M-am întrebat desoeri cine ne vînează sufletul şi ce se va întîmpla cu noi. În vremea războiului din Yugoslavia gîndeam cam aşa:
Se întoarse la foaia albă pe care editorialul de a doua zi nu voia încă să se aştearnă şi scrise în mijloc, cu litere fosforescente, doar:
"În lume-s mari minuni
Mai mari ca omul însă nu-s!"
Sofocle - "Antigona" (332 - 333)
Se întreba acum, în acel sfîrşit de veac şi de mileniu, dacă versurile mai puteau fi adevărate. După mai mult de două mii de ani de cînd acestea fuseseră rostite, i se părea că oamenii făcuseră tot ce le stătuse în putinţă pentru a contrazice afirmaţia. Şi totuşi, în acest răstimp fuseseră şi bune şi rele, dar numai în ultimul secol ei uitaseră magia cuvintelor Antigonei: "Iubirea-i rostul vieţii mele, ura nu!" Le uitaseră şi erau gata să transforme planeta într-un coşmar. Pentru că, printre atîtea calculatoare şi arme sofisticate, printre socoteli reci care împart popoarele în eficiente şi inutile, printre statisticile crude ale organismelor tot mai internaţionale şi catastrofele naturale tot mai dese, nimeni nu părea să-şi mai amintească de minunea al cărei rost în lume e iubirea.
Probabil că undeva, într-un înalt centru de comandă, personaje "cu cip în loc de creier şi simulator în locul inimii"- cum îi numise odată Sofia
Tresări! De afară se auzeau acordurile unei melodii. Era un sirtaki, era "dansul lui Zorba"! Melodia ajungea la el tot mai clar. << Dansul e cea mai sigură punte între sacru şi profan, între lumea păgînă a zeilor antici şi sentimentul sublim al creştinismului, pentru că el realizează magia! >> se auzi, îndepărtată, vocea Sofiei.
Şi în acea clipă îi apăru în faţă, impunător peste atîtea milenii, teatrul din Epidaur, de unde răzbătu pînă la el recitarea corifeului:
"Ah, chibzuinţa-i har zeiesc... Şi cel
Cui soarta-i va fi dat-o-n dar va fi
Găsit şi taina fericirii... Dar
Acei trufaşi ce-or înfrunta pe zei,
Vor fi cumplit loviţi..."
Oftă. Vor găsi oare semenii săi atîta înţelepciune încît să accepte că primăvara pleacă odată cu trandafirii sau, înfruntînd pe zei, vor cădea sub lovituri, împlinind astfel destinul celor trufaşi ? Mai puteau oare oamenii să ajungă pe drumul salvării ?...
Sincer, se îndoia! Omenirea se îndrepta cu paşi siguri spre propria-i distrugere. Doar dacă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu