miercuri, 26 octombrie 2011

28 octombrie


 Vorbeam acum cîteva zile despre atacul dat asupra valorilor, naţionale, culturale şi mai ales la adresa credinţei, lucru ce mi se pare extrem de periculos şi cu nişte consecinţe incalculabile pe termen lung. 
Sub tot felul de pretexte, oameni ce se închină mai ales banului, îşi găsesc scuze că l-au uitat pe Dumnezeu. Asta dacă l-au cunoscut cîndva, pentru că e greu de crezut că te poţi ruga la doi Dumnezei, iar astfel de oameni au ales demult cu cine merg în viaţă. Restul e ipocrizie!
Din păcate, atacul nu e doar la adresa preoţilor, asta e o perdea de fum ca proştii să nu vadă că adevărata ţintă e credinţa, cu setul ei de valori: familie, pace, iertare, solidaritate şi nu în ultimul rînd toleranţă. De toleranţă între oameni de credinţe şi culturi diferite le e cel mai frică celor care azi se închină zeului ban. Vor învinge ei sau noi, ceilalţi ?
 De răspunsul la această întrebare e responsabilă la noi, Patriarhia, care de ani de zile nu dă semne că ar dori să-şi educe slujitorii în spiritul conducerii cu dăruiere a turmei ce le-a fost încredinţată şi nu în ideea dobîndirii unei modalităţi comode şi adesea luxoase de existenţă, în dispreţul dogmelor bisericii ortodoxe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu