luni, 5 octombrie 2015

5 octombrie

Mi-a fost dat să aud ceva ce nu-mi imaginam. Nu de la un ziarist cu pretenţii, mai ales că investigaţiile sînt în general corecte. Din păcate "soluţia" propusă m-a năucit. Ori doamna în cauză e plătită să susţină asta, ceea ce ar fi o imensă dezamăgire, ori e... naivă şi crede în poveştile despre "raiul interbelic". Probabil nu a avut cine să-i povestească şi despre "iad". Dar să facem o analiză.
1) România  modernă nu i se datorează în primul rînd lui Carol, ci reformelor lui Cuza. În timpul aşa numitei dictaturi au fost date toate legile, inclusiv un cod civil pe care nu l-au modificat nici comuniştii, ci doar au abrogat unele părţi referitoare la proprietate şi familie, aducînd ei un cod al familiei care prevedea egalitatea între sexe. În rest, toate instituţiile au fost create în vremea lui Cuza pe legislaţie de inspiraţie franceză, mult mai apropiată de noi.
2) Vorbim despre corupţia din timpul lui Cuza, dar despre cea din timpul regilor, cîţi or fi fost ei, nu zice nimeni nimic. Cu ce o fi fost mai puţin păguboasă afacerea Skoda, de exemplu, sau cu ce s-a deosebit tăierea unor munţi întregi atunci, de ceea ce se face acum ? Dacă tot e pornită pe analizat corupţia, doamna Oana Stancu Zamfir ar face bine să se documenteze şi să nu vîndă iluzii.
3) Cît despre "raiul interbelic", să-i spună cei fără posibilităţi finanicare cît de uşor se făcea şcoală. Dacă o familie avea mai mulţi copii şi voia să-i dea pe toţi la facultate era practic imposibil. Chiar dacă ar fi existat dorinţă, inteligenţă şi burse, erau alte 100 de impedimente, rezumane în două cuvinte: lipsa de bani.
Să-i amintesc doamnei Zamfir că celebra Groapă sau Bariera Vergului, ori atîtea alte locuri fie şi numai din capitală era extrem de reale şi majoritatea scriitorilor au avut nevoie în primul rînd de talent şi mai puţin de imaginaţie ca să zugrăvească stări de fapt de părea poveşti ? Poate are curiozitatea să se uite acum, într-o seară, la "Visul unei nopţi de iarnă" şi să mediteze la binele adus de o monarhie străină. Monarhie care, de altfel, a împins ţara la un capăt al ei numai ca să nu lupte cu cei de acelaşi sînge, a pierdut tezaurul şi mai apoi, din inabilitate politică, în al doilea război, nu a ştiut să negocieze şi am fost ţară învinsă şi cedată ruşilor.
Cît depre Marea Unire, aceea a fost făcută în primul rînd de Adunarea de la Blaj şi de Brătieni şi aş fi vrut să văd eu cine ar fi putut să se opună, după preţul de sînge plătit de acest popor!
4) În schimb, dacă doamna Zamfir ar fi fost onestă cu ea şi cu cititorii(cei pe care îi poate manipula), ar fi propus şi o altă variantă, anume cea a republicii parlamentare, mult mai potrivită acestei naţii. Poate luam modelul italian, că tot ne lăudăm a fi latini! Şi cel puţin se dădeau astfel şanse unor romîni foarte merituoşi, nu doar unor străini, nici ei feriţi de scandaluri şi chiar de corupţie, care au manifestat aceeaşi indiferenţă faţă de români pe cît o manifestă şi preşedintele de azi
Poate că o republică parlamentară i-ar fi lecuit pe români de nostalgia dictaturilor (inclusiv regale) şi i-ar face să deschidă mai bine ochii în viitor la cei pe care îi votează pentru parlament, ştiind că de ei depinde nu doar alegerea unui preşedinte, ci şi a primului ministru căruia, din păcate, nu-i acordăm atenţia cuvenită.
Şi mai e ceva. Înainte de a se pronunţa pentru monarhie, în cazul de faţă pentru un domn Mihai, ar fi bine ca doamna Zamfir să se întrebe ori să-şi întrebe colegii studenţi în 1989 la Timişoara, ce rol o fi avut respectivul domn atunci cînd apărea o toamnă întreagă la televiziunea maghiară, doar el şi d-l Tokes, în evenimente şi de partea cui ? Asta dacă nu vor fi şi aceia loviţi de amnezie.
În ce mă priveşte, dacă manipulările doamnei şi altora ca ea vor reuşi, mă voi pregăti, dacă nu să plec din ţară, cel puţin să renunţ la cetăţenia română!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu