duminică, 18 decembrie 2011

Luni 19 decembrie


Clasa politică din prezent demonstrează cu prisosinţă că nu e la nivelul unora din acel decembrie care au salvat România, asta se vede tot mai clar, de a deveni un experiment de tip Yugoslavia, ori de altceva la fel de rău. Azi sîntem din plin vicltimele a tot felul de experimente, iar asta cam de două decenii încoace. Pînă acum am scăpat cu ţara asta întreagă, dar dacă nimeni nu face ceva nu va mai fi mult. Va înţelege naţia asta că se a flă în pericol ? Va reacţiona aşa cum a făcut de atîtea ori în astfel de momente ? Parcă încep să mă îndoiesc. După ce trec sărbătorile, poate că totuşi vom reacţiona. Măcar oamenii obişnuiţi, dacă cei politici nu sînt capabili.
P.S. Pe unele posturi se tot vorbeşte de importanţa monarhiei şi a unui anume monarh.
Poate îl întreabă totuşi cineva pe domnul Mihai ce căuta în vara lui 1989 la Budapesta atunci cînd se vorbea acolo despre Transilvania şi doar despre ea, distinct de România, la fel ca şi azi ? Şi mai ales ce căuta din două în două săptămîni la emisiunea „Panorama”, a unui post maghiar, toată toamna acelui 1989, cînd la respectiva emisiune erau prezenţi doar: L. Tokes, Doina Cornea şi el. Să fi fost chiar o greşală că cei nou veniţi la putere au ezitat să îl primească imediat în ţară ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu