duminică, 6 noiembrie 2011

Luni 7 nov


Azi e 7 noiembrie, zi sărbătorită odinioară cu fast. Nu ştiu ce va face domnul Putin, dar a reuşit cel puţin să readucă prestigiul Rusie unde era, poate se revine la echilibrul atît de necesar în lume. Totuşi Rusia nu a zis nimic pentru ce se întîmplă în nordul Africii şi asta îmi dă de gîndit. La fel au tăcut în septembrie 1973, la fel la bombardarea Yugoslaviei. Dar sespre ultima voi reveni, pentru că e un subiect încă dureros. Din păcate se joacă periculos şi cu situaţia din Siria şi asta ar putea să-i coste pe foarte mulţi. Talibanii abia aşteaptă şi nu cred că doar ei. Iar dacă pilitica mondială e o porcărie, menită doar să-i îmbogăţească pe unii în dauna celorlalţi, la ce să ne mai aşteptăm de la cea naţională ? Domnul Ponta promite acţiune, dar nu vedem nimic deosebit pînă acum. Nimic care să iasă din clişee şi măcar să ne restituie puţin demnitatea. Bătutul monedei pe Casa regală e doar o chestiune de imagine, iar noi nu sîntem capabili să muncim şi să ne pese mai puţin de Europa care face tot ce poate ca să ne ţină în sărăcie. Nici măcar nu se încearcă ceva, cu atît mai puţin să se renunţe la politica de lachei faţă de Occident.
P.S. De mai mult de un an, Daniel Dăianu consideră că ar fi trebuit să ne luptăm pentru mărirea capitalului la CEC şi să-l facem o bancă finanţatoare de proiecte europene (asta în rezumat, eu nepricepîndu-mă să explic ca el), dar nimeni nu îl ia în seamă. În schimb am recapitalizat pe banii tuturor bănci de acum străine, care se vor căra cu bani cu tot că aşa a vrut FMI-ul. Dar ce să facă domnul Dăianu decît să afirme asta în emisiuni, că doar domnul Antonescu nu l-a mai vrut la Bruxelles, ca să nu îi concureze nevasta ?... L-a preferat pe domnul Benoni Ardelean. Aţi mai auzit ceva de respectivul domn de atunci ?!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu