joi, 8 martie 2012

8 martie

Azi e ziua femeii. O zi pe care o respectau comuniştii şi pe care ăştia de azi o consideră desuietă. De fapt au dreptate, pentru că ei nu respectă femeia. Dimpotrivă, a devenit, la fel ca multe alte lucruri, obiect de consum. Ori e bună la bucătărie.
Atunci să vorbim de bucătărie, că tot e joi şi sîntem în post!
Două feluri de salate:
1. O cutie de ton, 2/3 cutie de porumb, 10 cm praz, alb şi verde, cîteva frunze de salată, o ceapă roşie mică, zeamă de lămîie, sare, piper. Pentru cine vrea, puţin ulei de măsline.
Amestecaţi totul într-un castron. De la salată alegeţi inima, apoi cîteva frunze ca să căptuşiţi un bol. Piperul îl puneţi la sfîrşit. Acoperiţi şi lăsaţi aşa o jumătate de oră.
Ceapa se taie peştişori, iar parzul rondele. În schimb salata se rupe bucăţele cu mîna.

2.Fierbeţi cam 200 gr paste fără ou în formă de scoică. În aceeaşi apă fierbeţi şi cîteva bucheţele de broccoli şi conopidă, sau numai una dintre ele. Dacă folosiţi broccoli puneţi mai tîrziu în apă, conopida odată cu pastele.
Scoateţi întîi legumele, apoi scurgeţi pastele şi le puneţi într-un bol. Adăugaţi 2-3 linguri de mazăre, 2-3 ciuperci care au fost ţinute ½ h într-un amestec de ulei, piper, sare şi zeamă de lămîie, ceea ce v-a rămas din cutia de porumb (ori porumb murat, din conservă tăiat rondele cam de 2 cm), ceapă sau praz după gust ( cam 5 cm praz sau o ceapă mică), un morcov mic dat pe răzătoare, mai mult pentru culoare, o jumătate de ardei roşu, brocoli şi conopida. Se stropeşte cu ulei, se adaugă piper şi zeamă de lămîie şi se amestecă uşor.
* pentru cine nu ţine post se poate adăuga piept de pui şi brînză cu mucegai albastru. De asemenea se pot folosi şi ciuperci din conservă, situaţie în care nu pun la marinat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu