27 iunie

Încep cu unul dintre cei mai reprezentativi bărbaţi politici ai secolului XX, o figură care ar trebui să servească nu doar ca exemplu de voinţă şi tenacitate, ci mai ales ca vizionar, cu greu egalat de alţi oameni politici, dar făcînd mari servicii nu doar Turciei, ci şi Europei, chiar dacă nu e conştientă de asta.

Mustafa Kemal (supranumit şi Ataturk) a fost ofiţer în Imperiul Otoman. Cu primul război mondial nu doar a văzut că imperiile se destramă, ci a înţeles că turcii au nevoie de o patrie. Şi, lăsînd la o parte orice ambiţii imperiale, a construit Turcia modernă, republică laică, în care dezvoltarea industriei şi agriculturii, dar şi scoala ori emanciparea femeilor şi-au avut locul lor. Dacă Turcia este ceea ce este azi (stat cu creştere economică, atunci cînd UE şi SUA se mai află în criză), i se datorează înainte de orice construcţiei pe care Mustafa Kemal a gîndit-o în nopţile înstelate ale  Anatoliei, acolo unde a şi mutat capitala politică, pentru a lăsa Istanbulul culturii şi dezvoltării economice. A reuşit în 20 de ani ceea ce mulţi nu au reuşit în secole.

De aceea poporul îl venerază şi azi (nu e şi cazul nostru), de aceea Turcia este ce este. Prin podul construit peste Bosfor în anii 70, ţara de pe cele două continente întinde o mînă atît spre Europa, cît şi spre asia. Podul e pentru a lega între ei oamenii, nu pentru a-i dezbina. O lecţie pe care nu au înţeles-o încă bogata şi aroganta Europă occidentală. Păcat! Noi însă, cei de la Marea Neagră, ar trebui să fi învăţat ceva din exemplul lui Mustafa Kemal.