joi, 21 iunie 2012

20 iunie


 Să ne întoarcem la dulciuri. Cu vişine se poate face şi altceva decît dulceaţă ori vişinată. Se pot face cîteva dulciuri aproape dietetice. Faceţi o budincă de ciocolată. Cine e îndemînatic o poate face cu cacao şi tapioca(se găseşte uneori la magazinele naturiste) că e fără chimicale. Pe fundul bolului sau al cupei, dacă serviţi direct, se fărîmă cîţiva biscuiţi (dacă sînt cu cocos e minunat!). Se amestecă vişinile zdorbite(după ce am scos sîmburii), cam 100 gr, cu un pahar de iaurt mic şi cu frişcă bătută, cam 250 ml. Dacă e din cutie nu mai are nevoie decît de un plic de zahăr vanilat, dacă e din lapte, adăugaţi şi 2 linguriţe zahăr. Peste biscuiţi puneţi cîteva linguri de budincă (cam 2-3 dacă puneţi direct în cupă) şi apoi frişca cu iaurt şi vişine, amestecate bine, dar nu umpleţi cupa de tot. Puneţi la rece pentru o jumătate de oră şi serviţi decorînd cu o frunză de mentă şi cu puţină ciocolată rasă ori fulgi de cocos.
Puteţi face şi spumă de vişine calsică, ţinînd cont că la un albuş se pun 2 linguri cu vîrf de zahăr  şi una de fructe fără sîmburi. Atenţie însă, nu e dietetică, iar vişinele trebuie puţin scurse de zeamă să nu se lase albuşul. O puteţi servi ca atare, ori cu un pişcot alături, iar pentru cine se pricepe, cu fîşii de aluat din foietaj coapte în cuptor ca să fie crocante.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu