Subiectul Cuba se încheie aici. Rămîne doar să bănuiesc ce ar crede un om (poate jurnalist) lipsit de prejudecăţi, după ce a încercat să vadă şi să înţeleagă Cuba şi ce se întîmplă acolo, cu alţi ochi decît cei ai manipulării americane. Probabil ar fi cam aşa:
Părăsind insula mă despărţeam, probabil pentru totdeauna, de acest Lider fascinant, ce mă ajutase să înţeleg mai bine ceea ce se întîmpla în lume. La sosire, cu mintea îmbîcsită de clişee, îmi imaginasem un om morocănos, rezervat, apărat de soldaţi, cu care voi discuta poate de cîteva ori cu teamă. Mă aflasem aproape o lună, nu doar în faţa unui politician abil, ci şi alături de un om ce-şi apăra idealurile, idealurile pe care alţii, fără a se osteni să le înţeleagă, doreau să le frîngă. Mi se părea că pentru prima oară îl înţelegeam pe acest om ce detesta protocolul împovărător, care îl împiedica să se poarte firesc, obligîndu-l mereu să disimuleze. Abia acum pricepeam că uniforma era pentru el un mod de a se elibera de conformism, de a trăi simplu şi firesc, de a trăi viaţa ca pe un dar minunat. Abia acum îi înţelegeam teama de singurătate într-o lume tot mai egoistă, îi înţelegeam discursurile aceea lungi, ţinute sub formă de conversaţie cu auditorii, dar îi înţelegeam, în sfîrşit, slăbiciunile! Nu-mi păsa în acel moment, cum îl priveau ceilalţi. Mi se părea minunat că avusesem ocazia să cunosc un om ce pornise odinioară o luptă atît de inegală, iar acum se încăpăţîna să reziste, pentru a reuşi să înfăptuiască pînă la capăt crezul atît de scump, primit moştenire în versurile unui poet. Pentru că eram sigură că pe acest om, ce refuza să accepte că cerul e doar pentru cei puternici, iar infernul pentru noi ceilalţi, istoria îl va absolvi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu