Miercuri, 29 februarie

Ultima zi din iarnă. Ne mai întîlnim cu ea peste patru ani! Vine mărţişorul, babele şi poate că e bines ă ne amintim cîteva legende populare. De obicei asta face Grigore Leşe, o adevărată comoară pentru cultura română, insufficient preţuită însă. Sper să strîngă tot ce a rămas încă în memoria colectivă şi să-i îndemne şi pe cei din sate să nu uite.

Pentru că un popor care-şi uită datinile şi muzica riscă să dispară. Şi poate că dintr-un ocult centru de comandă al lumii chiar asta se şi urmăreşte, să uităm tot şi să ne transformăm într-o turmă cît mai uşor de condus. Doamne Fereşte!

P.S. Cred că singura modalitate de a rezista e să uităm problemele dintre noi (ca popoare) şi să căutăm ceea ce ne uneşte. Cultura, cu siguranţă! Doar că ar trebui să renunţăm la trufie. Pentru că în cadrul fiecărui popor există valori demne de luat în seamă. Iar în ochii lui Dumnezeu (oricum l-am numi noi), toţi sîntem la fel de valoroşi.

Ar mai fi ceva, ca noi să rezistăm şi să începem să vedem adevărul, nu ceea ce ni s-a servit în ultimii 20 de ani, ar trebui să ne întoarcem la literatura Americii de Sud, să-i citim ori să îi recitim pe Llosa, Marquez şi mai ales Asturias, ca să ştim cum să ne ferim nu doar de dictaturi, ci şi de “bunăvoinţa” campionilor democraţiei!

Marti, 28 februarie

Vaşnicele noastre posturi de ştiri, prea ocupate cu bîrfele interne şi cu repetarea pînă dincolo de saturaţie a aceloraşi ştiri (Antena 3 a tratat acelaşi subiect la absolute toate emisiunile unei zile şi a mai prezentat informaţia şi a doua z ice cel puţin 5 ori), au omis să ne spună şi ce se mai întîmplă prin lume. Abia de mai aflăm ceva de prin Uniune, în rest nici despre alegerile din Franţa, nici despre ce mai e prin Siria, nimic despre America Latină, care pare să nu existe pentru ele, deşi se petrec peste tot lucruri importante. Mă rog! Numai că aşa nu-ţi sporeşti credibilitatea şi nu-ţi rămîne decît să te tot lauzi cu adudienţa. Pînă la urmă e treaba lor. Trăiască satelitul şi posturile străine, de la care te poţi totuşi informa!

P.S. Criticatul (de către Antene) post TVR Info este singurul care, chiar dacă telegrafic, mai dă şi veşti despre ce se petrece în lume.

Luni, 27 februarie

În ciuda răutăţilor unora, în ciuda manifestaţiilor sponsorizate de peste tot, domnul Putin e încă la peste 50% încredere. Populaţia Rusiei nu pare să împărtăşească sentimentele cîtorva mii de manifestanţi care apar prin capitală şi 2-3 oraşe, oricum prea puţini faţă de numărul locuitorilor. Deci o bătălie pierdută pentru cei care au cam semănat zîzanie peste tot prin lume în ultimul an.

A doua bătălie o va pierde Europa. Faimosul cuplu măscărici – precupeaţă par să nu se gîndească decît la ei. Sper ca primul să piardă alegerile, deşi în ultimele decenii francezii m-au dezamăgit profund.

Oricum, pactul ăsta monetar pe care încearcă să-l impună nu va face decît să dezbine UE şi, cine ştie, chiar s-o desfiinţeze. Oricum nu există solidaritatea care ar fi fost necesară pentru a reuşi să reziste făcătura asta.

Din alte colţuri ale lumii vin cu greu informaţii, în orice caz nu poţi să ştii cît sînt de reale şi nici măcar în favoarea cui sînt manipulate, aşa că mă abţin.

P.S. Din ceea ce se întîmplă la noi nu am de gînd să comentez nimic o vreme.

Simbata, 25 februarie

Am constatat cu plăcere că românii, mai ales oamenii obişnuiţi, s-au dovedit iarăşi solidari cu semenii lor. Şi de data asta au făcut-o şi unele firme private, ceea ce e un semn bun. Doar cei care ar fi trebuit să se preocupe realmente de problemele ţării par să aibă alte griji. Din păcate, nu am văzut prea mulţi preoţi care să se preocupe de grija localităţilor lor, deşi un telefon ar fi avut. Doar unul sau doi şi au fost trataţi ca eroi, ceea ce e totuşi bine. În schimb Patriarhul, care ar fi trebuit să fie alături de cei în suferinţă, episcopii şi alţi înalţi prelaţi s-au molipsit se pare de aceeaşi tăcere ca şi guvernanţii. Destul de trist, aşa că nu trebuie să se mire că au căzut de pe locul întîi în încrederea oamenilor, unde primii sînt pompierii.

Vineri, 24 februarie

Am avut plăcerea să văd la festivalul San Remo un Adriano Celentano cum nu eram obişnuită. Nu numai un mare talent, ci şi bun observator al evenimentelor din lume. Bineînţeles că ipocriţii de pe la diverse programe, pentru că au şi italienii “faliţii” lor, şi din păcate sînt chiar pria mulţi, s-au oripilat de nişte adevăruri spuse cu detaşare. În viaţa mea nu am văzut atîta doctă ipocrizie ca acea practicată de criticii cuvintelor sale. Pînă la urmă însă absolut toţi s-au văzut obligaţi să recunoască faptul că a fost şi este un mare talent. În rest, ca de altfel în toţi anii din urmă, festivalus nu a adus nimic deosebit. Nici măcar melodii pe care să le ţii minte. Doar figura optimistă şi zîmbitoare a lui Gianni Morandi care ne-a făcut să ne simţim confortabil. Şi ce duet au făcut cei doi!...

Joi, 23 februarie

Altfel de ghiveci

O ceapă de mărime potrivită se taie pşi se dinstuie în puţin ultei. Cînd s-a înmuitat, adăugaţi 2-3 ardei copţi (din congelator), tăiaţi făţii şi 3-4 roşii de care aveţi: proaspete, în bulion, tot din congelator, tăiate cubuleţe. Fierbeţi separate 100 gr orez, pe care îl adăugaţi în ghiveci, potriviţi de sare piper şi cine doreşte puţin ardei iute, apoi luaţi de pe foc, puneţi capac şi lăsaţi să se odihnească 10 minute. Poate fi şi garnitură la chiftele sau şniţele, inclusive de soia dacă e post.

Şi ceva dulce:

De la un ananas proaspăt (tot e la reducere în ultima vreme), se taie capacul  cu frunze cam la 5 cm şi se pune deoparte. Din rest se scoate miezul cu o linguriţă saz cu aparatul special. Se amestecă o parte din miez cu stafide, rondele de banană, fulgi de migdale sau cocos, se stropeşte totul cu 2 linguri rom, se mai adaugă un pliculeţ de zahăr vanilat şi se caramelizeată puţin cu 2 linguri de zahăr şi se pune în coaja ananasului, lăsînd cam 1 cm loc. Deasupra se pune cu un cornet bezea (un albuş, o lingură de zahăr) în formă de piramidă şi se să la cuptor pentru cîteva minute, cît să se rumenească bezeaua. Se decorează cu frunzele de ananas, ori după fantezia fiecăreia.

* puteţi să nu caramelizaţi fructele dacă nu vă place, în acest caz cele 2 linguri de zahăr sînt de prisos.

Miercuri, 22 februarie

Nu voi vorbi despre literatură, ci despre cărţi. Am văzut că fundaţia domnului Voiculescu a făcut o campanie pentru dreptul copiilor la cărţi. A copiilor de aici!

Ar fi bine să facă şi o colectă de cărţi, mai ales literatură română, pe care s-o trimită şi în Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria şi oriunde mai sînt români minoritari, dar şi în ţările în care mulţi s-au stabilit din motive economice.

Dacă ar vrea să facă mai mult ar sponsoriza unele cărţi în cîteva limbi de circulaţie, autori români valoroşi, care ar interesa probabil pe cei care nu mai sînt siguri că Brâncuşi e român, ori nu au auzit prea multe despre Eminescu, Blaga, Nichita….

Ce ziceţi, domnule Voiculescu, vă prindeţi la o asemenea promovare a culturii noastre naţionale ?

Marti, 21 februarie

Să vorbim despre un post mic, mic de tot, unul ce îţi adduce aminte de o poezioară din copilărie, cu un pitic ce făcea baie în ibric. Mă refer la B1 Tv şi e prima şi ultima oară cînd îi acord atenţie. Eu la postul ăla mă uit doar la Urania! Totuşi, cînd trec de la un post la altul, în căutare de altceva decît eternele reclame proaste, mai văd cîte o jumătate de minut de emisiune, suficient să mă îngreţoşeze.

E acolo un tip cam redus mintal care, speră el, cu ceea ce produce va reuşi cîndva să-l învingă pe Mircea Badea, fiind pe acelaşi interval orar! Nu spera băiatule, pentru că tu, în afară de a debita vulgarităţi nu te pricepi la nimic, cei ce te ascultă cîteva secunde îşi dau seama că nu ai citit în viaţa ta nici măcar Levantul lui “Cărtărăscu”!

Mai e acolo primul lingău al ţării, Ion Cristoiu. Nu  zic că nu ar fi bun ca ziarist, dar ceea ce face e incalificabil şi nu poţi să nu te întrebi cu ce dracu îl au unii la mînă ?

Prin 1991 mă tot întrebam cum poate fi cineva atît de fără caracter, apoi, după ce l-am văzut alături de Octavian Paler comentînd corect anumite evenimente, am crezut că mă înşelasem eu judecîndu-l prea dur. Dar nu mă înşelasem, el purta atunci o mască şi fusese “infiltrat” în trustul domnului Voiculescu. Dacă domnii ziarişti de acolo, în loc să bată adesea cîmpii şi-ar folosi sursele de informaţii, probabil ar face descoperiri interesante!

Al treilea individ şi mai greţos e unul Boda. El nu era nimeni, l-a luat Ion Iliescu şi l-a făcut întîi consilier (în ce naiba l-o fi consiliat ?!), apoi ambasador, după care insul a crezut că singurul lucru demn pe care îl poate face e să-l înjure pe Ion Iliescu! Şi să pui preţ fie şi pe o singură vorbă a unui astfel de personaj ?...

În sfîrşit mai e unul, Guşe, dar despre el vorbesc cu lux de amănunte săptămîna viitoare. Nu că ar avea valoare, dar mă miră că marii ziarişti nu au decis să-l analizeze puţin. Ori nu au voie ? Că afirmaţia că nu merită nu ţine! De data asta merită şi chiar e necesar.

P.S. Canalul de muzică Mezzo a dat în ultima vreme pe post nişte spectacole bune, iar unele, regizoral, absolute decente. E mai bine aşa decît fantasmagoriile unora fără talent!

Luni, 20 februarie

Nu voi mai vorbi despre politica românească. Îmi face greaţă! De altfel, nici nu ştiu dacă putem numi politică ceea ce se întîmplă la noi.

În schimb voi vorbi despre “drăguţii” de americani. Iar pun ceva la cale, ceva cu mult sînge şi multe nedreptăţi, desigur, în numele democraţiei!

Nu ştiu exact ce intenţionează, eu nu am informaţii ca alţii, dar va fi în stilul lor obişnuit de a-i călca în picioare pe cei mai slabi, atunci cînd interesele cinice ale celor bogaţi o dictează.  Şi nu ştiu de ce, poate pentru că la noi susţin politic un personaj parcă picat aici direct din romanele scriitorilor latino-americani, parcă văd că iarăşi ne vom repezi să trimitem oameni să moară pentru interesele lor. Şi cine vor fi cei ce vor susţine o astfel de politică ? Mă tem că tocmai deontologii care au tunat şi au fulgerat contra guvernului nostru cel de tot rîsul, condus de ursuleţul Panda. Şi vor găsi şi marele argument, NATO! De parcă nu ar ştii atîtea exemple în care alţi membri NATO le-au zis pas!

În schimb nu am avut curajul să-l punem la locul lui pe obraznicul acela ce îşi zice ambasador, dar ne tratează  ca pe o colonie! Au zis ceva cei din presă, dar nici Boc, nici ursuleţul şi cu atît mai puţin nedemnul domn Diaconescu nu au cîrtit. Cît despre cel de la Cotroceni, cum să-şi ofenseze stăpînul care îi aduce … “caramele de la Boston”…?

Vom vedea şi tare mă tem că vor fin u doar multe de scris, ci mai ales de trăit. Şi dacă nu sîntem atenţi, pe pielea noastră!

P.S. Cu un aer misterios acelaşi nedemn ministru de externe ne spunea ce eforturi face pentru cetăţenii români aflaţi în Siria. Serios ? Oare grija asta e la fel de mare pentru un anume cetăţean sirian plecat de aici şi care, dacă vorbeşte… nu-i văd bine nici pe ursuleţ, nici pe preşedinte.

Simbata, 18 februarie

Sfîntul Valentin a fost într-adevăr un sfînt al primelor secole ale creştinismului. Nu înţeleg de unde legătura făcută astăzi, dar un scriitor englez al secolelor trecute ne povesteşte într-un roman că în dimineaţa zilei Sfîntului Valentin primul băiat care oferea un dar unei tinere avea dreptul să fie pentru un an “Valentinul” său, adica cineva cu drept să o curteze. Dacă ieşea ceva, bine, dacă nu…

Astea erau sigur alte vremuri, azi o asemenea poveste ar provoca hohote de rîs, deşi ar da mai multe şanse unei legături solide, ori ar putea evita unele greşeli.

În schimb drăguţii de americani au văzut, ca în orice ocazie de altfel, o sursă de profit ş ice s-au gîndit ei, hai să facă profit şi din sentimente! Asta pentru că ei nu ştiu ce e aia iubire. Nici de semeni în general, nici pentru cineva în special. Pentru că singura lor mare iubire sînt banii. Poveştile frumoase, (cite mai sînt ele) spuse prin filme le înţeleg mai degrabă alţii. Să le fie de bine!

Noi avem şi Dragobetele, e azi şi are o legendă frumoasă şi tot despre iubire. De altfel, luna februarie, o lună rece şiu capricioasă, are o mulţime de poveşti inventate la căldura focului lîngă care stăteau străbunii. Cei care-l urmăresc pe Grigore Leşe au auzit o parte dintre ele. Cei care nu se uită duninica de la 14 pe Cultural, să o facă.

Vineri, 17 februarie

A plecat din lumea asta o mare cîntăreaţă, Whitney Houston. Păcat!

În urma ei rămîn multe melodii frumoase, una celebră, ca şi filmul în care a jucat alături de un actor la fel de celebru şi, probabil, multe amintiri.

Fiinţă fragilă, Whitney nu a rezistat nici în faţa strălucirii şi a gloriei, nici în faţa unei vieţi femiliale fără strălucire. Încercarea de a scăpa cu ajutorul iluziei i-a fost pînă la urmă fatală. Cred totuşi că Dumnezeu, care ne iubeşte pe toţi, şi-a trimis îngerii ca să o ia de mînă şi să o ducă în corul lor ceresc, unde sperăm că va cînta cînta de acum înainte.

Joi, 16 februarie

De Sfîntul Valentin aşa cum e în legendă, nu în interpretarea comercială (ce ştiu ei altceva!) a americanilor, ar fi trebuit să propun un dulce special.

Din păcate vremea şi vremurile nun e prea dau timp să ne gîndim decît la dramele ce tocmai se întîmplă. Mai e loc pentru o reţetă de Dragobete ?....

Un pandişpan copt într-o formă de inimă. Însiropaţi-l cu sirop diluat de trandafiri, sau măcar de vanilie.

Umpleţi blatul cu frişcă în care adăugaţi după preferinţă vişine din vişinată şi stafide  sau dacă nu vă plac, nuci sau alinune pralinate şi apoi pisate.

Puneţi deasupra celălalt blat şi decoraţi tortul în funcţie de opţiune şi îndemînare, dar şi ţinînd cont de umplutură, cu:

Şerbet de trandafir dacă aveţi sau găsiţi în comerţ.

Frişcă simplă (neamestecată cu nimic ), pe care o păstraţi înainte de a umple tortul.

Marţipan, dacă găsiţi şi aveţi abilităţi pentru a-l întinde cu sucitorul şi a-l modela. În afară de îmbrăcarea tortului, puteţi confecţiona şi trandafiri din el.

În caz că nu aveţi astfel de talente, cumpăraţi trandafiraşi de zahăr din comerţ sau puteţi folosi ca décor 2-3 trandafiri naturali, avînd grijă să le îmbrăcaţi codiţa în staniol şi a-I pune pe tort doar înainte de a-l servi.

Miercuri, 15 februarie

“…Au continuat să trăiască astfel într-o lume fugară, deocamdată ţintuită în cuvinte, dar care n-avea să întîrzie să le scape fără întoarcere de îndată ce vor fi uitat însuşi înţelesul scrierii.

            La intrarea drumului spre mlaştină, se fixase o pancartă purtînd numele de Macondo, iar pe strada principală alta care proclama : Dumnezeu există.Nu exista nici o casă în care să nu se fi scris ceea ce trebuiapentru fixarea în memorie a tuturor lucrurilor, a tuturor sentimentelor.”

Pentru cei ce nu au recunoscut fragmentul el face parte din celebrul roman al lui Gabriel Garcia Marquez, “Un veac de singurătate” şi nu ştiu de ce, dar simt că în aceste momente în care ne-au potopit zăpezile şi ipocrizia, ni se potriveşte şi nouă ceea ce era descries în el. Cei ce nu l-au citit încă, ar fi bines ă-l citească, poate învaţă ceva!

Marti, 14 februarie

Trebuie să recunosc, televiziunile au făcut foarte mult pentru a prezenta situaţia de roman absurd în care ne aflăm şi chiar au contribuit la punerea în mişcare a domnilor care ar fi trebuit să intervină cu ceva zile în urmă. Asta l-a supărat pe ursuleţ, dar îi trece. Şi dacă nu iese să-şi ceară scuze cum se cuvine, probabil presa îl va face arşice.

Ceea ce nu am înţeles a fost ieşirea isterică a Antenei 3 faţă de discursul lui Victor Ponta de la investire. Singurul care a vorbit la obiect a fost domnul Bogdan Teodorescu, dar el nu e ziarist. În rest, eu am avut impresia că pe domnii Ciutacu et, comp, i-a plătit cineva să rupă USL. Pînă la urmă e treaba lor, dar mă întreb cum stăm cu deontologia şi mai ales cu competenţa. Asta pentru că nu pot să cred că nu au observat nişte lucruri. Nu le-o fi observat acel comn Ciuvică, un doctor ratat, un consilier mediocre şi un analist de duzină, care nu face altceva decît să se plimbe pe la televiziuni şi să-şi spună poezia.

În schimb nu văd cum nu au observat ceilalţi că:

V. Ponta i-a cerut premierului să nu-şi folosească informaţiile din servicii ca să conducă ţara sau să îi presioneze pe unii.

Să-şi spună clar părerea despre Roşia Montană şi alte cîteva privatizări ori oportutinăţi pentru alţii în defavoarea statului, lucru pe care nu l-a făcut.

I-a spus că nu se conduce prin ordonanţe şi asumări, ocolind parlamentul.

La toate astea Ursuleţul nu a răspuns, în schimb a deturnat discursul lui Ponta în stilul securist pe care l-a învăţat, iar “deontologii” din presă au muşcat imediat.

Apreciez analiza domnului Teodorescu şi cred că, pe lîngă faptul că a fost inoportun ( cel puţin pentru potiticienii şi ziariştii de Dîmboviţa, atît de supăraţi cînd li se spune pe ici pe colo “mitici”), discursul lui Victor Ponta a fost şi mult prea lung. Jumătate din timp ar fi fost destul, poate aşa ar fi fost atenţi şi ziariştii!

Şi poate ar fi luat seama şi la veninul pe care l-a vărsat Cristian Diaconescu în propriul lui discurs, ca urmare a ceea ce spusese mai înainte fostul lui coleg de partid.

Tot aici aş fi remarcat şi discursul lui Mircea Geoană, bun şi de independent, ceea ce domnul Geoană, contrar tuturor părerilor, a avut decenţa să rămînă după ce a fost exclus, absolute pe nedrept!, din partid. Şi, în aceste condiţii, de ce îl menajează “deontologii” din presă pe Cristian Diaconescu şi nu spun un cuvînd bun despre Geoană ? Ciudat, nu ?!

În ceea ce-l priveşte pe domnul Badea, de data asta a dat-o în bară. Nu pentru ce crede despre V. Ponta, ci pentru că zbiară de cîteva săptămîni pentru democraţie, darn e asigură că se va rezuma să zbiere, pentru că la vot (acolo unde s-ar putea face concret ceva pentru salvarea ei) nu se va duce. Atunci degeaba zbiară. Şi degeaba e nemulţumit ce preşedinte avem, pentru că nu s-a dus la vot nici în 2009, ba, dacă îmi amintesc bine, îi sfătuia şi pe alţii să nu se ducă. Atunci să nu se mire ce a ieşit şi, mai ales, ce va ieşi.

P.S. Nu m-am referit la ziua de Sfîntul Valentin, pentru care televiziunile au atîta apetit. Voi povesti despre ea cînd voi vorbi şi despre Dragobete, altfel decît se aşteaptă unii.

Luni, 13 februarie

De mai multe zile am senzaţia că trăim în Macondo. E acel loc fantastic din Garcia Marquez, existent în fanteria unui romancier, pentru a ilustra totuşi o crudă realitate. De zile în şir oamenii sînt sub zăpadă, în vreme ce la Bucureşti se făceau guverne. Cum o fi găsit Emil Boc tocmai asemenea moment ca să demisioneze ?

Şi după ce s-a instalat Ursuleţul Panda (l-am numit aşa pe actualul prim ministru) primul lucru pe care l-a găsit de făcut a fost să se răstească la presă şi la sinistraţi. Bineînţeles, presa a început să-l toace şi bine îi face.

Tară neguvernată, guvern de incapabili şi preşedinte jucător doar pentru interesele lui perssonale. Dacă nici după iarna asta nu se deşteaptă, atunci chiar ne merităm soarta!

Sîmbătă, 11 februarie

M-am întrebat desoeri cine ne vînează sufletul şi ce se va întîmpla cu noi. În vremea războiului din Yugoslavia gîndeam cam aşa:

Se întoarse la foaia albă pe care editorialul de a doua zi nu voia încă să se aştearnă şi scrise în mijloc, cu litere fosforescente, doar:

                        "În lume-s mari minuni

                          Mai mari ca omul însă nu-s!"

                                    Sofocle - "Antigona" (332 - 333)

Se întreba acum, în acel sfîrşit de veac şi de mileniu, dacă versurile mai puteau fi adevărate. După mai mult de două mii de ani de cînd acestea fuseseră rostite, i se părea că oamenii făcuseră tot ce le stătuse în putinţă pentru a contrazice afirmaţia. Şi totuşi, în acest răstimp fuseseră şi bune şi rele, dar numai în ultimul secol ei uitaseră magia cuvintelor Antigonei: "Iubirea-i rostul vieţii mele, ura nu!" Le uitaseră şi erau gata să transforme planeta într-un coşmar. Pentru că, printre atîtea calculatoare şi arme sofisticate, printre socoteli reci care împart popoarele în eficiente şi inutile, printre statisticile crude ale organismelor tot mai internaţionale şi catastrofele naturale tot mai dese, nimeni nu părea să-şi mai amintească de minunea al cărei rost în lume e iubirea.

Probabil că undeva, într-un înalt centru de comandă, personaje "cu cip în loc de creier şi simulator în locul inimii"- cum îi numise odată Sofia pe atotputernicii lumii- se mirau la auzul unui cuvînt atît de desuiet cum e DRAGOSTE!

Tresări! De afară se auzeau acordurile unei melodii. Era un sirtaki, era "dansul lui Zorba"! Melodia ajungea la el tot mai clar. << Dansul e cea mai sigură punte între sacru şi profan, între lumea păgînă a zeilor antici şi sentimentul sublim al creştinismului, pentru că el realizează magia! >> se auzi, îndepărtată, vocea Sofiei.

Şi în acea clipă îi apăru în faţă, impunător peste atîtea milenii, teatrul din Epidaur, de unde răzbătu pînă la el recitarea corifeului:

                        "Ah, chibzuinţa-i har zeiesc... Şi cel

                          Cui soarta-i va fi dat-o-n dar va fi

                          Găsit şi taina fericirii... Dar

                          Acei trufaşi ce-or înfrunta pe zei,

                          Vor fi cumplit loviţi..."

Oftă. Vor găsi oare semenii săi atîta înţelepciune încît să accepte că primăvara pleacă odată cu trandafirii sau, înfruntînd pe zei, vor cădea sub lovituri, împlinind astfel destinul celor trufaşi ? Mai puteau oare oamenii să ajungă pe drumul salvării ?...

Sincer, se îndoia! Omenirea se îndrepta cu paşi siguri spre propria-i distrugere. Doar dacă...

Vineri, 10 februarie

Mă gîndesc ce ne aşteaptă. După ce ne urmăresc fie prin sateliţi fie cu alte mijloace, domnii democraţi din lumea asta au mai inventat ceva, să ne spioneze cu internetul şi cu propriile noastre telefoane mobile. Superb! Nici în Coreea de Nord nu cred că se întîmplă asta. Ah, ăia nu au internet. Mai bine! Pentru că aşa...

În rest, iarnă grea, cel puţin în unele părţi ale ţării. Şi cum ursul şi-a văzut umbra, nu cred că se va schimba ceva pînă la jumătatea lui martie. Aşa că e vremea pentru citit şi alte lucruri serioase.

Joi, 9 februarie

Mă tot gîndesc de ceva vreme la o reţetă de iarnă. Una cu varză acră, tăiată fideluţă şi călită în ulei puţin, apoi adăugaţi cam 300 gr carne de porc, un pic mai grăsuţă şi cu cel puţin o bucată de os. Mai trebuie puţină boia şi o foaie de dafin. Lăsaţi să fiarbă la foc mic, pînă ce carnea s-a fiert. Trebuie să aibă suficientă zeamă, un pic mai mult decît la papricaş şi mai puţină decît la o supă. Se serveşte cu smîntînă din aceea cu mai puţină grăsime. Nu se sărează deoarece varza, deşi se spală în 2-3 ape, e sărată. Cine mai vrea sare îşi va pune.

Şi, după o mîncare atît de grasă, vă propun ceva dulce-acrişor.

Faceţi separat două feluri de budincă, una de frişcă şi una de portocale.

Puneţi în cupe întîi un rînd de budincă de portocale apoi felii de kiwi, apoi budinca de frişcă după care un rînd  cu felii de portocale, mandarine sau clementine, iar în final frişcă bătută sau din tub şi cîţiva fulgi de migdale. Se pregăteşte cu cel mult o două ore înainte de a fi servită, iar frişca se pune doar cînd aduceţi cupele la masă. Gata!

Miercuri, 8 februarie

„ ... nu mai aveau loc alte întîlniri decît cele cu ofiţerii din comandamentul suprem, nici alte consultări decît cele cerute de luarea unei hotărîri finale de la cîte-o reuniune dificilă a consiliului de miniştri şi nici un fel de vizită în afară de cele ale ambasadorului Wilson cel care obişnuia să rămînă cu el pînă după căderea serii sub frunzişul seibei din curte aducîndu-i caramele de Baltimore şi reviste cu femei goale pentru a-l convinge să cedeze  apele teritoriale în schimbul avantajos al ştergerii uriaşelor datorii externe...”

Da, textul e tot din Garcia Marquez şi tot din „Toamna patriarhului”. Poate se decide şi domnul Radu Tudor să citească romanul şi ne mai scuteşte cu scuzele pe care le tot găseşte americanilor! Ambasadorul lor din România are tupeu pentru că ei tocmai au mutat zona de influenţă din America Latină în Europa de Est. Nu le mai merge acolo, pentru că întregul continent îi urăşte, aşa că s-au mutat aici, unde, după ce i-au aşteptat cincizeci de ani, au început să-i urască deja. Cît despe spoiala lor de democraţie, am mai vorbit, n-o mai fac din greaţă şi pentru ei şi pentru cei care îi susţin în ciuda abuzurilor pe care le fac peste tot în lume.

P.S. Mă bucur că s-a reacţionat cum trebuie faţă de domnul ambasador, chiar dacă nu şi la nivel de autorităţi, care chiar ar fi putut face ceva. Dar cine, domnul Diaconescu ? Pentru asta ar trebui să ai verticalitate şi sentimente pentru ţara şi poporul ăsta. Nu e cazul respectivului ministru, cît despre şeful lui...

Nu l-am auzit însă pe Radu Tudor să se agite. Dacă ar fi declarat ceva ambasadorul Rusieiar fi cerut măsuri inclusiv de la d-l. Putin!

Marţi, 7 februarie

Sper din suflet ca Antena 3 să se fi trezit şi să nu ne mai facă să pierdem timpul cu Băse. Ei tot zic că dictatorii vorbesc mult şi e adevărat, dar trebuie văzut şi în ce context. Şi cum anume vorbeşti.

Mă bucur că între discuţia de la Bruxelles şi „dizertaţia” de la Cotroceni au ales-o pe prima. Aşa şi trebuie! Altfel vor cădea în plasa unor sufiecte menite doar să toace timp şi să evite subiectele reale, moment în care omul schimbă canalul. Eu între Băsesecu şi telenovele aleg telenovelele!

Mezzo a reluat cîteva spectacole cu jonas Kaufmann. Probabil că în ultima vreme le-a scăzut audienţa... Poate ne dau şi spectacolul cu „Faust” pe care îl susţine în perioada asta la Metropolitan.

Oricum, fiind iarnă şi oamenii ducînd-o greu, televizorul e principala ocupare a timpului liber, aşa că mare atenţie!

Luni, 6 februarie

Se pare că opoziţia începe să acţioneze cu cap. Era într-adevăr ineficient să demisioneze toţi din Parlament, cel puţin nu faci asta cînd la putere e PDL plus adunătura de dezertori. Par a se fi trezit şi minorităţile. Să le dea domnul gînd bun!

În acest context gestul unei persoane, pe numele său Adriana Săftoiu, mă face să mă gîndesc că Mircea Badea avea dreptat. Se pare că, la fel ca Lavinia Şandru şi domnul acela de la noul PNŢCD, a rămas şi ea cu nostalgia vremii petrecute cu dargul ei Băse. Să fie sănătoasă, n-o regretă nimeni, n-ar avea de ce. Sper ca asta să-l trezească pe domnul Antonescu şi să fie pe viitor mai atent pe cine propune prin colegii.

Sper sincer ca opoziţia să nu se culce pe laurii firavi ai ultimelor victorii. Au mult de luptat şi în parlament şi în colegii. Şi, dacă tot sînt în grevă, e un excelent moment să discute toţi, senatori şi deputaţi, cu oamenii din colegii şi să le dea nişte mesaje concrete, adica să le explice ce vor face pentru ei şi să-i întrebe ce anume ar dori ei să schimbe. Să-şi ia notiţe şi să-i lămurească în ce fel s-ar putea realiza cererile lor. Să nu-i mintă nici referitor la datoria ţării şi să le explice că trebuie să aibă răbdare, că situaţia nu se poate modifica peste noapte, dar că din primele zile oamenii vor vedea că încep schimbările. Şi, desigur, să se şi ţină de cuvînt. Pentru că altfel...

Sîmbătă, 4 februarie

Am văzut oribilul clip făcut de „experta” în turism pentru Mărgău, localitate de undeva de pe planetă. Mi s-a părut un mic film de groază de o vulgaritate incredibilă. N-o pune nimeni la plată pe individa aia care distruge sistematic turismul românesc ?

Dacă ar avea minte de doi lei şi-ar promova propriul judeţ, i-am mai explicat odată ce se găseşte pe acolo, ori ar putea face reclamă la cîteva locuri incredibile, Tismana nu departe de acolo Tîrgu Jiu (o fi auzit ea de Brâncuşi ?) poate minunea din salina de la Turda ori zona Şimleul Silvaniei şi mănăstirea Big, de exemplu!

Mănăstirile din Bucovina sînt cunoscute de zeci de ani, Maramureşul şi-a făcut reclamă singur, iar zona Orşova – Moldova Nouă a promovat-o o doamnă parlamentar european din Germania, care tot venea pe aici cu o ceată de motociclişti, cît despre Delta Dunării, ce să mai vorbim!

Nu-i recomand să încerce nici cu zona Cozia pînă la Curtea de Argeş, pentru că, avînd în vedere priceperea de care a dat dovadă pînă acum în promovare, insa ar putea fie să sperie umbra lui Mircea, fie să-l determine pe meşterul Manole să se arunce de pe acoperişul mănăstirii de oroare, cînd vor vedea clipurile.

Vineri, 3 februarie

M-am ferit să mă exprim referitor la ceea ce s-a întîmplat în ultima perioadă, tocmai pentru a nu fi tentată să judec emoţional. Consider că a trecut suficient timp pentru ca să pot analiza unele lucruri la rece.

Precizez că am rezerve faţă de toţi politicienii şi în special faţă de cei ce se află la putere, poate cea mai proastă reprezentare din ultimii 20 de ani.

Totuşi, nu pot să nu observ că:

1. Manifestaţiile au fost prea bine coordonate sau măcar „ajutate” de cineva care nu se vede şi asta mă irită, pentru că nu ştiu ce se întîmplă dincolo de disperarea oamenilor şi cine anume vrea să profite de ea.

2. Pot să cred în ieşirea spontană pe fondul unei nedreptăţi (cea făcută doctorului Arafat), care s-a transformat apoi în altceva aici în ţară. Nu o mai pot crede referitor la cei de afară, solidaritatea lor fiind, în cel mai fericit caz, stimulată. Românii nu sînt solidari.

Iar dacă orbim de diasporă, avem prea multe exemple care ne spun că nu sînt uniţi nici ei, cei de acolo, cu atît mai puţin că le-ar păsa de ce e aici.

3. Presa prea găseşte repede unele personaje, transformate imediat în capete de afiş. O tînără ce iubeşte democraţia, un tînăr în uniformă, o judecătoare nemulţumită de sistem, o altă tînără foarte bine pusă la punct cu problemele politice... Prea perfect ca să fie real, ar spune orice sceptic. Iar eu sînt sceptică, mai ales că am simţit pe propria piele indiferenţa presei la problemele reale şi grave, atunci cînd acestea nu le convin. Nu le poţi semnala nimic serios ca să le atragă atenţia, atîta timp cît ei nu am un anume interes pentru asta. Au preferinţe şi a vorbi despre ceva ce ei cred că e sacru, oricît de fals ar fi punctul lor de vedere, er fi a striga în pustiu. Deci eu nu mai cred că presa, indiferent care, luptă pentru adevărul de dincolo de adevărul lor de moment.

În consecinţă, nu avem nici politicieni, nici presă, nici societate civilă sispuşi să facă ceva cu adevărat. Se poate obţine un mai bine de moment, se poate elimina (pentru cîtă vreme oare ?) riscul dictaturii, dar pentru cine se vor face toate ? Pentru românii aflaţi în stradă, la limita răbdării ? Sincer, mă îndoiesc!

P.S. Fac o corecţie. Acţiunea opoziţiei de la Bruxelles a fost prima concretă, coerentă şi bine construită de cînd e USL. Bun şi la obiect discursul lui Victor Ponta!

Joi, 2 februarie

E frig, legumele nu sînt prea multe şi majoritatea sînt de seră, nu-i nimic, să facem o salată de crudităţi.

Două mere verzi sau măcar acrişoare se curăţă şi se dau pe răzătoarea mare, apoi se stropesc cu suc de lămîie. O ţelină mai mică se dă pe răzătoarea cu ochiuri mici şi i se adaugă lămîie. Tot pe răzătoarea mică se dă şi un morcov de mărime potrivită şi o sfeclă roşie mai mică sau o jumătate din una mare, dar nu dintre cele foarte mari. Se adaugă o lingură de stafide, se potriveşte de sare şi piper, se adaugă puţin ulei şi, dacă mai trebuie, lămîie. Pentru pofticioşi se poate şi maioneză, în acest caz nu se mai pune ulei, dar eu nu recomant, pentru că o astfel de salată e bună tocmai pentru a ne „spăla” puţin de tot ce am exagerat cu ocazia sărbătorilor.

* se poate folosi şi ţelină Apio, cam 3 tije, dar trebuie tocată foarte fin.

Miercuri, 1 februarie

„Cînd l-amgăsit pentru a doua oară  ciugulit de vulturi în acelaşi birou, cu aceleaşi haine şi în aceeaşi poziţie, nici unul dintre noi nu era atît de bătrîn ca să-şi poată aminti ce se întîmplase prima dată, dar ştiam că nici cea mai clară dovadă a morţii sale nu era sigură, căci întotdeauna exista alt adevăr dincolo de adevăr.”

Textul de mai sus este un fragment din „Toamna patriarhului”, un roman celebru, o adevărată sinteză a dictaturilor din America Latină pe timpul a două secole, lucrare în care Gabriel Garcia Marquez reuşeşte nu doar să ne prezinte o epocă, ci mai ales să ne pună în gardă. Acel nici unul dintre noi nu era destul de bătrîn ca să-şi poată aminti, e valabil şi pentru noi, pentru că cei ce au în jur de 25 de ani sigur nu au cum să-şi amintească vremurile de pînă în 1989.

De aceea cred că e necesar ca toţi să citim romanul, fără să ne sperie tehnica sa (faptul că o frază se extinde pe mai multe pagini, de exemplu) şi să vedem nu doar pericolul dictaturilor în sine, ci şi al manipulării celor ce, din afară, o susţin.

Cei ce nu aţi citit carte, citiţi-o acum! Cei care aţi citit-o cîndva, reluaţi-o şi încercaţi să o priviţi din perspectiva a ceea ce ni se întîmplă nouă! Merită!