmplat dacă ne-ar fi atacat cineva, dacă ar fi fost un atentat ? Cum i-am fi găsit pe cei doi reprezentanţi ai "statului de drept", cînd nimeni nu pare să fi ştiut pe unde se află ?
Oricum, dacă la lecţia solidarităţii reprezentanţii statului italian au luat note maxime, ai noştri au rămas iarăşi repetenţi.