duminică, 15 noiembrie 2015

15 noiembrie

Au fost prea multe lucruri rele.
Las o săptămînă, după care voi scrie doar despre Crăciun

luni, 9 noiembrie 2015

9 noiembrie

Ar trebui să vorbesc despre domnia legii. Adica despre ceea ce nu există la noi.
Şi pentru că tot se mai vorbeşte încă pe la televiziuni despre nici 100 000 de inşi care vor să ne impună voinţa lor, atunci să vedem de ce am ajuns aici.
Din 1990 nu s-a respectat legea. Bună sau proastă, atîta timp cît este în vigoare ea trebuie aplicată, altfel începe haosul. Iar la noi a fost mereu haos. Ceauşescu nu a fost judecat, ceea ce s-a întîmplat a fost un simulacru de proces, fapt ce pe judecătorul care a dat verdictul l-a costat viaţa. Nu pentru că i-ar fi iubit pe cei doi, ci pentru că fusese obligat să-şi asume încălcarea legii. Dar nimeni nu-şi mai aminteşte asta. Păcat!
În schimb, cu un tupeu nemărginit, un anume domn Voinea (mai e şi general!) în loc să se ascundă ca să uităm prestaţia lui penibilă nu doar la acel proces, ci şi mai tîrziu, ne dă lecţii. Sinistru!
Apoi s-a încălcat legea cînd a căzut guvernul Roman şi nimeni nu a păţit nimic. Nu doar minerii, ci ci alţii. Asta ca să nu pomenesc de încercarea din 13 iunie 1990, de a distruge atunci totul (reamintesc dacă s-a uitat că România nu avea Constituţie) şi a ne transforma în ceea ce sîntem azi, o colonie. Dar s-a întîmplat pe mîna noastră. Cînd a căzut guvernul Roman, care începuse bine şi poate nu am fi fost în situaţia asta acum, ar fi trebuit să plecăm toţi care am fi avut un dram de minte. În schimb, mulţi dintre noi şi-au făcut speranţe.
Acum cîteva zile iarăşi s-a încălcat legea. Aşa că România a căzut în cap şi peste cîteva săptămîni vom începe să vedem dacă ne-am rupt gîtul. Eu cred că da şi mai cred că la sediul FMI şi la Bruxelles deja se deschid sticle de şampanie. Vaşnicii manifestanţi care au blocat bulevardele fără a se gîndi că unii ar fi dorit să circule sau ar fi putut avea nevoie de salvare (manifestaţia nu a fost autorizată, dar acest amănunt nu l-a deranjat pe domnul preşedinte, bine că a scăpat de Victor Ponta!), pentru că puţin le pasă de ceea ce nu sînt ei. Şi astfel de oameni au pretenţia să conducă ţara! Unde ? În prima prăpastie ?
Nu a deranjat pe nimeni nici faptul că au fost duşi acolo copii mici, expuşi unui risc în îmbulzeala aia, ba unora li s-au pus în mîini pancarte. Oribil! Legea nu a fost însă aplicată, unii sînt mai egali decît alţii, mai ales dacă dărîmă un guvern care are creştere economică şi măreşte salarii.
În încheiere amintesc şi faptul că printre ziceri am văzut şi "jos ANAF!"
În schimb, nimeni nu a cerut o justiţie corectă, una care să nu-i mai acopere pe mafioţi ori să condamne nevinovaţi, doar pentru că e vorba de coincidenţă de nume. Asta iarăşi nu-i preocupă ce cei care au dat în cîteva zile ţara cu cîţiva ani înapoi. Să le fie de bine tuturor, Sper să simtă consecinţele pe propria piele cît mai curînd. Poate învaţă şi romînii cît de necesar e să militeze pentru domnia legii.

joi, 5 noiembrie 2015

5 noiembrie

N-am scris săptămîna asta, pentru că nu reuşisem să pun nişte piese în ordine pînă azi. Dar sînt mai multe de spus, Le voi trece pe puncte.
1. Mă gîndesc în ce ţară să emigrez. Şi-i sfătuiesc şi pe cei care au ghinionul de  a avea mai mult de 45 de ani s-o facă. Pentru că domnii din stradă şi-au luat ţara înapoi. Ei, tinerii frumoşi şi liberi, parcă aşa îşi spun, au decis că ţara e doar a lor, că important e doar viitorul lor, că ei sînt România! La dracu cu ceilalţi, cu speranţele lor, cu dreptul de a avea şi ei un cuvînt, indiferent de vîrstă! La dracu cu alte puncte de vedere care nu corespund cu ale celor aproximativ 100 000 de prin pieţele din ţară, la dracu cu intenţiile noastre de vot, dacă nu votăm ce vor ei! Nu ai voie să doreşti pe nimeni dintre foştii parlamentari, chiar dacă există şi oameni politici competenţi şi bărbaţi politici adevăraţi (chiar dacă puţini), pentru că nu vrea strada! Şi ceilalţi, milioamenle de oameni care nu au gura mare, cu ei ce facem, îi tratăm ca în 2012 la referandum ?! Probabil că da şi eu într-o astfel de ţară nu mai vreau să stau!
În piaţa aceea, "strada" discută doar despre ei, despre ce-şi doresc ei şi nimic despre ceilalţi, nimic despre patriotism, de exemplu. După ei România le datorează ceva, dar ei nu datorează nimic României! Biserica le datorează altceva, dar ei nu datorează nimic credinţei. Nici nu o au, decît de faţadă!
I-am auzit solidari cu nişte tineri care au murit, tragic, e adevărat, dar aflîndu-se la distracţie, dar nici o vorbă despre cei accidentaţi azi la muncă, în explozia fabricii de pîine de la Braşov. Asta e!
Abia aştept să văd cînd va începe beţia puterii, pentru că ei chiar îşi închipuie că sînt cei care au obţinut ceva. Nu, nu au obţinut decît ceea ce s-a dorit să primească!
2.Abia aştept să înceapă frigul. Cum nu prea sînt primari în Bucureşti, să vezi distracţie!
Apoi, forţînd demisia guvernului, nu şi-au dat seama că nu avem buget. Adio creştere de salarii şi pensii, adio tot ce a promis guvernul şi nu se va putea da. FMI a cîştigat! Cu concursul unora dintre noi!
Poate mai pleacă şi niscaiva medici. Eu în locul lor aş pleca pe capete. În frunte cu domnul Arafat pe care adunătura care îşi zice popor nu-l merită!
3.Dacă voiau schimbarea reală, domnii din piaţă ar fi trebuit să înceapă cu justiţia, nu să se lase ameţiţi de aşa numita luptă anticorupţie a unora. Corupţia începe chiar de la cei care se prefac că luptă împotriva ei. Cei care judecă selectiv, care nu pun sechestre, care lasă averile furate unora care denunţă pe cine vor cei angrenaţi în lupta politică. Am făcut greşala în 1989 să facem un simulacru de proces al lui Ceauşescu. De acolo a portit totul. De acolo s-a compromis justiţia şi azi avem un general care atunci s-a comportat penibil care azi ne dă lecţii de morală şi de drept, în loc să se ascundă undeva şi să se roage Domnului să-i ierte păcatele! Şi nu mai avem un judecător adevărat, de care nu-şi mai aminteşte nimeni, care şi-a tras un glonţ, probabil pentru că nu a fost de acord cu ce fusese obligat atunci să facă şi pentru care ar trebui să ne rugăm noi azi, pentru că ne-a dat o lecţie despre ce înseamnă conştiinţă.
4. Dacă domnii din piaţă ar fi vrut să le facă dreptate celor de la club, ar fi trebuit să ceară o anchetă nu rapidă, ci corectă şi să nu lase DNA să-şi bage nasul şi aici şi să acopere totul cu ţapi ispăşitori, nu cu cei vinovaţi, pentru că, probabil, nu vrea ambasada ameircană, aceeaşi care, împreună cu cei din UE vor să ne impună şi premierul, tot unul din grup (era să spun gaşcă), să pară că se schimbă ceva, dar să nu se schimbe, de fapt, nimic.
La spanioli există o vorbă, "nu e nimeni mai orb, decît cel care nu vrea să vadă", iar la noi sînt, din păcate, mulţi, foarte mulţi orbi.
Şi acum o altfel de reţetă:
100 gr creier, dacă se poate cu ceva circumvoluţiuni
1 lingură de caracter
1 linguriţă de demnitate
Un praf de patriotism
Dorinţă reală de muncă.
Poate aşa reuşim să redevenim un popor!