30 iulie

Subiectul Cuba se încheie aici. Rămîne doar să bănuiesc ce ar crede un om (poate jurnalist) lipsit de prejudecăţi, după ce a încercat să vadă şi să înţeleagă Cuba şi ce se întîmplă acolo, cu alţi ochi decît cei ai manipulării americane. Probabil ar fi cam aşa:

Părăsind insula mă despărţeam, probabil pentru totdeauna, de acest Lider fascinant, ce mă ajutase să înţeleg mai bine ceea ce se întîmpla în lume. La sosire, cu mintea îmbîcsită de clişee, îmi imaginasem un om morocănos, rezervat, apărat de soldaţi, cu care voi discuta poate de cîteva ori cu teamă. Mă aflasem aproape o lună, nu doar în faţa unui politician abil, ci şi alături de un om ce-şi apăra idealurile, idealurile pe care alţii, fără a se osteni să le înţeleagă, doreau să le frîngă. Mi se părea că pentru prima oară îl înţelegeam pe acest om ce detesta protocolul împovărător, care îl împiedica să se poarte firesc, obligîndu-l mereu să disimuleze. Abia acum pricepeam că uniforma era pentru el un mod de a se elibera de conformism, de a trăi simplu şi firesc, de a trăi viaţa ca pe un dar minunat. Abia acum îi înţelegeam teama de singurătate într-o lume tot mai egoistă, îi înţelegeam discursurile aceea lungi, ţinute sub formă de conversaţie cu auditorii, dar îi înţelegeam, în sfîrşit, slăbiciunile! Nu-mi păsa în acel moment, cum îl priveau ceilalţi. Mi se părea minunat că avusesem ocazia să cunosc un om ce pornise odinioară o luptă atît de inegală, iar acum se încăpăţîna să reziste, pentru a reuşi să înfăptuiască pînă la capăt crezul atît de scump, primit moştenire în versurile unui poet. Pentru că eram sigură că pe acest om, ce refuza să accepte că cerul e doar pentru cei puternici, iar infernul pentru noi ceilalţi, istoria îl va absolvi!

29 iulie

Poze din Cuba

28 iulie

Fidel şi bucătăria

Oricît pare de ciudat, Fidel a fost mereu pasionat de bucătărie. Cine ar crede că ştie cîte minute trebuie pentru frigăruile de langustă şi cîte pentru cele de creveţi ? 6 minute pentru prima, 5 pentru creveţi. Dar pentru langusta la cuptor e nevoie de 11  minute. Ni le propune doar cu unt, lămîie şi usturoi, deoarece mîncarea bună e întotdeauna simplă. Pe acelaşi pincipiu al simplităţii făcea el singur şi banane prăjite; doar că la noi nu există, aşa că ar trebui să mergem în Cuba sau în alt loc din America Latină să le încercăm. Şi după ce ajungem la Havana am putea încerca şi băutura favorită a lui Hemingway, la celebra Bodeguita del medio, renumita mojito.

27 iulie

Jose Marti este nu doar un erou al luptei pentru libertate, ci şi un poet de talent. Cît de mare, nu mie îmi revine să spun. Să facem abstracţie de calităţile sale de luptător şi să ne întoarcem la poet. Din păcate, nefiind tradus în limba română, cel puţin eu nu am găsit nimic în acest sens, voi exemplifica mai jos cu fragmente din volumul pe care îl posed în limba spanoilă. Şi, cum nu am pretenţia de traducător, le voi lăsa în original, pentru cei ce pot să le înţeleagă şi să le simtă frumuseţea.

1

"Noche, En la tierra dormida

Y en el alma combatida

Y en el ser, y en el dolor.-

Noche, sombra, y en la frente

Claridad de lava hirviente

Que me quema el corazon.-"

2

"Libro de amor, que se cierra

Sin nube, mancha, ni ocaso,

Fuente pura, limpio vaso,

            Vete a consolar la tierra!"

26 iulie

La 26 iulie 1953 un grup de tineri revoluţionari cubanezi, conduşi de Fidel Castro luau cu asalt la Santiago de Cuba, garnizoana Moncada. Erau îndemnaţi de dorinţa de libertate a ţării lor, aşa ca altădată Jose Marti, pe care îl considerau un Apostol.

Avînd drept consemn să nu ucidă decît ca ultimă necesitate şi strigătul de LIBERTAD O MUERTE! (libertate sau moarte) pe buze, în dimineaţa acelei zile s-au îndreptat spre obiectivul lor. Din păcate asaltul a eşuat, mulţi găsindu-şi moartea. Fidel însuşi era să fie ucis, dar a fost dus la închisoare doar datorită faptului că un ofiţer nu a ţinut cont de ordinul primit.

La proces Fidel s-a apărat singur, rostind acel celebru: "Istoria mă va absolvi!", iar pledoaria de la proces devenind un fel de program al revoluţionarilor. Eliberat împreună cu alţi arestaţi la presiunile opiniei publice internaţionale, va pleca în Mexic, dar pe 18 decembrie 1956 se va întoarce cu vasul Gramna, împreună cu grupul său de revoluţionari printre care şi Che Guevara şi vor începe lupta contra lui Batista şi a regimului său, încheiată victorios la 1 ian, 1959. Din acel moment data de 26 iulie este considerată primul moment al revoluţiei. Astăzi, după mai vine de jumătate de secol şi văzînd tot ce se întîmplă în lume, cred că putem spune că afirmaţia lui Fidel Castro se justifică şi că, în mod sigur, istoria îl va absolvi.

25 iulie

Pentru că am mai vorbit despre bărbaţi politici, am să  mă opresc astăzi la Fidel Castro. Ştiu că mulţi vor strîmba din nas, dar nu-mi pasă. Fac asta pentru că nu au habar care e adevărul şi se limitează la eternele clişee.

Pentru mulţi, inclusiv din Occident, revoluţia cubaneză a fost revoluţia pe care ei au visat-o doar. In schimb au cedat presiunii americanilor, susţinînd un embargou stupid.

Fidel Castro e însă un bărbat adevărat. Din 1953 pînă astăzi a reprezentat rezistenaţa contra abuzurilor SUA. Abuzuri, aţi auzit bine. Embargoul e un abuz!

În afară de curajul de a lupta, voi vorbi mîine despre asta, Fidel Castro e o persoană inteligentă, care a înţeles riscurile şi le-a asumat şi în multe a reuşit. La fel cum, cu multe afirmaţii a avut dreptate. E printre puţinii care, criticînd globalizarea, şi-a însuşit dezideratul lui Ioan Paul al II lea, de "globalizare a solidarităţii". Au făcut-o şi vecinii americani ? Nu cred!

Un dictator, zic unii!

Um bărbat de curaj care, după propria afirmaţie, n-a mai suportat să-i vadă pe soldaţii americani făcînd pipi pe statuia lui Jose Marti. Mi se pare definitor şi pentru americani şi pentru Fidel! Aşa că a pornit revoluţia, oamenii i s-au alăturat şi l-au alungat pe Batista, apoi i-au făcut de rîs pe americani la Playa Giron, unde nu aveau ce să caute. Numai că umilinţa asta n-au uitat-o nici azi, aşa că menţin embargoul contra Cubei.

Criza rachetelor îmi va reaminti altcineva.

Au provocat-o americanii şi ruşii, Cuba a fost pretextul, dar cînd vrei să manipulezi…

Fidel Castro a fost întotdeauna o persoană carismatică, dar eu prefer să-i apreciez observaţiile. Iată cîteva:

"Dar soluţiile pentru omenire nu vor veni de la bunăvoina celor care azi se înstăpînesc pe lume şi o exploatează, deşi nu pot visa sau concepe altceva decît caracterul peren al cerului pentru ei şi al infernului pentru restul omenirii, infern real şi fără remediu posibil. Ordinea economică ce predomină azi va cădea inevitabil."

"Este ipocrit să afirmi că libertatea omului şi libertatea absolută a pieţei sunt concepte inseparabile, ca şi cum legile acesteia, care au dat naştere la sistemele sociale cele mai egoiste, inegale şi nemiloase cunoscute de om, ar fi compatibile cu libertatea omului pe care sistemul îl transformă într-o simplă mară."

"Că actuala ordine economică este de nesusţinut este evidenţiat de propria vulnerabilitate şi slăbiciune a sistemului care a transformat planeta într-un cazinou gigantic, milioane de cetăţeni şi uneori societăţi întregi în jucători la hazard, anulînd funcţia banului şi a investiţiilor, întrucît aceştia caută cu orice preţ nu producţia şi nici creşterea bogăţiei lumii, ci să cîştige bani cu bani."

Cele de mai sus au fost rostite în 1999, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la victoria revoluţiei cubaneze.

După 10 ani, începeam să constatăm că nu sînt cuvintele unui dictator comunist, care cred într-o lume ce nu mai există, cum pretind clişeele americane.

Astăzi, văzînd tot ce se întîmplă cu noi şi în jurul nostru….

23 iulie

Am vrut să vorbesc despre dragoste, dar e mai potrivit să vorbesc despre deşertăciune. Ecleziastul spunea că toată viaţa noastră e deşertăciune şi goană după vînt. Şi atunci la ce ne agităm atîta, de ce dorim să adunăm, cînd nu luăm nimic cu noi ? Din păcate uităm de suflet şi mai ales de dragoste şi fără ea în bagaj, chiar nu ştiu cu ce ne prezentăm dincolo. Desigur, despre deşertăciune şi despre suflet ar trebui să ne vorbească mai ales biserica, dar nu o face, fiind mai preocupată de făcut bani. Şi atunci de ce să ne mirăm că scopul unora e să adune averi pe care oricum nu le pot lua cu ei ?

P.S.

- 24 iulie, zi în care nu scriu, e data naşterii lui Simon Bolivar, eroul Americii Latine şi, de ce nu, al lumii. Dar ca să vorbesc despre el, am nevoie de o întreagă săptămînă.

22 iulie

Ce părere aveţi despre timpul petrecut cu lucru de mînă ? Mă adresez mai ales femeilor şi le ofer cîteva mostre. Nu te plictiseşti niciodată!

21 iulie

O reţetă de salată

Vara e bine să mîncăm legume şi, dacă se poate, crude. Aşa că vă dau una din reţetele mele:

- un morcov mare sau doi mai mici, daţi pe răzătoarea cu ochiuri mici.

- o gulie dată pe răzătoarea cu ochiuri mari

- un măr acrişor tăiat cubuleţe (se stropeşte cu lămîie ca să nu oxideze)

- se amestecă totul, se potriveşte de sare, piper şi lămîie (sau oţet natural)

- după gust, se poate adăuga mentă, busuioc sau cimbru şi o lingură de iaurt cremos sau smîntînă. - combinaţiile aparţin fiecăruia

20 iulie

Mă întreb de ce naiba nu se mai fac filme mari ? Nu s-a mai făcut în ultima vreme nimic de talia lui Zorba, Hamlet, La strada, La dolce vita… Vedeţi, vorbesc de anii 60! Din păcate acum iau premii tot felul de ciudăţenii. Chiar dacă anul ăsta a fost o excepţie şi a cîştigat valoarea. Totuşi, nu ştiu dacă pot spune că va rămîne în memoria noastră la fel, timpul e cel ce trebuie să decidă asta.

19 iulie

Am spus că rămîn la operă. De data asta cea de pe Cultural. Ne-a dat de vreo trei ori nişte spectacole, cum ar fi din Mozart ori cel cu "Tristan şi Isolda" înrtr-o variantă extraterestră şi altele ce se repetă obsesiv. În schimb a uitat cu desăvîrşire de spectacole minunate de altădată. De exemplu, Manon Lescaut, indiferent că ar fi fost cu Domingo ori Jose Cura, amîndouă sînt foarte bune şi aproape că le-am uitat, dar TVR Cultural nu şi nu ! Şi mai sînt şi altele, o "Aida", un "Chenier", de plildă, dar nu avem parte nicide asta ! Păcat, mare păcat!

P.S.

Bun interviul realizat de Marius Constantinescu nu demult cu doamna Virginia Zeani.

18 iulie

După cum aţi observat, nu comentez decît rar politica românească. Şi asta pentru că nu am ce comenta. Parlamentul e în vacanţă, iar despre ceata de indivizi necalificaţi de la o instituţie numită Guvern nu poţi zice nimic fără să ţi se ridice tensiunea. Aşa că am grijă de sănătate, mai ales că sistemul sanitar e la pămînt. Deci, să uităm de cei ce ne conduc şi să ne gîndim la adevăraţii bărbaţi politici, dacă or mai fi. Pot spune însă cine nu sînt. Unul chiar m-a dezamăgit profund, pentru că îi acordasem credit. Profesional e bun, mai ales în scurta perioadă cînd a fost la justiţie. Păcat doar că nu are caracter. Şi zice că merge la biserică. Probabil nu a învăţat acolo că în viaţă totul se plăteşte. Şi pentru ceea ce ne face nouă cu mînuţa aia de oportunist sau de ins şantajabil, încă nu ştiu, ar putea să plătească nu doar el, ci şi nevinovaţii. Asta pentru că şi el ne condamnă deşi sîntem şi noi nevinovaţi. Aţi ghicit la cine mă refer ? Nu ?! Domnul Cristian Diaconescu.

16 iulie

Indiferent cît sufere Grecia astăzi, rămîne o ţară frumoasă. Să o privim puţin.

 

 

15 iulie

"Nu cer de la patria mea nici venituri, nici onoruri, nici distincţii; mă simt pe deplin recompensat prin aerul pe care îl respir aici; aş vrea doar să nu mai fie niciodată corupt." Montesquieu

Citatul, care ni se potriveşte perfect şi nouă şi Franţei în acest moment, l-am găsit într-o carte în care se vorbeşte despre America Latină. El caracteziza un preşedinte, unul pe care eu l-am considerat mereu un bărbat politic adevărat.

Cine este şi de ce cred asta, cu altă ocazie.

14 iulie

Azi e ziua naţională a Franţei, aşa că orice alt subiect dispare. Nu m-a entuziasmat niciodată revoluţia franceză, multe lucruri au fost chiar absurde şi cel care a salvat ce se putea a fost Napoleon. Ce bine, dacă se oprea la timp! Totuşi, Franţa e o ţară de mare cultură şi cu noi a fost în relaţii prieteneşti. Nu e cazul şi acum şi naiba ştie de ce, mai ales că cei doi preşedinţi fac parte cam din aceeaşi categorie. Dar să-i lăsăm pe ei şi să adăugăm doar : Vive la France!

13 iulie

Hotărît lucru, doamna Virginia Zeani are dreptate! Regizorii de operă de azi, habar nu au de muzică, altfel nu ar masacra nişte spectacole din dorinţa de a fi originali. Pot fi cel mult stupizi. Am văzut pe Mezzo nişte montări oribile, care nu au legătură cu partitura. Recent a fost un "Lohengrin", foarte bine cîntat, aproape îi făcea concurenţă celui cu Domingo din anii 80, doar că penibil pus în scenă. Nu poţi să te joci cu anumite subiecte şi mai ales să faci abstracţie de partitură. Cine dracu îi lasă pe tot felul de indivizi să facă aşa ceva, nu ştiu! Ceea ce e trist, e că publicul de azi aplaudă aproape orice. Dar la spectacolele de operă voi reveni.

12 iulie

Are dreptate domnul Badea, avem o grămadă de inepţi pe post de jurnalişti! Te ucid mai ales ştirile, care abundă nu doar în clişee, ci şi în agramatisme. Fetele şi băieţii care transmit o ştire par să aibă foarte puţin creier. Şi acel mod de a întoarce o informaţie pe toate feţele şi a o repeta obsesiv pînă plictiseşti lumea… Oare ăştia nu se uită şi pe la posturile străine ?…

Din păcate Antena 3 nu face excepţie! Ce ziceţi domnule Gîdea, dă doar sînteţi un om inteligent ? Asta vizează şi campania pro monarhie a colaboratorilor dumneavoastră şi a dumneavoastră personal. Tot ce veţi obţine e să ne îndepărtăm de anumite emisiuni. De exemplu, pentru mine monarhia e ceva de timp trecut. Mă consider egalul celorlalţi şi doresc să ştiu că, teoretic, am acces la cea mai înaltă funcţie din stat. Nu discut istoria, mai ales cea recentă, dar sînt convinsă că există în anii aceia şi slăbiciuni sau greşeli ale fostului rege, nu doar virtuţi. Faptul că nu le mai vedeţi, vă priveşte, dar nu veţi putea impune un astfel de punct de vedere. Şi dacă tot consideraţi sistemul prost (deşi faceţi cu toţii greşala de a judeca în funcţie de persoana ce deţine la un moment dat o funcţie), de ce nu pledaţi pentru republica parlamentară ? Ar fi mai justificat şi mai demn.

11 iulie

M-am convins că nu avem o adevărată opoziţie. Mai bine zis că opoziţia nu are clasă. Ar fi perfect dacă domnul Antonescu ar lua ceva lecţii de la domnii Cîmpeanu şi Quintus, pîna mai are de la cine! Dar n-o va face, din motive de aroganţă, aşa că nu ştiu pe cine convinge. E clar că şi el şi domnul Ponta caută să-şi atragă doar electoratul portocaliu, fără să se gîndească un moment că noi, ceilalţi, am putea fi dezamăgiţi de felul în care fac plitică. Mă rog, mai vedem! Repet ideea că noi nu avem bărbaţi politici adevăraţi. Indiferent cît a fost de criticat, Adrian Năstase pare singurul. Domnul Roman ar fi putut fi şi el, a fost pînă în 92, după care nu ştiu ce s-a întîmplat.

P.S.

Nişte domni pretindeau zilele trecute că Traian Băsescu nu ar fi abdicat, aşa cum a făcut fostul rege. La asta nu se poate da decît o replică : Hă, Hă, Hă!!!!

Însă respectivul personaj chiar ar putea avea succes cu atacul la rege, dacă televiziunile vor mai bate multă vreme pe subiect. Nu de alta, dar oamenii au şi aşa alte probleme şi prea multă discuţie despre un subiect care nu le schimbă viaţa ar putea să-i irite. Efectul ar pute fi acelaşi cu reluarea pînă dincolo de saturaţie a fazei cu palma dată copilului, din campania electorală, cînd reacţia multora a fost contrară aşteptărilor. Acum la fel, dacă erau măcar indiferenţi înainte, fostul rege ar putea să le devină antipatic.

Aşa că nu pot să nu mă întreb, directorii unor televiziuni chiar nu îşi dau seama, ori au o poziţie de susţinere mascată a personajului de la Cotroceni ?  Iar dacă nu îşi dau seama există două posibilităţi: ori îşi iau alături un expert în comunicare, ori îşi dau demisia.

9 iulie

Americanii ne tot dau lecţii despe ce să facem şi să nu facem!. Vreau să le amintesc aici un lucru pe care îl evită. Ar trebui să se justifice cumva pentru ceea ce le-au făcut locuitorilor de drept ai actualului teritoriu al SUA, în goana lor după bogăţii, înainte de a tot da lecţii. Aţi uitat ? I-au închis pe "indieni" în rezervaţii şi aproape că i-au exterminat, iar acum se trezesc că nu au Istorie, aşa cum nu au nici denumiri originale ale unor locuri, ci copiate după europeni. Europeni care au venit grămadă să ocupe un teritoriu care nu le aparţinea. Şi asta doar cu vreo 200 de ani în urmă. Sinistru!

Şi dacă ne gîndim că primul nume care ne vine în minte cînd ne gîndim la Vestul Sălbatic e cel al apaşului Winetou… Dar aceea e doar o frumoasă poveste.

8 iulie

Am văzut recent o emisiune la italieni. Doi tipi cu motocicletele circulau prin SUA. Nu pot să neg, au şi locuri frumoase. Aş vrea să cred că sînt capabili să se bucure de ele, mai ales că filmul şi unele cărţi le-au tot oferit posibilitatea să viseze. Tare mă tem însă că de visat se visează doar la Holywood. Şi uneori visele chiar sînt frumoase: toate filmele despre vestul sălbatic, cele despre confruntarea dintre nord şi sud, sau cîteva filme de dragoste, filme care au probabil mai mult succes la noi decît la ei

7 iulie

De un lucru sînt sigură, americanii nu mănîncă nici bine, nici sănătos. Nu ştiu găti, iar faimoasa lor chiftea cu cartofi prăjiţi e aproape toxică! Ei zic că le plac puiul şi curcanul. Îndopaţi cu hormoni, desigur! De aia carnea rămîne jumătate după ce o pregăteşti. Am luat o singură dată pulpe de pui venite de la ei şi am zis Doamne păzeşte în viitor! Dar să vă dau totuşi o reţetă cu pui de al nostru.

O reţetă personală cu piept de pui

O făcea mama şi e foarte bună.

Doi piepţi de pui. Fiecare parte se taie în două sau trei, în funcţie de mărime. Se bate puţin carnea, se sărează şi se piperează cu piper alb, dacă se poate. Se toacă foarte fin o ceapă de mărime potrivită, un artei din acela galben verzui din grădinile noastre, nu ardeii uriaşi de aiurea, se pune ulei şi se dinstuie pînă şi ceapa şi ardeilul se înmoaie. Se adaugă bucăţile de piept de pui şi se acopere cu apă. Cînd carnea e aproape gata se amestecă într-un bol două linguriţe de făină cu o cutie de smîntînă din cutie sau cu 2-3 linguri de smîntînă de casă, se toarnă totul peste carne şi se lasă să dea cîteva clocote. Se potriveşte de sare şi piper, tot alb, apoi se serveşte cu găluşte de aluat, cartofi natur sau paste scurte, după preferinţă.

6 iulie

Nu pot să nu admit că americanii au mari scriitori. Am să numesc doar trei: Walt Whitman, Emily Dickinson şi Ernest Hamingway, Ultimul, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, avea să afirme: "Omul nu e făcut să fie înfrînt. Îl poţi distruge, dar nu învinge." Afirmaţia o făcuse don Ernesto, cum îi spuneau pescarii de la Cojimar , cei care îl inspiraseră, în "Bătrînul şi marea". Un alt Ernesto avea să confirme adevărul afirmaţiei.

Dar despre asta, cu altă ocazie!

5 iulie

Pentru că tot vorbesc despre emisiuni tv, ar trebui vorbit despre manipulare.

Mă refer aici nu doar la cea a CNN, de exemplu, ci şi a posturilor noastre în favoarea americanlor. Pentru că manipulare este să prezinţi lucrurile doar dintr-un punct de vedere. Şi  asta cînd e vorba despre ţări, despre oameni ori despre fapte. De exemplu de ce mai sîntem în Afganistan. Pentru interesele cui ? Nu a oamenilor de acolo, pentru care nu s-a făcut un spital, o şcoală, o fabrică, în schimb altcineva decît talobanii are acum control asupra traficului de opium. Mă întreb cine ?…

4 iulie

Azi americanii îşi sărbătoresc ziua naţională. Vom fi informaţi cu mare pompă, se vor face transmisiuni în care o mulţime de persoane vor fi extrem de încîntate să spună ce onoare li s-a făcut fiindcă au fost invitaţi, iar televiziunile vor sta să vadă ce oameni politici şi reprezentanţi ai statului vor fi alături de "campionii democraţiei."

Pe mine mă interesează cam cu ce se pot lăuda americanii după al doilea război mondial, respectiv după cele două bombe lansate asupra Japonie, pentru care nu şi-au cerut scuze nici azi, măcar faţă de "pagubele colaterale".

Deci: cîteva războaie: Coreea, Vietnam, Yugoslavia, Irak, toate, absolut toate, fără altă raţiune decît dorinţa de putere, de putere politică şi economică, mascată sub numele de  "implementarea democraţiei". Alte războaie doar le-au sprijinit din umbră, ori au închis ochii la tot felul de orori. Nu-i interesa şi acolo implementarea democraţiei!

Am mai putea adăuga o mulţime de lovituri de stat, mai ales în America Latină, dar nici grecii nu cred că au uitat încă amestecul american în drama de la ei. În America Latină cu două dintre acţiuni au depăşit orice limită : 11 septembrie 1973, lovitura de stat dată în Chile CIA împreună cu un concern ITT (cînd vorbesc despre alt 11 septembrie, ar trebui să se gîndească puţin la ce au făcut cîndva!) cînd au eliminat un guvern ales democratic prin vot şi lovitura de stat din 1976 din Argentina, poate cel mai oribil lucru din tot ceea ce s-a întîmplat pe pămîntul latino-american. Asta ca să nu mai pomenim Guatemala, Nicaragua, Salvador ori cîte altele.

Frumoase rezultate! Dar la ce poţi să te aştepţi de la un stat care are indecenţa de a scrie pe dolar că ei cred în Dumnezeu ? Nu mă îndoiesc, depinde în care! Pentru că şarpele urcat pe două bare, la care ei se închină, nu are nimic comun cu divinitatea aşa cum o înţelegem cei mai mulţi dintre noi.

Deci, să sărbătorească! I-au închis pe adevăraţii stăpîni ai ţării în rezervaţii şi aproape că i-au exterminat, dar ne dau lecţii de democraţie! Neştiind că democraţia s-a născut cu multe milenii în urmă în Grecia antică. Frumos şi la mai mare!

2 iulie

Dacă ar fi să vorbesc despre oameni, ar trebui să vorbesc despre onestitate. În plus nu pot să nu le admir dorinţa sinceră de a-şi păstra valorile, chiar dacă aspiră spre modernitate. Una dintre ele, de care noi am cam uitat, e familia. Dar despre multe alte lucruri ce ne apropie, cu altă ocazie.

1 iulie

Imagini din Turcia, mai ales din Istanbul

30 iunie

Ar fi greu să dau o reţetă vorbind despre Turcia. Pot doar să observ că multe preparate sînt comune în Balcani, dar există şi preparate specifice. Aş menţiona ce m-a atras pe mine: tarator, o mîncare de vinete numită imam baialdî, dar şi dulciuri cum sînt baclavaua şi revani (ultima fiind prăjitura preferată a unui poet, Revani)