luni, 11 iulie 2011

12 iulie


Are dreptate domnul Badea, avem o grămadă de inepţi pe post de jurnalişti! Te ucid mai ales ştirile, care abundă nu doar în clişee, ci şi în agramatisme. Fetele şi băieţii care transmit o ştire par să aibă foarte puţin creier. Şi acel mod de a întoarce o informaţie pe toate feţele şi a o repeta obsesiv pînă plictiseşti lumea… Oare ăştia nu se uită şi pe la posturile străine ?…
Din păcate Antena 3 nu face excepţie! Ce ziceţi domnule Gîdea, dă doar sînteţi un om inteligent ? Asta vizează şi campania pro monarhie a colaboratorilor dumneavoastră şi a dumneavoastră personal. Tot ce veţi obţine e să ne îndepărtăm de anumite emisiuni. De exemplu, pentru mine monarhia e ceva de timp trecut. Mă consider egalul celorlalţi şi doresc să ştiu că, teoretic, am acces la cea mai înaltă funcţie din stat. Nu discut istoria, mai ales cea recentă, dar sînt convinsă că există în anii aceia şi slăbiciuni sau greşeli ale fostului rege, nu doar virtuţi. Faptul că nu le mai vedeţi, vă priveşte, dar nu veţi putea impune un astfel de punct de vedere. Şi dacă tot consideraţi sistemul prost (deşi faceţi cu toţii greşala de a judeca în funcţie de persoana ce deţine la un moment dat o funcţie), de ce nu pledaţi pentru republica parlamentară ? Ar fi mai justificat şi mai demn.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu