joi, 29 august 2013

29 august

Cîndva, în ceea ce scriam despre Orientul de aproape, mă întrebam ce va urma, Siria sau Iranul ?
Asta se întîmpla imediat după invazia din Irak, cînd ştiam deja că imperialismul nu e o simplă poveste inventată în vremea celuilalt regim.
Acum ştiu că urmează Siria, aşa cum ştiu că, în ciuda evidenţelor, americanii nu vor ţine cont de nimic. Doar de interesele lor. Sper ca într-o zi să plătească pentru toate aceste crime;  ei au încurajat forţele islamiste, ei le dau bani, ei îi vor bombarda apoi, pe aceleaşi motive din Irak. Şi totul pe seama nevinovaţilor! Ţi se face pur şi simplu silă !

sâmbătă, 17 august 2013

19 august

Îl admir din tot sufletul pe domnul Ilie Şerbănescu! De la domnia sa am învăţat economie, graţie lecţiilor pe care ni le dădea într-o emisiune tv şi articolelor sale din care rareori îmi scapă ceva. Constat cu satisfacţie că a fost mereu constatnt. că a avut întotdeauna dreptate, inclusiv în ceea ce a scris pînă în 1989, unele lucruri apărîndu-ne clare abia acum, că iubeşte această ţară mai mult decît cei care se bat cu pumnii în piept. De aceea cred că şi sufere mai mult pentru ceea ce ni se întîmplă, doar că e o suferinţă tăcută.
Îi mulţimesc Danei Grecu pentru că ni l-a descoperit şi în călătoriile sale pe munte, fapt oarecum surprinzător şi cu atît mai emoţionant. Iar acea excursie montană ne-a adus în faţă un visător, în ciuda realismului analizelor sale şi mai ales un om de o rară modestie.
Avem atîta nevoie de dumneavoastră, domnule Ilie Şerbănescu! Şi de alţi oameni ca dumneavoastră. Şi să dea Domnul să fie tot mai mulţi, poate aşa ne salvăm!

miercuri, 14 august 2013

15 august

Sfînta Maria! Le doresc sănătate celor cu acest nume, mai mult sau mai puţin apropiaţi.
N-am mai scris, fiind în vacanţă. Şi nici nu voi prea scrie în săptămînile următoare, cînd vreau să mă bucur de efemerul acestor zile de vară. Voi reveni, probabil, după cealaltă zi de Sfînta Maria.
Pînă atunci, o vacanţă frumoasă tuturor. Atît cît a mai rămas din ea!