duminică, 6 noiembrie 2011

Sîmbată 5 nov


Ce trist e că nu mai avem valori. Mă întreb cum am trăit atîta timp în celălat regim fără să le pierdem ? Poate pentru că atunci aveam spectacole, cărţi şi o vreme s-a făcut serios şi şcoală. Socialismul, aşa cum a fost aplicat, a fost un eşec mai ales pentru că egaliza oamenii, mai precis nevoile lor, de aceea au protestat. Azi se face la fel, dar nimeni nu mai protestează cînd sîntem împinşi discret, mai ales cei foarte tineri, să devenim o turmă, dacă se poate cu cît mai puţine idealuri şi cît mai puţină educaţie şi cultură. Grozavă superioritate faţă de celălat regim! Nu domnilor, nici fostului regim, nici ăstuia, aparent democratic, nu-i pasă de oameni! Ceea ce e mai trist e faptul că nici oamenilor nu le pasă de ceea ce li se întîmplă. Şi atunci...
P.S. Abia apuc să-i văd pe toţi nefericiţii care, cică nu se mai lasă mituiţi cu preţul pîinii sau al energiei, cum se întîmpla pînă acum în nordul Africii, crăpînd de foame şi daţi afară din case, în vreme ce bogaţii lumii, cei care au provocat criza, se vor înstăpîni pe ţara şi pe bogăţiile lor. Cică au vrut revoluţii, democraţie. O să le iasă pe nas! Dar nu vor face nimic, aşa cum nu facem nici noi, cînd ni se ia pe o şpaga dată celor de la putere aurul şi nu doar atît. În cazul ăsta nu mai protestaţi contra corupţiei, domnilor occidentali atît de necorupţi şi atît de democraţi ?! Deşi după „rezolvarea” Greciei, nu mai e nimic de întrebat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu