joi, 6 noiembrie 2014

6 noiembrie

Pot judeca acum limpede. Nu credeam că în ţară există atîţia tîmpiţi. Ca să-i votezi tot pe cei din PDL după tot ce au făscut e masochism, dar  să o votezi pe Macovei?! Dumnezeule!!! În orice caz, le doresc tuturor celor care au votat-o să facă măcar odată cunoştiinţă ca cercetaţi cu parchetul ei nenorocit! La cît de orbi sîntem şi la cum ne lăsăm manipulaţi, chiar că unii îşi merită soarta şi în deplin acord cu Mircea Badea n-o să am nici o strîngere de inimă cînd li se întîmplă ceva rău. Vorba lui, "să se tăvălească îm chinuri"!
Cît despre turul doi, mă mai gîndesc!

miercuri, 29 octombrie 2014

30 octombrie

Campania e pe sfîrşit. A fost mizerabilă, pentru că a fost parazitată de tot felul de alte lucruri.
Voi vota cu d-l Tăriceanu şi cred că orice om de bun simţ face la fel. E singura variantă onestă în acest moment. Pentru turul doi mai vedem...
Profit să fac şi o afirmaţie dură. NU CRED ÎN CEEA CE SE NUMEŞTE JUSTIŢIE  LA NOI.  E o mare porcărie. Şi pînă ce nu vor mai exista judecători şi procurori intraţi acolo pe pile sau enorme sume de bani, pînă ce nu vor mai exista în CSM indivizi şi individe( titulatura de domni sau doamne e de prisos aici), precum Hăineală, Danileţ, Ghica, dar şi alţii fără coloană vertebrală, pînă nu vor dispărea de la Înalta Curte toţi cei din cele două complete care se tot rotesc, pînă ce nu vor mai exista indivizi ca acea  Camelia Bogdan, ca individul cu naşu în suflet ori alţii intraţi prin tot felul de uşi dubioase, premiaţi astfel pentru servilism ca fostul procuror şi "mare" judecător Şelaru, pînă ce nu se va curăţa parchetul de alde Keveşi, Papici şi toată gaşca, dar şi pînă nu se va face curăţenie apoi pînă jos, la ultima judecătorie, pînă nu va exista o lege care să sancţioneze cu excluderea din sistem a tuturor celor condamnaţi la CEDO pentru cercetare abuzvă, reţinere nejustificată sau soluţii date cu încălcarea vădită a legislaţiei româneşti şi în special a procedurilor şi a dreptului la apărare, nu va crede nimeni în mizeria numită azi justiţie. Şi pînă ce toţi cei care greşesc sau calcă în picioare oameni nu vor plăti din propriul buzunar, tot nu vom crede. Dar ca toate astea să se întîmple va trebui să deschidem ochii cine merge în Parlament. Şi deie domnul să nu mai avem un ministru de justiţie ca cel de acum, poate cel mai slab din ultimii 25 de ani, deşi nu cel mai ticălos, poziţie pentru care pot concura cu şanse egale Valeriu Stoica şi Monica Macovei.
Pînă ce nu vom înţelege că puterea este, de fapt, în mîna noastră, nu ne va fi mai bine şi nici nu se va face dreptate pînă la capăt şi nici pentru toţi. Şi dacă dreptate nu e, nimic nu va fi!

duminică, 26 octombrie 2014

26 octombrie

Pe cuvînt dacă înţeleg ceva. De aceea mă pregătesc să emigrez. Nu mi se pare normal ca singurul om care ar merita să ajungă preşedinte stă atît de slab în sondaje. Şi cum eu m-am săturat de prostia românilor şi nu mai am de gînd să trag şi în următorii 10 ani ponoasele am decis să plec.
Domnul Tăriceanu era singurul care merita preşedinţia, în primul rînd pentru că are un program, care vrea ţara asta drept a 7 putere economică din UE. Numai că ţara şi puturoşii de români nu vreau. Ei doar să capete pe nemuncite şi să se plîngă! Vor vedea ei la anul, dar vorba domului Badea. "să se tăvălească în chinuri" că o merită din plin!
Domnul Tăriceanu, pe lîngă că are un program şi mai ales o ţintă, este un tip elegant, vorbeşte cumpătat, ştie să se poarte şi mai ales vorbeşte o franceză frumoasă şi se pare că şi engleza la fel, are relaţii în lumea asta mare şi nu ne-ar face de rîs oriunde s-ar afla.
Numai că pe români nu-i interesează. Ei îl vor pe Ponta care le dă acum în vreme ce viitorul guvern va lua, pe Ponta care a numit-o pe Keveşi, dar şi pe Ioan Rus şi încă de două ori! Pe Ponta cu dorinţa lui de putere şi cu lipsa de experienţă, ceea ce-l face să-l ţină la justiţie pe mormolocul de văru-su, extaziat de acţiunile DNA, fără să-şi dea seama că noi credem că nimic nu se va schimba pe la parchete şi pe la instanţe unde e dezastru! Să le fie de bine!
Cît despre perspectiva cealaltă, ar fi şi mai proastă, mai ales că domnul candidat nu numai că se încurcă în case, ci la fiecare apariţie pare tot mai sărac cu duhul. Numai că într-o ţară unde nu se mai citeşte, nu se mai apreciază altă muzică decît manelele şi nimeni nu are dorinţa să vadă frumuseţile lumii. în loc să-şi cumpere cîte 10 case şi cel puţin 5 maşini, la ce să ne aşteptăm?
Aşa că votaţi cum vreţi, dar nu vă mai miraţi că ne dispreţuiesc toţi, iar cei care nu mai suportă vor să plece din ţară.

miercuri, 22 octombrie 2014

22 octombrie

Mare dezamăgire d-l Ponta. Deşi are probabil prima şansă.
Din păcate nu doar că va folosi aparatul primit moştenire de la Băsescu, dar ne va procopsi şi cu alde Ghiţă, Maior, Dragnea şi tot felul de baroni şi securişti interesaţi la rîndul lor să preia sistemul. Nu mi-a plăcut de fel Hrebenciuc, dar ăştia par a fi mai rău. Ce să-i faci, ne mutăm în altă ţară!
Din păcate d-l Ponta e extrem de ambiţios şi nu se dă înapoi de la nimic ca să-şi satisfacă dorinţa de mărire. Joacă bine cartea interesului pentru ţară şi mai ales pentru oameni, dar nu simte nimic pentru nimeni, decît pentru el şi apropiaţii... Aş putea paria că beţia puterii îi va face foarte repede rău. Şi, din păcate, nu prea avem alternativă. Creaturile care au dominat viaţa politică în ultimeme două decenii nu se dau duse de pe scaunele confortabile. Şi dacă nu-i urneşti, nimic nu se poate schimba.
Aşa că nu aştept nimic bun de la aceste alegeri!
A mai rămas un candidat. Se pare că e cel mai bun, dar nu văd să aibă şanse. Totuşi, zilele astea voi spune de ce îl văd eu pe domnul Tăriceanu cea mai bună soluţie a momentului

duminică, 19 octombrie 2014

19 octombrie

Mă pregăteam să scriu ceva despre "neamţul cel corect", dar nu cred că merită. Dacă nu erau nişte bani de la UE penru că "neamţul lor", al celor care l-au decorat pentru servicii aduse Germaniei (oare ce servicii?), bani veniţi pentru că, vezi Doamne, Sibiul era cel mai cultural oraş din România şi dacă nu era un individ care, spre fericirea noastră a tuturor, sper să fi dispărut din politica românească la fel ca şi fosta lui colegă de tristă amintire Mona Muscă, probabil am fi înţeles de mult cu cine avem "onoarea" şi azi d-l Klaus nu ar mai rînji ironic la noi din afişe. Sper ca vorba aceea cu mintea românului de pe urmă să funcţioneze înainte de 2 noiembrie şi să nu ne trezim iarăşi cînd e prea tîrziu. Dar dacă nu avem minte, atunci o merităm şi...scapă cine poate. Sau emigrează cine are unde. Indiferent ce vom face sper să nu facem o tîmpenie şi mai mare şi să credem că domnul Duda ar fi soluţia. Nu domnilor, oricine are dreptul să candideze la funcţii înalte în ţara asta şi nu ne va fi mai bine dacă ne comportăm ca nişte lachei gata să se închine cuiva!

miercuri, 15 octombrie 2014

15 octombrie

Rar mi-a fost dat să văd atîtea lucruri în mai puţin de două zile.
Prima ar fi ieşirea furibundă a suspendatului. Toţi şi-au dat cu părerea, dar foarte puţini au pus punctul pe I.
Tipul s-a comportat ca o ţaţă, ceea ce face de mult. Mitocănia a fost ceea ce m-a surprins de la bun început şi pe mine, din păcate dintre intelectualii de dreapta (cu sau fără ghilimele) nu a observat-o decît  intelectual autentic şi de mare curaj: Octavian Paler.
Pentru că de la capul în gură la sticla aruncată în mulţime şi de la lipsa de cultură la ţăţismele din ultima vreme tot ce a fost el vreodată e un motiv de jenă pentru orice om cu bunul simţ al celor 7 ani de acasă.
În al doilea rînd m-a impresionat plăcut atitudinea celor doi foşti şefi ai servicilor secrete (SIE), domnii Harnagea şi Meleşcanu, o atitudine responsabilă şi demnă, care te face să te simţi puţin mai liniştit în ţara asta. Ce păcat că ceilalţi foşti şefi nu au avut aceeaşi atitudine!
Am înţeles şi de ce suspendatul şi puplila lui sînt atît de atraşi unul de celălalt. Zicala "Cine se aseamănă se adună" e valabilă. Amîndoi lipsiţi de cultură şi fără bune maniere, amîndoi nişte parveniţi care cred că important e a avea nu a fi, amîndoi însetaţi de putere, două ţaţe care vor sfîrşi prin a-şi arunca vorbe grele unul altuia, dar pînă atunci le aruncă naţiei acesteia, care, din păcate pentru ea, nu reacţionează.
Poate la vot! Cine ştie, poate în loc de Cotroceni, să o vedem pe candidată dînd cu mopul prin alte părţi, unde deţinutele îşi fac singure curăţenie. Candidatura acestei femei e o ruşine pentru România şi sper ca România să fie conştientă de asta!
Zilele viitoare chiar mă voi ocupa de candidaţii cu ceva şanse,

luni, 13 octombrie 2014

14 octombrie

Zi de mare sărbătoare, mai ales în capitala Moldovei. În rest, luminează-ne, Doamne!
Am zis că voi vorbi despre candidaţi, dar cu ieşirea dementă a suspendatului, nu-mi mai vine. Cu ce am păcătuit noi atît de rău (cu excepţia faptului că l-am împuşcat pe Ceauşescu de Crăciun), de avem parte doar de laşi, trădători, nebuni şi tot felul de arătări ? Aştept să se mai liniştească lucrurile, ca să pot vorbi despre ceilalţi candidaţi, altfel, prinsă de toată nebunia asta, nu ştiu cît de obiectivă aş putea fi în acest moment.

sâmbătă, 11 octombrie 2014

11 octombrie

Cîteva zile frumoase, dar nu pot să cred într-o toamnă lungă. Una urîtă din punct de vedere politic, asta da! Nu trece una pînă ce afli de altă năzbîtie. Şi nimeni să ne apere de justiţie. Pentru că motivarea din cazul ICA e de psihiatru sau de Tîrgşor, pentru subminarea economiei, dacă mai e o astfel de pedeapsă. Pentru că tu, doamna nimeni care ai ajuns la curtea de apel doar ca să execuţi un ordin, să vrei să revezi toate privatizările numai să fie cum ai motivat ca să-l condamni pe Voiculescu e ori trădare de ţară ori demenţă. Doar că cei din parlament sînt în vacanţă şi nici nu observă asta.
Şi în tot acest timp nimeni n-o întreabă de sănătate pe Udrea, în ciuda tuturor dezvăluirilor. Că tipa e proastă bîtă, că nu stau hainele alea de sute de mii de euro nicicum pe ea că nu are stil, că are comportament de ţaţă şi e imaginea vie a expresiei "s-a urcat scroafa-n copac", treacă de la noi, dar cînd individa asta a făcut un dezastru cu banii de la ministerele prin care s-a perindat, plus ce nu poate justifica din averea personală, mi se pare prea mult. Aşa că sper s-o văd într-un tribunal cu judecători care au coloană vertebrală, nu ca ăştia de acum, ca învinuită, în loc Cotroceni unde se visează.
Mă bucur că au huiduit-o oamenii, sper să nici n-o voteze, să se ducă la dracu împreună cu admiratorul ei cu tot şi să mai vină cînd o chemăm noi.
Începînd de mîine mă ocup de candidaţii cu ceva şanse.

joi, 9 octombrie 2014

9 octombrie

Campania electorală e un tot mai mare circ. La asta contribuie în primul rînd Suspendatul!. Apoi aşa-zisa justiţie, tot mai abuzivă şi mai penibilă. Ăştia chiar se cred Dumnezeu! Şi nu mă refer aici la cum încalcă legea din interese pur politice!  Ei calcă în picioare pe orice om, doar pentru că se simt zei. Nu contează nimic cînd e vorba de bani, relaţiile lor ori tot felul de acţiuni care-i fac să se simtă mari cînd abuzează de cei care nu se pot apăra. Şi cum lumea s-a cam săturat, curînd va fi vai de cei care fac abuzuri şi de cei care-i susţin. Ambasada SUA, se aude ?! Sau chiar vreţi să vă urască lumea la fel ca în America Latină, unde aţi patronat aceleaşi măgării ?!
Apariţia lui Dan Diaconescu în aşa-zisul birou al preşedintelui a fost o surpriză plăcută. Fără rolul pe care îl joacă de obicei domnul Diaconescu a demonstat că ar putea fi un om politic valabil dacă se lasă de teatrul ieftin pe care l-a făcut pînă acum. Însă pînă la preşedinţie e cale lungă.
În schimb pe domnul Meleşcanu, diplomat vechi şi o persoană educată şi inteligentă nu l-aş vota din două motive: 1) pentru că a acceptat un post oferit de la Cotroceni şi încă în spionaj, 2) dacă tot l-a acceptat şi a vrut să candideze, trebuia să-şi dea demisia măcar la sfîrşitul anului trecut. Asta ca să nu mai vorbim despre gafa de a relata abia acum ce ilegalităţi i-a cerut stăpînul. Putea s-o relateze atunci cînd i s-a cerut, odată cu depunerea demisiei şi poate alta ar fi fost acum situaţia. Aşa însă...

luni, 6 octombrie 2014

6 octombrie

Dacă te cheamă Brînză şi vrei să candidezi la preşedinţie e ciudat, dar cînd eşti Monica Macovei, o femeie frustrată şi rea, care urăşti românii(care nu sînt cu tine) şi ai făcut atîta rău tării la Bruxelles, e oribil! Şi văd că mai sînt destui imbecili, ori indivizi la fel ca ea, care s-o şi voteze. E liniştitor că sînt puţini şi. de obicei, nişte zăpăciţi fără prea multe în cap, la fel ca acel Nemţu. De altfel, de la tineretul care o votează, ţinînd cont de şcoala şi cultura pe care o are, nu te poţi aştepta la mai mult. Tragic e că indivizi care o apreciază azi ar putea ajunge îm parlament în viitor.
Mă rog, cu 1% nu e de speriat încă. Cert e că la fel ca Udrea, tipa are tupeu. E şi puţintel mai deşteaaptă, dar nu cu mult, iar cînd dă pe dinafară comportamentul isteric pe care-l are adesea, zici Doamne fereşte!, că iar ne-am putea face de rîs prin lume.

sâmbătă, 4 octombrie 2014

5 octombrie

Înainte de a vorbi despre candidaţi, aş vrea să trimit un gînd bun unei cunoştiinţe care are azi ziua de naştere şi să-i mulţumesc pentru tot ce a făcut ca om de artă.
Cît despre campania electorală, se profilează una mizerabilă. Ca să fiu sinceră nici nu ştiu de ce candidează unii. Sînt unele persoane despre care, deşi mă pricep puţin la politică, nici măcar nu am auzit. Îmi pare rău pentru domnul Ghişe, dar era previzibil că oamenii de treabă nu prea sînt apreciaţi la noi. De aceea ne şi merge cum ne merge. Domnul Ghişe ar trebui să se reorientreze, nu-i dau eu sfaturi, ci îmi exprim o dorinţă de om care vrea altceva, poate reuşesc cu noul partid al domnului Tăriceanu. E singurul partid care se comportă decent.. Deocamdată membrii veniţi în partid par oameni integri şi cu ceva inteligenţă, cred asta doar din prestaţiile de la televizor.
Cea mai mare dezamăgire o am referitor la Renate Weber, deşi cine a acceptat să lucreze cu Băsescu fie şi o zi nu se poate lăuda cu mare tărie de caracter. O pot înţelege că ţine cu neamţul ei, indiferent de lipsurile acestuia, dar despre domnul Tăriceanu, care a ridicat-o şi a pus-o cap de listă la europarlamentare atunci cînd nu mai era nimic, ar trebui măcar să se abţină, dacă nu poate să spună nimic de bine. Aşa că s-a cam zis şi cu mitul nemţilor de omenie!
Despre cei care doresc să iasă din anonimat candidînd la preşedinţie ori care o fac să se afle în treabă (ca cei doi de la minoritatea maghiară), nu am să zic nimic. Domnul Vadim Tudor ar fi trebuit să-şi evite o altă mare dezamăgire, iar domnul Funar merge doar la concurenţă cu primul. Şansele pe care le-a avut cîndva le-a pierdut pentru că nu a gestionat bine lucrurile. Mai lipsea domnul Brînză, care are cu ecologismul cam cît şi domnul Cernea, care nu face decît să se bage în seamă. Şi chiar dacă şi eu iubesc delfinii şi nu am considerat caraghioasă legea aceea, populaţia românească, cea care a ales toată fauna care se vede în parlament, nu pare a fi în stare să se preocupe nici măcar de dezastrul din justiţie, ce să mai vorbim de delfini!
Data viitoare însă voi vorbi despre candidaţii cu oarecare semnificaţie, chiar dacă nu au mult în sondaje.

miercuri, 1 octombrie 2014

1 octombrie

Mîine începe campania electorală.... sau nu încă ?
Voi scrie şi eu ce cred despre fiecare candidat mai important. Păcat că DNA nu a rezistat tentaţiei de a se amesteca în campania asta. Şi mai ales că ştim pentru cine. Ăştia chiar nu se tem de Dumnezeu, dar pedeapsa va veni mai devreme sau mai tîrziu. Nouă, oamenilor de rînd, nu ne rămîne decît să ne rugăm să se facă dreptate.

duminică, 31 august 2014

31 august

Gata vara, vacanţele au rămas în urmă şi "spectacolele" domnului Mazăre la fel. Păcat că nu a făcut ceva mai bun cu banii, în loc de scălămbăieli. Să refacă eventual Cazinoul, că e un simbol. Iar dacă nu are bani, pun pariu că oamenii dădeau SMS de un euro pentru a-l salva, numai să vrei şi să ai iniţiative.
În altă ordine de idei, circul se accentuează şi în politică, deşi n-a început oficial campania electorală. Dintre toate acele instituţii de la care aşteptam ceva (de la justiţie nu mai aşteaptă nici dracu!), cei mai penibili par cei din parlament, cu excepţii, desigur! Din nefericire sînt mulţi şi foarte interesaţi doar de problemele personale. Cel mai jalnic mi s-a părut Vasile Blaga. Nu numai că acum contestă o ordonaţă care i-a servit şi lui cîndva, dar nu zice nimic despre migraţia parlamentarilor, mult mai gravă decît a unor primari. Şi tipul ăsta vrea să ne convingă că apără democraţia, nu propriul interes! Are impresia că întem tîmpiţi sau nu mai avem memorie!Se teme oare că se reface măcar în teritoriu majoritatea USL ? Să-i lase să vadă dacă oamenii au vrut cu adevărat ruperea alianţei cu care au cîştigat şi trecerea la cei care nu au reuşit să obţină pe bune decît două mandate sau nu! Asta dacă sînt bărbaţi politici, desigur, ceea ce nu cred!

joi, 28 august 2014

28 august

Se termină vara. Au început scandalurile politice. Abia aştept să văd ce va urma.
În lume tot mai multă agitaţie. Reală sau inventată. Lumea e tot mai nebună şi abia apuci să mai trăieşti în ea.
Mai vedem zilele viitoare.

duminică, 24 august 2014

24 august

Presa română mă dezamăgeşte tot mai rău.
1. Nu au observat cevaa foarte important din trimiterile făcute de Adrian Năstase, în schimb au transformat în clişeu unele din zicerile sale, ignorînd esenţialul. Nu ştiu dacă au omis intenţionat un anumit lucru, de frică poate, ori chiar nu se pricep!
2. Comentariile asupra evenimentelor din Irak, deşi puţine, ignoră fie eşecul americanilor, fie politica aceea ticăloasă, pusă la cale în perioada interbelică de englezi, de a crea mereu revolte care să le dea pretext să intervină şi mai ales, favorizînd cînd pe unul cînd pe altul, să-şi vîndă armele. O parte din lumea occidentală a început să vorbească despre asta!
3. Continuăm să-i plîngem de milă Ucrainei, fără să ne întrebîm ce guvern e acela care, pentru interese politice lasă să moară oameni nevinovaţi, respingînd ajutoarele (dovedite unanitare), trimise de Rusia ? Să laşi oameni să moară din frică sau din răutate mi se pare scandalos! În vremea asta precupeaţa de Merkel a tratat cu prietenul ei Putin şi a decis că doar discuţiile pot detensiona situaţia. Ceea ce e foarte adevărat! Încă odată bravo pentru domnul Putin!

joi, 21 august 2014

21 august

Mă bucur pentru Adrian Năstase! Mai are multe de făcut. Toate lucrurile spuse sînt corecte. Am multe aşteptări de la el. Poate se mai mişcă şi Parlamentul de moluşte şi modifică ceva din abuzuri. Altfel riscă să dispară definitiv din politică, nu că ar fi o pagubă, şi va fi vai de ei, că tot nu ştiu să facă nimic!
Sper că lucrurile să meargă încet mai bine, altfel trebuie să emigrăm.

duminică, 22 iunie 2014

22 iunie

O zi după solstiţiu, fapt ce ar trebui să ne găsească cu lumină în suflet.
Îi doresc mulţi ani lui Adrian Năstase, pe care să-i trăiască frumos, fără să se gîndească încă la bătrîneţe. Are suflet tînăr şi încă multe lucruri de oferit.
Sper ca în aceste zile să se gîndească mai mult la ceea ce constituie motiv de bucurie: o soţie devotată, doi copii extraordinari, o nouă carte publicată, ceea ce a putut (sînt convinsă) să facă pentru oamenii pe care i-a întîlnit acolo unde nu ar fi trebui să ajungă. Dar merită să se întrebe dacă tocmai întîmplarea asta nu a vrut să îi demonstreze că poate mai are ceva de făcut pentru cei care au ajuns acolo; unii, asemeni lui, neavînd ce căuta acolo, iar alţii avînd nevoie să se salveze.
Sîntem mulţi cei care credem că Adrian Năstase mai are multe de spus. De aceea îi dorim mulţi ani, sănătate şi multe bucurii în viitor. Pentru că după nori apare şi soarele, nu-i aşa ?!

duminică, 15 iunie 2014

15 iunie

Mihai Eminescu nu a fost uitat de data asta. Poate ne revenim!
În rest, îi doresc succes domnului Tăriceanu, candidatura sa la preşedinţie pare singura garanţie că nu am avea surprize privind menţinerea sistemului creat de Băsescu, ori apariţia unui prim-ministru surpriză...
Liberalii ceilalţi ori sînt proşti, ori ticlăloşi, ori doar oportunişti, că altfel nu e de înţeles ce fac.
Eu nu sînt de părere majorităţii analiştilor şi cred că domnul Quintus aduce mari desevicii liberalismului cu atitudinea de acum. Lipsa de simpatie faţă de Tăriceanu nu ar trebui să-l împiedice să judece corect, dar fiecare cu ale sale responsabilităţi în faţa istoriei.
Sper să se trezească oamenii şi să-i măture pe toţi impostorii, trădătorii şi oportuniştii din politică, altfel nu vom supravieţui ca naţie! Dar poate că e prea tîrziu...

duminică, 8 iunie 2014

8 iunie

Zi de mare sărbătoare pentru lumea creştină. Sper ca Dumnezeu să ne lumineze pe toţi!
Deşi, dacă mă gîndesc la ce am văzut pe 6 iunie în Franţa, am mari îndoieli. Toată aroganţa marilor puteri adunată să omagieze lupta cu un anume fel de totalitarism, din care cei care au suferit cel mai mult părea că au fost uitaţi, semn că domnii respectivi nu au înţeles mare lucru nici din acel război, nici din consecinţele pe care propriile lor pacte de mai tîrziul le-au provocat europenilor. Sau nu le pasă! A fost interesant să-i vezi alături pe Putin, Merkel, Obama şi regina Angliei. Doamne iartă-mă, pînă la urmă Putin părea cel mai real dintre toţi. Cel puţin nu se preface. Vrea să fie urmaşul lui Petru şi în sensul ăsta se şi îndreaptă, fără să facă apel la tot felul de clişee, cum se obişnuieşti în lumea aşa zis "democrată". Măcar ştii cu cine ai de luptat; nu se dă prieten cînd nu e, cum fac ceilalţi! Cît despre noi, să vedem ce va urma...

miercuri, 4 iunie 2014

4 iunie

În vreme ce marele Dumitru Fărcaş îşi regăseşte taragotul şi nu-i poartă pică celui care i-a furat lucrul cel mai drag, instrumentul cu ajutorul căruia ne-a încîntat jumătate de secol, familia prezidenţială e implicată în tot felul de scandaluri şi plîngeri penale. Ce diferenţă!
La liberali lucrurile par în oarecare măsură să se clarifice, deşi încet. Domnul Crin experimentează pe propria piele povestea cu "fereşte-mă Doamne de cei pe care-i credeam prieteni", dar o merită din plin. Poate că e mai bine că au văzut şi posibilii votanţi oneşti de ce e capabil, nu să ne fi trezit cu el preşedinte. Şi dacă tot e vorba că fiecare are conducătorii pe care-i merită, sper să înţelegem şi noi că merităm mai mult.

vineri, 30 mai 2014

30 mai

Circul politic e în plină desfăşurare. Mă bucur totuşi că lumea s-a deşteptat. Nu am fost prea des de acord cu d-l. Orban, dar are dreptate; domnul Crin şi-a ostilizat populaţia la fel ca Băsesecu. Parcă ar fi siamezi! Ce bine că oamenii au avut timp să vadă pe cine urma să voteze! Numai că nu înţeleg nici PSD-ul, nici pe unii ziariştii care nu şi-au dat seama cu cine au de-a face. Dacă ar fi urmărit cariera personajului, măcar de cînd e în politică, nu ar fi trebuit să pară atît de şocaţi.
Le doresc sincer liberalilor să se cureţe de toţi ăştia ori să facă alt partid, tot cu naţional în siglă dacă nu-l pot păstra pe cel original şi vor transfera asupra lui toată simpatia oamenilor, pe care o aveau în 2012.

joi, 29 mai 2014

29 mai

Pare că nimeni nu şi-a adus azi aminte de Înălţare şi totodată de ziua eroilor. Slăviţi să fie şi să odihnească în pace! Deşi nu prea cred, pentru că nici ei nu pot privi liniştiţi,de acolo de unde se află, la viermuiala din politica românească. La ce au murit oare atîţia oameni ? Ca Antonescu şi Blaga să şteargă din politica asta destul de mizerabilă şi ultimul partid care se mai numea "naţional" ? Incapabili să reprezinte ceva prin ei înşişi acest gen de indivizi  vor să şteargă tot ce a fost măreţ înaintea lor, ca să se simtă ei cît de cît importanţi. Pentru un crin e prea greu de purtat măreţia Brăţienilor! Ăia au fost bărbaţi de stat! Doamne, ce vremuri trăim, în care toate nulităţile se cred oameni politici şi toţi trădătorii ne ţin lecţii de morală!!!
În toate aceste viermuieli, încercînd fiecare să mai apuce ceva, nimeni nu se gîndeşte la votanţi. Pe lumea asta există doar ei şi aranjamentele lor murdare, din care speră să mai obţină ceva putere, crezînd că asta îi va face cineva. Nu! Fie liniştiţi că vine votul şi sper că românii s-au trezit şi încep să dea cu mătura!
Şi acum, de ce l-am votat pe Mircea Diaconu. Pentru că nu ne-a cerut nimic. Ne-a spus ce crede el şi ce vrea să le spună celor care ne-au înţeles, dar şi celor care ne-au călcat în picioare. Şi ne-a propus că, dacă şi noi credem ca el, să le arătăm cîţi sîntem. Şi le-am arătate, deşi nu aveam speranţe că sînte, prea mulţi. Să vedeţi la toamnă, că tot am în văţat ce e aia puterea votului! Nu l-au votat numai femeile şi numai intelectualii. L-au votat oameni de tot felul, scîrbiţi de mizeria din politica noastră. L-au votat cei care nu mai credeau că te poţi lupta cu sistemul şi să cîştigi şi l-au votat toţi acei care au înţeles că nu ne pot reprezenta decît acei care sînt ceva în viaţă şi în profesie, adica cei care au dovedit că în profesia lor de bază, oricare ar fi aceea, se află în frunte. Altfel, ne vor conduce tot chibiţi, tot chiulangii, tot agramaţi şi indivizi dornici să se îmbogăţească repede, prin tot felul de legi cu dedicaţie pe care le trec pe şest numai pentru a se apăra pe ei.
Ţara asta are nevoie de competenţă şi de onestitate, iar oamenii au nevoie de respect. De aceea a fost votat domnul Diaconu ! Şi nu mai îndrugaţi tot felul de prostii!
Iar dacă pesediştii pot aprecia victoria lui, bravo lor! Aşa zişii liberali nu au fost capabili şi şi-au ascuns laşitatea şi interesele în spatele a tot felul de scuze penibile.
Şi mai e ceva.Îl rugăm pe domnul Watson să primească asigurările noastre că românii vor rămîne recunoscători celor din ALDE care ne-au înţeles şi ne-au apărat în urmă cu doi ani. Noi ca popor nu sîntem asemeni unor impostori cocoţaţi pe nişte funcţii în nişte partide care sperăm să dispară. Vă mulţumim domnule Watson şi dumneavoastră şi colegilor dumneavoastră liberari!

duminică, 23 martie 2014

23 martie

Nu am mai scris demult. M-am întrebat dacă merită să o fac. Tot nu interesează pe nimeni. Nici prietenii, nici oamenii politici, nici lumea obişnuită. Dar sînt gîndurile mele şi am decis să le păstrez. Poate cu unele nu voi mai fi nici eu de acord peste ceva timp. S-au întîmplat însă prea multe în ultimele luni, aşa că voi reîncepe să-mi scriu părere, la fel cum aş tine un jurnal.
Deci, imediat ce voi găsi ceva interesant de comentat voi reveni.

duminică, 5 ianuarie 2014

5 ianuarie 2014

La mulţi ani! Să dea Domnul un an bun sănătate şi înţelepciune tuturor!
Se anunţă un an bun, aşa că avem dreptul să sperăm.
Voi reveni după data de 15 ianuarie, probabil altfel.